„Își îndreptă privirea, agățându-se ca de o ultimă speranță, spre tânăra care continuase în tot acest răstimp să-și citească, impasibilă, ziarul. De parcă tocmai asta ar fi așteptat, ea își întrerupse lectura și, ridicând spre el ochii, îi zâmbi complice. Pentru o clipă, se pomeni transportat într-al nouălea cer. Se fâstâci, roși până în vârful urechilor și răspunse cu un surâs neajutorat. Nu-i venea nicicum a crede că acel semn de funciară bunăvoință îi fusese adresat, într-adevăr, lui. Zâmbetul ei înflori, îi destinse figura altminteri atât de absență, accentuându-i parcă, totuși, cicatricea. Numai de n-ar începe și ea să trăncănească, își zise, încercat de un gând alarmant. Își aminti brusc sloganul publicitar – „Nici nu bănuiești cât de aproape poate fi fericirea!“ – și, în același moment, în gura ei se arată, dezvelit de zâmbetul tot mai larg, șiragul impecabil al unei danturi din viplă. Luciul metalic al acelui rânjet lugubru îi îngheță sângele în vine. “ Gheorghe Sasarman
