Via Mala Vol.1

    VIA MALA este romanul care i-a adus consacrarea scriitorului de origine elvețiană John Knittel. Apariția cărții în perioada interbelică s-a constituit într-un adevărat eveniment editorial, bucurându-se de aprecieri deosebite.     Într-o zonă izolată din Alpii Elvețieni, Via Mala sau Calea Rea, trăiește familia lui Jonas Lauretz ai cărei membri sunt crunt exploatați de către acesta și terorizați de accesele sale de furie. El nu se dă în lături nici de la comiterea unor fapte nelegiuite, că uciderea și schilodirea unora dintre copiii lui ori aducerea în casă a amantei și izgonirea alor săi. Ura celor oprimați clocotește și într-o bună zi lucrurile iau o întorsătură cu totul neașteptată… Dar evenimentele nu se opresc aici.     În volumul al doilea familia Lauretz va fi confruntată cu alte probleme, ajungându-se la opțiuni greu de anticipat.     O carte emoționantă, care îl va absorbi cu totul pe cititor, până la ultima pagină, creându-i o impresie de neuitat.     Fragment din romanul "Via Mala Vol. 1" de John Knittel:     “Toate privirile se îndreptară spre Silvelie. S-ar ți că prezența ei îi stingherește să-și descarce totul (ta inimă, de parcă s-ar fi temut oarecum de ea. — Noi trebuie să plătim amendă tatei, spuse ea. V renunță la câteva lucruri de pe lista mea. - Asta ne mai lipsea, izbucni Hanna. Să muncea el pentru amendă. Silvelie clătină capul. Nu, nu se poate. E mai bine ca eu să plat amendă. El va afla și când nu va avea ce să bea în Înc soare, mintea lui se va mai limpezi, va chibzui lucrurl Judecătorul Bonatsch și alți oameni străini au fost bla cu el, socot că noi trebuie să fim îndoit de blânzi.     Doamna Lauretz își privi frumoasa odraslă și un fel de ură lăuntrică se deștepta brusc în ochii ei negri. Hanna și Niklaus schimbară o privire; era o comunicare misterioasă de gânduri. Silvelie se juca nervoasă vu mâinile.     - Nu trebuie să plătim amendă imediat, avem timp patru săptămâni. Îi dau lui Niklaus banii și el n-are decât să spună că am lucrat cu toții ca să-i adunăm. Când tata va afla asta, se va gândi la noi toți. Dar nu trebuie să afle că eu am fost aceea care am dat banii.     - Socot că nu-i suntem datori cu nimic bătrânului, după toți anii ăștia, interveni Hanna, cu sprâncenele încruntate. E timpul să ne gândim și la noi.     Silvelie clătină capul. Avea impresia că în clipa aceea toată familia era împotriva ei. Niklaus începu să râdă înfundat și răutăcios.     — Am așteptat mult prea mult, interveni, el, tărăgănând fiecare cuvânt, cum obișnuia să facă atunci când voia să convingă pe cineva. Am ratat prilejul, atunci când gemenii zăceau sus, ca niște păpuși înghețate. Unul din voi ar fi trebuit să se ducă și să declare că a văzut când bătrânul a deschis fereastra!     — Taci! îi răspunse Silvelie. Asta n-a fost niciodată dovedit.     Niklaus avu un râs aproape isteric.     — Plapuma era zvârlită într-un colț al odăii și ferestrele larg deschise. Ai mai auzit ca sugarii să se scoale noaptea și să arunce cuvertura de pe ei? Nu! Nu! Atunci am ratat prilejul să ne liberăm de el pentru totdeauna. O astfel de ocazie nu se mai prezintă.     — Suntem ca o ceată de osândiți! strigă Hanna și cu pumnul în masă. Uită-te la mama. Atâta bătaie a mâncat, că abia se mai poate târi pe picioare. Privește-l pe Niklaus. Un infirm! Tu, cu brațul țeapăn! Și eu? Slavă Domnului, dacă n-aș fi fost tare ca un cal de povară, aș fi acum mama unui nou frate de-al tău. Dar, din fericire, am știut să mă apăr.”