Întocmai ca mai toți scriitorii realiști români, până când un Alexandru Macedonski cucerește sectoare noi ale artei descriptive, Duiliu Zamfirescu este mai ales un pictor al omului și al peisagiului, mai mult decât al lucrurilor și al interioarelor, care apar totuși uneori în paginile lui. Remarcabilă este apoi sub pâna autorului Vieții la țară sau Tănase Scatiu pictura stărilor de mulțime, cu atâta vreme înainte ca Liviu Rebreanu să dezvolte larg posibilitățile acestui motiv. Vrednică de atenție este și evocarea vieții interioare, cu afundări într-o lume de imagini construite după alte legi decât acele ale atenției voluntare [...]. Caracterul atât de modem al precedentului nu poate scăpa nimănui și el alcătuiește punctul cel mai înaintat al artei de analist al lui Duiliu Zamfirescu, atentă la enigmele vieții sufletești. - Tudor Vianu
