Carte

Vindecarile divine

de Daniel Muresan

Vindecarile divine, Daniel Muresan – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Vindecarile divine – Daniel Muresan

Această carte a fost scrisă ca un manifest prin care biserica este chemată să se întoarcă la valorile biblice și sănătoase din punct de vedere spiritual. Realizând că diavolul a instaurat în biserica acestei generații un regim totalitar dominat de scepticism, îndoiala și necredința în lucrarea Duhului Sfânt, în special în ce privește vindecările divine, lansăm acest manifest, cu speranța că, deși unii îl vor neglija sau respinge, alții totuși se vor opri, îl vor citi și îl vor analiza în lumina Scripturii. Nădăjduim că, prin puterea Duhului lui Dumnezeu, acest regim malefic va fi îndepărtat și desființat.   Manifestul nu este scris într-un spirit de judecată sau acuzator la adresa fraților credincioși, ci vine dintr-o inimă plină de sfânta gelozie pentru arătarea gloriei lui Dumnezeu în această generație. Această generație de creștini trebuie să se întoarcă la relevanța bisericii de la început! Să ne rugăm Domnului ca El să aducă vremea să fim și noi trași la răspundere de vindecările divine săvârșite în mijlocul nostru, ca să putem răspunde asemeni înaintașilor noștri în credință: „Fiindcă suntem trași astăzi la răspundere pentru o facere de bine făcuta unui om bolnav și suntem întrebați cum a fost vindecat, s-o știți toți și s-o știe tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfățișează înaintea voastră pe deplin sănătos în Numele lui Isus Hristos din Nazaret” (Faptele apostolilor 4:9-10).   Vindecările divine, alături de minuni și alte semne supranaturale, au un rol secundar și totodată indispensabil în planul lui Dumnezeu de a confirma Evanghelia mântuitoare, de a întări veridicitatea acesteia și de a demonstra puterea ei. Ni s-a încredințat o Evanghelie deplină pe care trebuie s-o proclamăm și s-o adeverim, pentru că cei ce o primesc să beneficieze de o mântuire deplină.

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Vindecarile divine?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Vindecarile divine și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Vindecarile divine

Cine a scris cartea Vindecarile divine?

Vindecarile divine a fost scrisă de Daniel Muresan.

În ce an a apărut Vindecarile divine?

Vindecarile divine a apărut în anul 2016. Vezi și topul de cărți din 2016.

Câte pagini are Vindecarile divine?

Vindecarile divine are 234 de pagini.

La ce editură a apărut Vindecarile divine?

Vindecarile divine a fost publicată la editura CASA CARTII.

Există Vindecarile divine în format PDF?

Poți verifica Vindecarile divine în format PDF.

Cărți scrise de Daniel Muresan

Ai mai jos lista de cărți scrise de Daniel Muresan. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.