Carte

Inima si mainile pastorului

de Daniel Muresan

Inima si mainile pastorului, Daniel Muresan – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Inima si mainile pastorului – Daniel Muresan

Inima și mâinile păstorului. Ghid pentru instruirea slujitorilor Bisericii - Daniel Mureșan Noi suntem cei chemați să-I netezim calea ca El să poată veni la noi, să ne întoarcă la El, să ne învioreze iarăși și să-Și însuflețească lucrarea sub ochii noștri pentru că din nou „în țara noastră să locuiască slavă”.   Trăim într-o vreme în care obrajii multor slujitori sunt prea uscați. Și atunci când obrajii slujitorului sunt uscați, inima ascultătorului rămâne nestrăpunsă de Cuvânt, neînmuiată de Duhul și nemișcată de Dumnezeu. Da, cât de adevărat este că mai întâi slujitorul trebuie să fie mișcat! El ar vrea, desigur, să vadă ochii ascultătorilor săi împăienjeniți de lacrimi de pocăință, dar obrajii uscați ai predicatorului nu vor aduce lacrimi în ochii păcătosului. Doar lacrimile cer lacrimi.   Într-o vreme în care pântecele a ajuns să fie dumnezeul multor creștini, e vremea să ne întoarcem la seriozitatea slujbei spirituale a postului. Focul sacrificiului și al cheltuirii de sine în slujirea lui Dumnezeu naște focul care se coboară din cer peste slujirea noastră. Pentru Numele lui Dumnezeu, să nu tăiem din timpul de rugăciune! Bisericile care fac lucrul acesta sunt de compătimit, iar consecințele spirituale nefaste nu se vor lăsa prea mult așteptate. Nu ne ajunge slujba de păstori, ne trebuie și inimă de păstor. Turma Domnului are nevoie nu doar de hrană de la înălțimea amvonului, ci și de îngrijire „la firul ierbii”.   Poporul lui Dumnezeu din această generație are nevoie ca slujitorul lui Dumnezeu să le aducă mai mult decât învățătura sănătoasă. El trebuie să le aducă prezența manifestată a lui Dumnezeu. Trebuie să-i conducă la picioarele Domnului Isus pentru ca El să-i atingă și să-i transforme.

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Inima si mainile pastorului?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Inima si mainile pastorului și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Inima si mainile pastorului

Cine a scris cartea Inima si mainile pastorului?

Inima si mainile pastorului a fost scrisă de Daniel Muresan.

În ce an a apărut Inima si mainile pastorului?

Inima si mainile pastorului a apărut în anul 2013. Vezi și topul de cărți din 2013.

Câte pagini are Inima si mainile pastorului?

Inima si mainile pastorului are 490 de pagini.

La ce editură a apărut Inima si mainile pastorului?

Inima si mainile pastorului a fost publicată la editura CASA CARTII.

Care este cel mai mic preț pentru Inima si mainile pastorului?

Cel mai mic preț găsit acum este 52 lei.

Există Inima si mainile pastorului în format PDF?

Poți verifica Inima si mainile pastorului în format PDF.

Cărți scrise de Daniel Muresan

Ai mai jos lista de cărți scrise de Daniel Muresan. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.