Carte

Vitrina si culise

de Grid Modorcea

Vitrina si culise, Grid Modorcea – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Vitrina si culise – Grid Modorcea

Volumul Vitrina și culise este o cronică vie a Festivalului „George Enescu”, ultimele sale ediții – 2005, 2007, 2009, 2011 – cele mai ample și ambițioase.     Este o carte-spectacol, din care nu lipsesc dezvăluirile de culise, care fac sărea și piperul unei prezentări exhaustive, în care perso­najele principale au portrete pe măsură.      Un mare festival, cum este „George Enescu”, avea nevoie de o astfel de cronică sinceră, nemistificată, directă, profesionistă.     În prim plan stă, desigur, muzica, analiza concertelor, inclusiv muzica lui George Enescu, o muzică isihastă, precum a fost viața sa, trăirile sale. O ediție în limba engleză a cărții îi va ajuta și pe străini să înțeleagă își­hasmul enescian, adică esența muzicii enes­ciene, care multora le este încă necu­noscută sau greu accesibilă.     Enescu este un Mare Necunoscut, fiindcă misterul său de nedezlegat este de natură divină. (Grid Modorcea)

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Vitrina si culise?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Vitrina si culise și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Vitrina si culise

Cine a scris cartea Vitrina si culise?

Vitrina si culise a fost scrisă de Grid Modorcea.

În ce an a apărut Vitrina si culise?

Vitrina si culise a apărut în anul 2013. Vezi și topul de cărți din 2013.

Câte pagini are Vitrina si culise?

Vitrina si culise are 408 de pagini.

La ce editură a apărut Vitrina si culise?

Vitrina si culise a fost publicată la editura AIUS.

Există Vitrina si culise în format PDF?

Poți verifica Vitrina si culise în format PDF.

Cărți scrise de Grid Modorcea

Ai mai jos lista de cărți scrise de Grid Modorcea. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.