Vremuri second-hand

    „In societate a aparut «cererea» pentru Uniunea Sovietica. Pentru cultul lui Stalin. Jumatate din tinerii intre nouasprezece si treizeci de ani considera ca Stalin a fost «cel mai mare om politic». Un nou cult al lui Stalin in tara in care Stalin a distrus la fel de multi oameni ca Hitler?! E din nou la moda tot ce e sovietic... Invie idei demodate: despre marele imperiu, despre «mana de fier», despre «specificul caii rusesti»… Au readus la suprafata imnul sovietic, exista Comsomol, doar ca se cheama «Ai nostri», exista partidul puterii, copie a partidului comunist. Presedintele are aceeasi putere ca secretarul general. Absoluta. In locul marxism-leninismului e ortodoxia… Am intalnit pe strada niste baieti in tricouri cu secera si ciocanul si cu portretul lui Lenin. stiu ei oare ce este comunismul?“ (Svetlana ALEKSIEVICI)     „Am cautat o metoda literara care sa-mi permita o aproximare cat se poate de fidela a vietii reale. Realitatea m-a atras mereu ca un magnet, m-a torturat si m-a hipnotizat, mi-am dorit s-o fixez pe hartie. Astfel ca mi-am insusit imediat acest gen cu voci omenesti si marturii, probe si documente reale. Asa aud si vad eu lumea – ca pe un cor de voci individuale si un colaj de detalii cotidiene… In acest fel, pot fi simultan scriitor, reporter, sociolog, psiholog si preot.“ (Svetlana ALEKSIEVICI)     Fragment din volum:       „M-am intors acasa ranit de doua ori. Cu trei decoratii si medalii. Am fost chemat la comitetul raional de partid: „Din pacate, nu putem sa va damsotia inapoi. Sotia dumneavoastra a murit. Dar va redam onoarea..." Mi-au dat carnetul de partid. Si eu am fost fericit! Am fost fericit...     (Ii spun ca asta n-o sa pot sa-nteleg niciodata. Explodeaza).     Noi nu putem fi judecati dupa legile logicii. Contabiliceste! Intelegeti odata! Noi putem fi judecati numai dupa legile religiei. Ale credintei! Chiar o sa ne invidiati! Voi ce aveti maret? Nimic. Doar confortul. Totul numai pentru burdihan... pentru intestin... Sa va umpleti burdihanul si sa va inconjurati de fleacuri... Eu insa... generatia mea... Tot ce aveti, noi am construit. Uzine, baraje, hidrocentrale... Ale voastre unde sunt? L-am invins si pe Hitler. Dupa razboi... Daca i se nastea cuiva un copil era o bucurie! Dar nu la fel ca inainte de razboi. Altfel. Puteam si sa plang... (Inchide ochii. Atipeste.) Aaaa... Credeam... Iar acum ne-ati dat sentinta: ati crezut intr-o utopie... Am crezut, da! Romanul meu preferat este ”Ce-i de facut?” al lui Cernisevski... Acum nu-l mai citeste nimeni. E plictisitor. Se citeaza doar titlul, vesnica intrebare ruseasca: ce-i de facut? Pentru noi, era catehismul. Manualul revolutiei. Invatam pagini intregi pe dinafara. Al patrulea vis al Verei Pavlovna... (Recita, ca si cand ar fi versuri.) „Cladiri de aluminiu si cristal... Palate de cristal! Printre orase, livezi de lamai si portocali. Batrani nu sunt aproape deloc, oamenii imbatranesc foarte tarziu, pentru ca viata e minunata. Totul e facut de masini, oamenii nu fac decat sa le manevreze... Masinile ara, leaga spice... Campurile sunt bogate si fertile. Florile sunt cat copacii. Toti sunt fericiti. Bucurosi. Poarta haine frumoase – si barbatii, si femeile. Duc o viata libera, de munca si placeri. E loc destul ca sa munceasca toata lumea. Noi sa fim acestia? Sa fie acesta pamantul nostru? Si asa o sa traiasca toti? Viitorul e luminos si minunat..." Iata... (Arata cu capul spre nepot.) Pufneste... Ma crede idiot. Asta-i viata."