Carte

Zodia Cancerului

de Mihail Sadoveanu

Zodia Cancerului, Mihail Sadoveanu – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Zodia Cancerului – Mihail Sadoveanu

Titlul romanului are o semnificație dublă. O primă semnificație provine din faptul că Zodia Cancerului este denumirea populară a Zodiei Racului (latinescul "cancer” însemnând "rac” în limba română); mersul înapoi al racului poate fi o aluzie la regresul țării în timpul domniei lui Duca-Vodă. O a doua semnificație se referă la cancer, o boală ce macină organismul dinspre interior înspre exterior, aceasta fiind o aluzie la slăbirea internă a Principatului Moldovei de către același Duca-Vodă care a făcut ca statul să devină vulnerabil pe plan extern. În toamna anului 1679, aflat în drum spre Istanbul pentru a transmite un mesaj tainic sultanului din partea regelui Ludovic al XIV-lea al Franței, abatele francez Paul de Marenne tranzitează Principatul Moldovei, călăuzit de la Liov de căpitanul mercenar Ilie Turculeț. În ținutul Romanului, ei se întâlnesc cu beizade Alecu Ruset, fiu de domnitor, căruia i se încredințase protejarea înaltului oaspete, iar suita mărită se îndreaptă către Iași pentru ca abatele să fie prezentat domnului Gheorghe Duca. Pe parcursul călătoriei, oaspetele francez are prilejul să se familiarizeze cu diferite locuri și obiceiuri din Țara Moldovei. Alecu Ruset îi mărturisește abatelui dragostea sa pentru domnița Catrina, fiica voievodului tiran; aceasta fusese logodită din copilărie cu beizade Ștefan, un fiu urât și slut al fostului domnitor Radu Leon. Romanul este împărțit în 33 de capitole, fiecare având un titlu lung (precum în cronicile moldovenești) care învăluie trecutul într-o aură de legendă populară. Fragment din cartea " Zodia Cancerului" de Mihail Sadoveanu "În ziua de 28 septemvrie, marți înainte de amiază cu două ceasuri, părintele abate Paul de Marenne intră în Iași printre vii și făcu popas la cișmeaua Păcurarului. Aici îl întâmpină armașul Toader Fliondor cu câțiva oșteni călări și cu ceva mai mulți feciori de boieri dintre Racovițești și Buhușești, care erau în cinste mare la Duca-Vodă, având între ei ca mai de frunte, deși mai tânăr, pe feciorul marelui logofăt Miron Costin. Neculaies Costin n-avea decât optsprezece ani și de-abia prindeau să-i deie tuleile bărbii și-ale mustăților; venise însă de la Ieși cu multă învățătură câștigată în școlile lor cele mai înalte. Se aflau și între Milești, ca și între alte neamuri, băieți învățați, dar feciorul logofătului Miron venise c-o mare faimă; lăudat și slăvit de dascălii lui, așezat mai presus decât toți coconii Lehiei, prin agerimea priceperii. Tinere de minte că dânsul n-avea nime și putea să numere pe rând toate neamurile, semințiile și împărații, de la Adam până în zilele lui Mehmet și Leopold. Având și-o limbă mlădioasă, el fusese hotărât de Buhus hatmanul să iasă alături de Fliondor, pentru orația de bunăvenire. Ava Paul se opri, contemplând acel tineret care își strunea în frâie caii, jucându-i cu neastâmpăr. Prețuia în sine nu numai bogăția podoabelor și-a straielor, nu numai rasa harmăsarilor arăbești și asturcani, ci mai ales scânteierea din acei ochi copilărești și trufași în același timp. "

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Zodia Cancerului?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Zodia Cancerului și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Zodia Cancerului

Cine a scris cartea Zodia Cancerului?

Zodia Cancerului a fost scrisă de Mihail Sadoveanu.

În ce an a apărut Zodia Cancerului?

Zodia Cancerului a apărut în anul 2015. Vezi și topul de cărți din 2015.

Câte pagini are Zodia Cancerului?

Zodia Cancerului are 360 de pagini.

La ce editură a apărut Zodia Cancerului?

Zodia Cancerului a fost publicată la editura MIHAIL SADOVEANU.

Care este cel mai mic preț pentru Zodia Cancerului?

Cel mai mic preț găsit acum este 32.14 lei.

Există Zodia Cancerului în format PDF?

Poți verifica Zodia Cancerului în format PDF.

Cărți scrise de Mihail Sadoveanu

Ai mai jos lista de cărți scrise de Mihail Sadoveanu. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.