Autoarea Dana Nichițelea s-a născut în Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți, fără să fi locuit vreodată efectiv acolo. De-a lungul vieții, s-a perindat prin multe orașe. Cea mai mare parte din timp a locuit în Buzău, pe care, ulterior, l-a dat la schimb pentru viața de capitală, atunci când a plecat la facultate.

8 ani mai târziu, fără vreo legătură anume, s-a mutat în Bacău. De la plecarea în București și până de curând, rare au fost situațiile în care și-a petrecut două sărbători de Crăciun în aceeași casă. Și cumva s-a obișnuit așa. Nu este atașată de un loc anume… un oraș, o stradă, un apartament.. Se adaptează ușor oriunde ar locui și asta pentru că nu alocă o importanță deosebită mediului înconjurător, ci mai degrabă sentimentului de intimitate, confort și libertate pe care îl resimte atunci când închide ușa apartamentului, se retrage în spațiul pe care îl revendică ca fiind al ei și unde alege în ce manieră să se bucure de cei dragi.

A cochetat cu scrisul încă din perioada liceului. S-a rezumat mult timp la poezii. I se părea mult mai facilă abordarea. Nu se considera capabilă să creeze în scris o poveste cap-coadă. Deși idei interesante îi zburdau adesea prin minte, îi era frică să nu se poticnească în momentul în care trebuia să se rezume la o singură variantă în ceea ce privește traseul personajelor, conturarea unui cadru suficient de explicit, dar fără a deveni obositor, sau abordarea unui subiect din mai multe perspective. A făcut o încercare în acest sens ani mai târziu, după ce o perioadă lungă nu o mai atrăgea scrisul.

Apoi a tentat-o să încerce să scrie ceva, scurt, doar pentru ea, suficient cât să conștientizeze că îi este de fapt, mult mai ușor să ordoneze gândurile în scris decât verbal. A avut câteva tentative de a participa la unele concursuri de creație – proză scurtă, de unde poate spune ca a învățat destul de multe. Și-a modificat stilul. A trecut de la fraze lungi care aveau tendința de a-ți oferi prea multe detalii, la propoziții mai scurte dar uneori mai intense.

Și-a permis treptat, să lase liberă doza ei de sarcasm, uneori cinism, pe care a ajuns să o strecoare din ce în ce mai des în scrierile ei. Și-a dat voie ca, cu fiecare pagină, să fie mai axată pe ceea ce voia să lase să iasă la suprafață și mai puțin pe teama de a fi nevoită să se justifice. Când și-a dat seama cu adevărat că își dorește să scrie pentru ea, crede ca a început de fapt, să scriu și pentru ceilalți…

Fiecare cititor pentru autoarea este poveste nescrisă, o trăire, un freamăt, o căutare, o nevoie de mai mult… O persoană cu care știe că poate rezona la un nivel sau altul, trebuie doar identificată o frecvență comună. Crede că cei care aleg să citească o carte sunt persoane care nu doresc să se limiteze doar la realitatea în care se afundă sau de cele mai multe ori încearcă să înțeleagă mai bine unde se poziționează în raport cu ceilalți și respectiv cu sine.

Fiecare individ cu care intrăm în contact ne percepe diferit, astfel încât și modul nostru de raportare și relaționare oscilează în funcție de feedback-ul pe care îl recepționăm. Din acest motiv, în preajma unora ne simțim relaxați, curajoși sau energici și plini de imaginație, existând de asemenea și reversul medaliei – cei care ne activează oboseala, frustrarea, dezamăgirea sau pur și simplu, indiferența. Spre deosebire de aceste interacțiuni umane complexe, realizate în mod direct, relația dintre scriitor și cititor are capacitatea de a se reinventa cu fiecare pagină, într-o manieră mult mai intensă și personală, dar capabilă să te ferească de o expunere emoțională pentru care riști să nu fi pregătit.