Concurs: Cum să-ți instruiești părinții

Ziua Internațională a Copilului bate la ușă, motiv de bucurie pentru copiii de toate vârstele. Vine și vacanța mare care, vorba cântecului, este mică totuși.

Cu atâtea evenimente care se apropie, ne-am gândit s-o punem de un concurs cu prietenii de la Corint Junior. Ce spuneți de asta? Puteți câștiga seria Cum să-ți instruiești părinții a lui Pete Jhonson compusă din trei romane bestiale.

Pete Jhonson e unul dintre cei mai amuzanți scriitori pentru copii ai zilelor noastre, deci distracția este garantată! Practic, cărțile lui sunt lectura de vacanță perfectă! Însă, acestea pot fi și lectura de concediu, pentru că vârsta nu contează – tuturor ne prinde bine să citim astfel de cărți!

Cum puteți câștiga cele trei romane din imaginea de mai jos?  Simplu, răspundeți la următoarea întrebare:

Care a fost cea mai mare năzbâtie pe care ați făcut-o în copilărie?

De data aceasta, cea mai năstrușnică mamă va fi premiată pe măsură. Asta da răsturnare de situație! Concursul se încheie luni, 1 iunie după ora 20:00!

goodread.ro-editura-corint-junior-carti

Notă: Prin participarea la acest concurs îți exprimi acordul de a primi știri de la GoodRead.ro!

UPDATE! După o deliberare prelungită am ales-o drept câștigătoare pe Diana Maria Amarghioalei. Deși noi v-am fi premiat pe toți! 

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 iubitori de carte s-au alăturat Tribului Booknation.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Website Comments

  1. Catalina Cotic
    Reply

    Nu mai tin minte exact cati ani aveam,cred ca 7 sau 8.Eram la bunici la tara,impreuna cu verisorii mei mai mici.Ne placea sa ne jucam in pod,in fan,dar bunicii nu ne lasau.Asa ca am urcat pe ascuns,spunandu-le ca mergem la niste copii din vecini.:))Intre timp ei au luat scara si au plecat in treburile lor.Dupa ce am asteptam mult si bine,am decis ca singura solutie era sa sarim din podul grajdului.Cum verisorilor le era frica,i-am “ajutat” putin,impingandu-i :)) Apoi mi-am pus patura in cap,sa nu vad,si am sarit si eu.Am fost norocosi si am scapat doar cu cateva zgarieturi(coate si genunchi).Nimeni nu a stiut de nazbatie multi ani:))

  2. Ioana Ciocan
    Reply

    In general am fost un copil cuminte, dar mai faceam uneori si boacane. Cel mai rau cred ca i-am speriat cand am dat foc unor hartii in baie si s-au trezit cu vecinul de deasupra la usa, alertat de fum.

  3. Ungureanu Lidia
    Reply

    Hehe, au fost multe, pentru ca am fost un copil nazdravan. Nu stiu care a fost cea mai mare boacana, dar una dintre ele a fost o farsa pe care am vrut sa i-o fac surorii mele (care, fiind mai mare, avea voie sa se machieze, pe cand eu, nu :))) I-am ascuns trusa de fard in cuptorul de la aragaz(pe care i-o cumparase mama de la sarbi, in timp ce mie-mi aducea doar guma de mestecat si cippiripi :))) Bineintele ca am uitat de ea acolo, si s-a prajit concomitent cu niste ardei umpluti de mamaie. S-a ales praful si de pranzul familiei…si de trusa :)))

  4. Murarasu Oana-Nicoleta
    Reply

    Cea mai mare nazbatiei a fost sa merg pe deal cu o vecina de bloc. Acolo am luat porumb si l-am adus acasa sa il fierb. Cand m-a vazut mama m-a certat. Ea s-a speriat deoarece ia fost frica sa nu im prinsi ca ne-ar fi batut.

  5. Niculae Victoria
    Reply

    Aveam vreo trei ani, cred, locuiam la tara si am plecat cu o prietena la bunica ei sa ii vedem puisorii de gaina abia scosi de o zi. Mie mi s-au parut ca au nevoie de o baie, asa ca i-am balacit bine in butoiul din dotare cu apa rece, apoi i-am insirat pe iarba frumos la soare sa se usuce. Cred ca nu a supravietuit niciunul, dar nici la bunica ei nu am mai calcat,

  6. Cercea Irina
    Reply

    M-am certat cu sora mea și am impinso cu fundul pe soba încinsă saraca …….. așa mi-a fost milă de ea după

  7. Stefania
    Reply

    Cea mai mare nazbatie… Hmm, am facut mai multe. Insa cea mai mare a fost aceea, in care ma plictisisem de pisicile care mieunau, asa ca auzisem de la cineva ca “Pisicile aterizeaza in picioare!’ si mi-am zis… Ia sa vad daca e adevarat. Mi-am aruncat pisicile de la geam, una cate una. Multumesc lui Dumnezeu, nu s-a ranit niciuna si chiar au aterizat in picioare.

  8. iulianablajan
    Reply

    Cea mai mare năzbâtie a fost aceea că am vrut să o sperii pe sora mea mai mică ( care se temea teribil de pene 🙂 și am scos câteva dintr-o pernă ca să-mi fac numărul 🙂 I le arătam, apoi le lăsam să cadă încet pe reșoul aprins… Bineînțeles că s-a făcut un fum în toată casa…și ea plâns până n-a mai putut dar și eu am încasat-o pe cinste când a venit tata acasă…Cred că aveam vreo 6-7 ani.

  9. Elena-Carmen Mocanu
    Reply

    Tata ma obliga in fiecare dimineata de Duminica sa merg kla biserica.Ieseam prin spatele blocului, mergeam si dormem la unchu meu ca mai apoi sa-i duc acasa paine taiata in loc de anafura sfintita de la Biserica.El saracu lua dimineata pe stomacul gos si se mai si inchina dimineata…dar ea era pur si simplu paine.

  10. Adriana Lupu
    Reply

    Cand eram mica aruncam cu ceapa si rosii de la etajul 9 aceam intrecere cu varul meu cine nimereste mai multe persoane 🙂

  11. rafay daniela
    Reply

    Bunica imi spunea sa ma culc de amiaza cu ea eu nu vroiam imi spunea povesti dar eu tot nu adormeam imi spunea sa dorm ca daca nu vin tiganii si ma baga in sac si ma i-au cu ei dar eu faceam pe curajoasa si ii ziceam ca nu mie frica de ei si i-am zis ca” uite bunica asa ii bat eu pe tigani cu matura” si i-am altoit vreo doua maturi pe spinare bunicii mele ca saraca nu mi-a mai cerut sa ma culc de amiaz de atunci regret ceea ce am facut dar atunci in mintea mea de copil imi aratam curajul

  12. Palada Alina
    Reply

    Povestea mea incepe pe la varsta de 8-9 ani, o zi obisnuita de vara, in care m-am gandit sa ii fac o farsa mamei mele si sa o pacalesc ascunzandu-ma sub masa din camera mea. Mama tocmai ce venise de la serviciu si dorea sa ne cheme la masa, insa….surpriza: eu nu apaream, desi ea ma striga in continuu de vreo 5-10 minute. La un moment dat, dupa o buna bucata de vreme petrecuta in ascunzatoarea mea, am realizat ca apele s-au linistit si am crezut ca mama a incetat sa ma mai caute. Insa ceea ce m-a tulburat de fapt, a fost momentul in care am vazut-o pe mama cu mainile la ochi, plangand si suspinand ca nu dadea de mine. In timpul in care eu credeam ca mama a abandonat ideea de a ma mai cauta, ea de fapt a fost prin vecini sa intrebe de mine. Cum nimeni nu ma vazuse, saracuta s-a speriat si se gandea la tot ce era mai rau. In momentul in care m-a vazut venind agale sprea ea, fata i s-a luminat, a venit spre mine si m-a strans cu toata puterea in brate, rugandu-ma sa nu mai fac niciodata asa ceva, pentru ca s-a speriat de moarte. Intr-un final i-am aratat si locul in care m-am ascuns, spunandu-mi ca nu se astepta niciodata ca eu sa ma pitesc tocmai acolo…. Concluzia mea este ca, desi am incercat sa o pacalaesc pe mama facand o gluma copilareasca, nu am reusit altceva decat sa o supar si sa o intristez. De atunci mi-a fost invatare de minte si nu am mai recurs la astfel de nazbatii…. 🙂

  13. Corryna
    Reply

    Când ma supărăm pe sora mea, aruncam pisica pe ea, știind ca ii e teama de pisici! Și multe alte trăsnăi făcute în copilărie la tara: furat de corcodușe, cățărat pe casa, în copaci, în pod! Am intrat în rau fără sa știu sa inot( supravegheată de o matusa)! Ehhh! Amintiri…

  14. faithsbooks
    Reply

    Eu am astupat aerisirea unui foehn cu mâna timp de un minut și, când mi-am retras-o, a ieșit o flacără pe partea cealaltă care a ars cam un sfert din perdeaua cu ghinionul de a fi lângă mine și curiozitatea mea “Ce s-ar întâmpla dacă…?”. :))
    Am folosit drept scuză: “Am doar 9 ani” și “A fost din greșeală”. :)))
    Mama îmi amintește și acum de momentele de genul ăsta. Bine că n-a fost mai rău…

  15. anton aurelia
    Reply

    una dintre nazbatiile care mi-a ramas in minte este cand aveam 5-6 ani cand am plecat cu alti copii sa facem baie fara sa-i spun mamei. mama ma cautat toata ziua si cand ma gasit mi-a tras o mama de bataie de o tin minte si acum

  16. Anna M. King
    Reply

    Numai una? =))
    Odată eram la bunici şi ne plictiseam de moarte, aşa că eu cu sora mea şi o verişoară ne-am decis să facem pe băştinaşii prin casă. Ne-am luat nişte haine scurte şi rupte pe noi şi ne-am mâgâlit pe faţă cum am putut şi noi mai bine, după care ne-am luat şi câteva beţe, că na, trebuia să avem şi arme, nu? După ne-am dus în camera în care bunica şi bunicul se uitau la televizor şi am început să ţipăm şi să facem ca nişte sălbatice pe acolo. Ştiu doar că ne-a fugărit bunica cu băţul toată dimineaţa, a mai aruncat şi cu câteva farfurii după noi. După m-am certat cu sora mea şi i-am băgat stiloul în spinare. Odată, când aveam vreo 5 ani, încercam să îmi leg şireturile pe scările primăriei şi am căzut de mi-am spart capul. M-am trezit cu ai mei care se uitau la mine, iar eu am început să râd şi le-am zis: Cred că mi-am spart capul. Şi câte au mai fost! Nu am fost un copil cuminte. =)))

  17. Munteanu Gabriela
    Reply

    prima de care imi amintesc e cea cand i-am tinut scaunul unui verisor putin mai mic ca sa ajunga la priza. planul era sa bage doua andrele in priza respectiva, insa am fost (sur)prinsi la timp.

  18. Diana Maria Amarghioalei
    Reply

    Pe la dificila varsta de 8-9 ani,pe cand cautam raspunsuri mai adanci decat cele care mi se ofereau,avand acces la televizor,aceste fete,cu rochite scurte si pompoase,cu freze,care mai de care mai speciale,si cu acele patine agere si delicate in picioare,mi-au atras atentia.Desi nu imi aratasem admiratia fata de aceste patinatoare finute,aceasta exista,si continua sa se amplifice.Intr-o zi de iarna,pe cand eu si fratele meu eram singuri acasa,mi-a venit nastrusnica idee de a umple bucataria cu apa,in speranta ca aceasta va ingheta,si noi vom patina pe ea.Totusi,nu am reusit decat sa inundam casa,si sa le dam batai de cap parintilor,care mi-au interzis accesul la televizor. 🙂

  19. Lavinia Tunas
    Reply

    Una dintre cele mai năstrușnice întâmplări a fost într-o vara.. A aflam la bunicii mei, iar acolo aveam o prietena mai mare decât mine ca vârstă. Aceasta avea acces la internet și avea și telefon. Cu toate acesta i-a venit ideea sa ne ascundem. Ne-am ascuns în cel mai întunecat loc și am stat acolo pentru câteva ore și părinții fetei au început sa o sune, dar ea ii ignora apelurile mamei sale. După alte câteva zeci de minute, am început sa vedem ca lumea începe sa se agite. I-am pandit din ascunzătoare fără sa scoatem vreun sunet încât sa putem fi găsite. Toți cautau disperați și doar într-un târziu am dedus ca noi eram cele căutate. Am mai stat câteva momente acolo după care am ieșit. În jur erau toți, albi la fete și șocați. Bunicii mei au fugit la mine, mi-au spus ca nu o sa ma mai primească la ei, iar eu am devenit trista. Pentru prima data în viata ma simțeam vinovata de ce am făcut, însă recunosc ca totuși ca a fost o ascunzătoare bună. După scurt timp bunicii m-au iertat, pentru ca nu puteau sa facă altceva, le-au povestit și părinților mei, însă aceștia doar au rămas surprinși fără sa mai adauge nimic.

  20. mihai
    Reply

    Una dintre nazbatiile copilariei mele a fost intr-una din vacantele scolare . Eram acasa impreuna cu sora mea si eram singuri acasa , parintii fiind plecati . Asa ca am mai chemat copii si ne-am jucat mult timp dar distractia cea mare era prin sufrageria care era incuiata deoarece era mult spatiu si scolo erau jucariile noastre ; din fericire cheia unuia dintre acei copii semana cu cea pe care o aveam si a mers . Ne-m dus pe balcon si am inceput sa aruncam cu bucatele de hartie si baloane cu apa si vroiam sa vedem cine tinteste cele mai multe persoane . Apoi dupa ce ne-am alergat pe-acolo am spart vaza preferata a mamei , am pus totul la loc si am plecat de acolo , am inchis tot . Seara a venit o vecina si i-a spus mamei tot ce s-a intamplat . Asa ca in a 2-a zi cu ajutorul mintii mele de copil am pus la toate usile de pe palier ( acolo stand si acea vecina paracoioasa ) cate un biletel pe care scria ” urata ” , numai la noi nu era ; dupa ce a aflat mama si de nazbaia asta m-a pedepsit foarte usor si am scapat bazma curata. 🙂

  21. Bianca D.
    Reply

    Nu țin minte să fi făcut vreo poznă prea gravă în mod deliberat vreodată. M-am furișat odată când eram la bunica la țară în grădina unor vecini care au domiciliul în oraș, la țară vin doar ocazional. O prietenă cu 3 ani mai mică decât mine a fost capul răutăților. Își pierduse mingea în grădina cu pricina și, dacă tot avea gardul spre stradă și o spărtură în gard, hai să recuperăm mingea. Zis și făcut. Când ne-a vazut bunicu-său mai să-i stea inima-n loc: “Ce faceți voi acolo? Ia ieșiți mă până nu vă vede careva!” Cum să nu ne vadă, că doar grădina era toată cu gardul pe stradă și la cât tărăboi a făcut baciul, bunicul prietenei, probabil că ne-a văzut tot satul. Am recuperat mingea, am ieșit din grădină și am încercat să mascăm năzbâtia fiind fete cuminți în ziua aceea. Brotacii care s-au uscat ulterior la soare, i-am adus cu ea într-o cu totul altă zi de la vale.

  22. Aniela Doca
    Reply

    Cea mai mare nazbatie a mea din coplarie a fost la tara la bunicii mei.Eram urcate pe o soproneata adica un adapost al oilor eu si o prietena de-a mea din copilarie,o chema Lavinia si ea mi-a zis sa o tundcu foarfecul din dotare ca deh noi ne jucam cu papusile si le faceam haine si aveam si materiale si la noi si foarfece sa taiem materialele.
    Am tuns-o pe Lavinia de fapt am slutit-o cum a zis mama ei cand a venit sa ii faca scandal bunelului meu iar eu m-am scuns in pod si asa am scapat.Bunelu a zis ca ne-am jucat si asa fac copiii mici trasnai.

  23. MIHAI PAULA
    Reply

    DOAMNE, A FOST DE GROAZA, CA SA ZIC ASA.
    Eu , impreuna cu sora mea, ne-am apucat sa taiem niste perdele, sa ne facem rochii de printese, cum vazuseram in filme. Ne-au placut, pentru erau frumos colorate.
    NICI NU VREAU SA-MI AMINTESC CE NUIELE PESTE FUND AM LUAT, AMANDOUA…..

Iubim comentariile tale :)