Atât de mult accent se pune în prezent pe dezvoltarea intelectuală a copiilor… Majoritatea părinților sunt preocupați să-și vadă odrasla în fruntea clasamentelor, primul la învățătură și activități extracuriculare. Dar prea puțini se axează pe fericirea propriilor copii. Prea puțin se vorbește depre dezvoltarea psiho-emoțională a copilului.
Am citit multiple recenzii în care sunt redate părerile de adorație față de acest roman. Am purces la lectură având deja niște așteptări colosale dat fiind popularitatea de care se bucură la moment această carte. Așteptările mi-au fost îndreptățite. Am savurat fiecare pagină și am fost cucerită precum mulțimea de cititori extaziați.
Personajul central al romanului este Adria Ardevol care își povestește viața. Ajuns la 60 de ani, el își vedea viața prin prisma amintitelor deloc fericite. Retrăim alături de el copilăria sa, relația complicată cu părinții, prietenia cu Bernat, dragostea pentru Sara, anii de studii în Germania.
Îl descoperim pe Adria un copil nefericit, neiubit de părinți. Având înclinații speciale spre învățarea limbilor străine, nivelul său intelectual devine unica preocupare a tatălui său, Felix Ardevol și el un om deștept, cunoscător de opt limbi. Iar pentru mama sa, Carme Bosch, unicul scop este să facă din el un violonist virtuoz, chiar dacă Adria pare a avea dificultăți în învățarea vioarei.
Acești doi părinți atât de diferiți între ei, se aseamănă prin lipsa de iubire față de propriul copil. Tatăl planifică fiecare oră din ziua micului Adria așa încât învățătura ia locul central în activitățile copilului. Adria este doar “fiul” lui, care are un coeficient al inteligenței ridicat și deci trebuie sporit pentru a ajunge cel mai bun; locul său de “copil” este uitat cu desăvârșire, joaca fiind considerată ineficientă și deci fără necesitate.
Mama, la rândul său, este o femei fără cuvânt în fața soțului și care se impune doar prin dorința de a-și vedea fiul violonist. În rest, nici o manifestare a dragostei sau a grijii materne. Micul Adria își vede de multe ori mama precum o trădătoare, care nu-i ia apărarea în fața pornirilor tatălui. Însuflețirea celor două figurine demonstrează încă o dată viața nefericită pe care Adria o are în familia Ardevol.
De rând cu istoria vieții lui Adria, descoperim și o istorie mai puțin ordinară, cea a vioarei Storioni. Este o istorie care își are rădăcinile prin secolul XIV și XV, pe vremea marii inchiziții, continuând în Germania nazistă. Aflăm în final cum Filix Ardevol a ajuns în posesia vioarei. Acest instrument muzical este și el un personaj principal al romanului.
Cartea tratează veșnica luptă dintre bine și rău, cum ia naștere răul și cum se manifestă acesta punându-și amprenta pe sorțile multor oameni. Este scoasă la rampă și problema copilului de geniu și a neiubirii părinților, prea axați pe realizări și dovezi de superioritate intelectuală. Prietenia este și ea una dintre temele frumos conturate în acest roman.
Modul în care autorul jonglează cu cele două planuri, prezent și trecut, dezorientează un pic cititorul, mai ales la început. Au fost capitole pe care le citeam și reveneam la începutul unor pasaje deoarece firul acțiunii se schimba și respectiv cele două planuri se împleteau. Autorul trece de la o perioada istorică la alta fără delimitări, fără a diviza în capitole diferite. Cred că aceste treceri bruște derutează cititorul. Marele secret aici e să ai răbdare și să continui lectura. Căci, cu cât avansezi în lectură, toate acele pasaje capătă însemnătate, ai impresia că piesele puzzle-lui sunt aranjate la loc și tu ai în final o privire de ansamblu care îți descoperă un tablou extraordinar.
Jaume Cabré a scris o operă pe cât de captivată, pe atât de complexă. Personajele sunt bine conturate, credibile și realiste. Chiar de la început dezvoltăm pentru ele sentimente puternice de atașament. Stilul scrierii mi-a amintit de Zafon.
My parents didn’t take me to the zoo or to stroll along the breakwater. They were too staid. And they didn’t love me. I think. Deep down I still wonder why they had me.
He didn’t envy children with parents who kissed them because he didn’t think such a thing existed.
Alte recenzii de la Jaume Cabré:
