11070601_1585637795038517_987209178733896462_nCristina Mureșan-Toth am cunoscut-o mai întâi prin desenele ei, apoi prin povești. Astfel, chiar înainte de prima discuție am știut că am de-a face cu o persoană caldă, cu un puternic simț al umorului, căruia nu îi este frică de autoironie și nici să-și arate cu onestitatea de copil toate emoțiile și bucuriile sufletului.

Cristina a lucrat timp de un an jumate la prima ei carte în care ea a jucat pe rând și rolul scriitorului și pe cel al ilustratorului. „Din lumea celor care ne cuvântă” este o colecție de texte haioase, cu rădăcini bine înfipte în cultura autohtonă, cu personaje ce amintesc de Păcală sau Dănilă Prepeleac, dar puse într-un context de actualitate.

De când ți-a încolțit în minte ideea publicării unei cărți?

Mă gândeam să scriu o carte de prin liceu, facultate. M-au fascinat întotdeauna situațiile de zi cu zi ca și potențial narativ, de genul: La poșta, În tren, La coadă la primărie. Micile conflicte, reacțiile oamenilor, înfățișarea lor, animalul de companie (dacă au).

Fiecare om prezintă potențial narativ. Cei spumoși pentru că sunt caustici, iar cei fazi pentru că sunt anoști. Fără anoști, causticii și-ar pierde incisivitatea. E o chestiune de contraste. Deci materiale de o carte aș putea zice că am strâns, dar nu s-a concretizat pentru că nu am fost motivată sau destul de disciplinată până acum.

Și acum să răspundem la prima întrebare. Cum de mi-a încolțit în minte ideea publicării unei cărți? „Because the voices told me so.” Glumesc. Oarecum. În ultimii ani am luat-o pe o rampă extrem de spirituală, am devorat tot ce înseamnă Neale Donald Walsh, Doreen Virtue, Sonia Choquette, Richard Bach și alți autori New Age.

Și m-am gândit, dacă Dumnezeu ar vrea să scriu o carte, ce ar trebui să conțină? Am sunat-o pe soră-mea și i-am urlat hotărâtă și entuziasmată: „Fată! O să scriu o carte!”. La care ea: „Era și timpul.” Și așa a început. Cu un fior, un elan și o certitudine. Știam că o să mă distrez și că cititorul va face la fel. Mesajul meu era unul simplu: Fraților, dacă nu știați că Dumnezeu are umor, ați sunat la numărul greșit!

Cui crezi că i se adresează cartea ta?

Volumul are o parte de proză, iar a doua jumătate este poezie. Poezia este în mod cert total accesibilă tuturor copiilor, proza mai puțin. Nu pentru că ar fi greoaie, ci pentru că e cam picantă ca limbaj și condimentată cu multă ironie.

Pe de altă parte cine o deschide, fără să o citească, va da de o serie de ilustrații nărăvașe care se regăsesc de obicei mai mult în literatura pentru copii, decât în ficțiunea pentru adulți, literatura științifică sau academică.

Pe scurt, este o carte pentru oameni mici și mari. Ca și Micul Prinț, Alice în Țara Minunilor sau Apolodor a lui Gellu Naum. Eu când intru în librării, încalec din prima raionul de cărți pentru copii. Sunt fană editura Arthur și Vellant, au niște ilustrații geniale!

1531534_1586114538324176_6084766865958655763_n

Cum ți-ai descrie cartea?

Cartea se numește DIN LUMEA CELOR CARE NE CUVÂNTĂ și reprezintă viziunea mea asupra divinității. Dezvăluie un Dumnezeu morocănos, dar amuzant, curios, dar răbdător, iubitor, dar ferm și așa mai departe. Cartea este populată de îngeri și demoni care erup în realitățile cotidiene ale oamenilor prin modalități tumultuoase, amuzante, intrigante, surprinzătoare și duioase.

Mesajul meu se sprijină pe ideea de dualitate umană, de echilibru, de perfecțiune a imperfecțiunilor. Indivizi exclusiv buni sau numai răi există numai în telenovele. Suntem încercați de mânie, de îndoială sau mânați de cele mai înalte intenții. Suntem ca niște dalmațieni. Fiecare are petele sale. Dar ce vreau eu să transmit este faptul că suntem curați, puri și luminoși ca esență, chiar dacă mai calcăm în străchini.

Cum aș descrie cartea? Amuzantă, captivantă și, de ce nu, revelatoare.

Te-ai ocupat personal atât de text, cât și de ilustrații. Personajele le aveai deja creionate sau au apărut pe măsură ce scriai povestioarele?

Întâi am scris textul integral și apoi m-am pus pe ilustrație. Sunt șaizeci de ilustrații în total. Am desenat întâi încăperile și obiectele semnificative sau simbolice și apoi personajele au ieșit singure la lumină, gata să-și revendice categoric posesiile.

Aveau, încă din perioada scrisului,în mintea mea, mustăți, pistrui, sau grimase uluite, așa că a fost ușor să capete volum pe hârtie. Le-am desenat cu o plăcere frenetică, cu amuzament și devotament. Nu voiam să se privească în oglindă și să îmi reproșeze: „Poftim?! Cine e ăsta? Eu mă simt altfel decât arăt!”

11225086_1594950180773945_5333328621242413102_n

Ai un umor subtil, autentic în scris și un stil jovial al penelului. Ce te-a inspirat atunci când te-ai decis să legi aceste două talente și să le îngrămădești sub coperțile unei cărți? 

Am iubit poveștile dintotdeauna, atât cele din cărți, cât și cele purtate cu prietenii mei apropiați. Toate cele îndrăgite de mine au în comun umorul, autoironia și blândețea. De scris, am scris întotdeauna diverse fabulații, doar că nu au fost niciodată centralizate, înregistrate, parafate, oficializate.

Poate că nu a fost timpul potrivit pentru ele atunci sau nu erau menite să iasă din bucătăria prieteniei. Am terminat facultatea de Litere, Franceză-Engleză, la Cluj, deci aș putea să spun că am deschis mai mult decât Paginile Aurii sau cartea tehnică de la TV.

Și legat de desen, am făcut șapte ani de Școala Populară de Arte, secția Arte Vizuale, Grafică și apoi Tehnici de Pictură. De aici, a fost firesc să le folosesc pe ambele ca modalități de exprimare artistică.

Crezi că la un moment dat personajele tale se „vor îmbolnăvi” de seriozitate și vor renunța la ghidușii îmbrăcând haina sobrietății pe care obișnuiesc să o poarte adulții?  

Frumoasă întrebare. Răspunsul este Niciodată. Decât să nasc personaje serioase mai bine mă apuc de agricultură. În filmul românesc Balanța, Maia Morgenstern, o năbădăioasă, își găsește, după o serie întreagă de aventuri, un iubit la fel de trăsnit și năbădăios ca ea. Și la un moment dat, însărcinată, își întreabă partenerul cu îngrijorare: „Ce ne facem dacă iese normal?”, și răspunsul lui vine: „Dacă iese normal, îl omor cu mâna mea!”

– Hiiiii! NU! Singurul calculator e în biroul Domnului…

– O, pentru Dumnezeu, spune-o odată!

– În biroul Domnului LUCIAN!, spuse Teofil și chiar atunci un jăratec pocni lângă piciorul său, făcându-l să tresară.

– Ce? Așa își spune în ultima vreme?

– Zice că Lucifer dă rău pentru afaceri. (fragment din Lumea celor care ne cuvântă)

Te autodeclari povestitor înainte de toate. Spune-ne însă ce faci când nu creezi personaje? 

Asta e soră cu aia: – Domnule Iosif Sava, ce faceți atunci când nu ascultați muzică?/ – Derulez. Așa și eu. Derulez pe domnul Google să văd ce a mai apărut în materie de ilustrație, mă inspir, mă educ constant. Și când nu mă educ, ca să nu ziceți că sunt șoarece de bibliotecă, mă plimb prin parc, în natură. Am ajuns să iubesc mult tot ce ține de natură: flori, copaci, păsări, animale. Am citit recent o chestie care zicea: Nu devii o ființă spirituală dacă mănânci sănătos, dar vei mânca mai sănătos atunci când vei deveni o ființă spirituală.

Mă atrage tot ce este natural și mă energizează. Adică, nu levitez de detoxifiată și iluminată ce sunt, dar decât să înghit un burger în fața unui televizor, prefer să rod un măr în fața unui salcâm. Apoi, soțul meu iubește călătoriile, hărțile, teritoriile explorate și neexplorate, așa că hălăduim destul de des. Ce-mi mai place să fac în timpul liber? Să mă văd cu prietenii, să râdem cu sughițuri la o butelcuță de vin! Am niște prieteni extraordinari, îi iubesc la nebunie.

11260360_1596106313991665_5116918235164083441_n

Consideri că este dificil să fii autor pe piața românească de carte?

Absolut nimic nu este dificil dacă îți place cu adevărat. Ne putem lăsa înșelați sau ne putem autoamăgi că ne iubim job-ul, dar de fapt ne place salariul, funcția sau faptul că mulțumim pe altcineva din familie cu o anume poziție. Dacă nu faci meseria din pasiune, mai devreme sau mai târziu, terenul se va surpa pentru că a fost clădit pe o fundație iluzorie.

Nu știi de ce ești deprimat, lipsit de motivație sau te lovește vreo boală. Pentru că trăiești viața altuia și nici măcar nu îți dai seama. În schimb dacă faci o meserie din vocație, din chemare, atunci fundația e solidă, adevărată, plină de resurse inepuizabile. Când lucrezi din plăcere, găsești soluții, întâlnești oameni potriviți, ești răsplătit profesional, afectiv, financiar.

Eu mi-am promis că singura slujbă pe care îmi îngădui să o am de acum încolo este cea prin care dăruiesc ceva valoros lumii. Spuneți-i vocație, menire, har, eu zic că e zvâcul ce mă trezește dimineața și rânjetul cu care pun capul în pernă. Menirea nu ține de altruism sau sacrificiu, ci de bucuria de a fi și de a face.

Dacă ar fi să alegi, iar aici mă refer strict la oameni creativi din spațiul autohton, ce carte ți-ar plăcea să ilustrezi și cine ai vrea să deseneze în paginile unui volum de-al tău de povestiri? 

Asta e cea mai frumoasă întrebare, draga mea. Și poate cea mai grea. Mi-ar plăcea să ilustrez Schițele lui Caragiale într-o variantă modernă. Sunt mare fan al combinației dintre tradițional și modern, de tipul Mamițica se dă jos din trăsură cu o geantă Prada, mici elemente intruzive care să denote avariția, caracterul parvenit.

Dl Goe stă pe tabletă, Bubico are Pedigree. Mi-ar mai plăcea să ilustrez anecdote populare – „Păcală în satul său”. Cât potențial grafic! Sau mi s-ar mai părea interesant să ilustrez ceva de Emil Cioran. Din opera lui mi-am făcut lucrarea de disertație, dar îl iubesc din liceu.

Cum ar fi un „Tratat de Descompunere” ilustrat haios, sau „Sfârtecare”, „Mărturisiri și Anateme„ sau „Silogismele Amărăciunii”! Un deliciu în pastiche, dar desigur, pentru academicieni, un sacrilegiu!

Acum pe cine aș alege să îmi ilustreze cartea? Aici am patru răspunsuri gata să iasă din tun, fără ezitare. Înafara spațiului autohton, și preferata mea, este Anna Laura Cantone, absolut genială! Lucrează mixed media, personaje desenate pe texturi, materiale cusute, suprapuneri, grimase, disproporții, perspective inversate, pattern-uri, o nebunie!

Pe locul doi ar fi Rebecca Dautremer o ilustratoare foarte delicată și feminină. De pe la noi, mă dau în vând după Irina Dobrescu, care mi-a fost dascăl fără să știe. Îi ador toate încăperile, sobele, dantelele și cutele hainelor de pe fiecare personaj. Mare artă a viziunii și a detaliului. Și ar mai fi Mădălina Andronic de care mă simt foarte aproape, de la distanță.

11221877_1606649996270630_5458949226036014858_o

Știu că pui la cale un site și o pagină oficială de Facebook. Înafară de asta, ce planuri scriitoricești colorate ai? 

De site se ocupă o prietenă foarte veche și dragă, fosta mea colegă de bancă din liceu, care acum e web developer în Londra. De pagina oficială de Facebook ar trebui să mă ocup eu, de îndată ce catadicsesc să îmi fac niște fotografii profesioniste. Vreau să fie totul foarte gândit și aspectuos, să-mi cosmetizez lucrările și să-mi pudrez nasul.

Ce planuri mai am? Vreau alături de sora mea, care e psiholog și pentru care am ilustrat deja o carte de dezvoltare personală,să publicăm niște Carduri Motivaționale ilustrate, cu o broșură explicativă, de buzunar. Mă mai gândesc să scriu un roman (ne)serios dedicat soțului meu, dar el să nu știe asta nici după ce îl citește.

Aș mai vrea să public un volum de epigrame ilustrate, aaa, asta mi-ar plăcea la nebunie! Aș mai vrea să mă implic într-un proiect online, un roman grafic, benzi desenate, cu postări săptămânale. Îmi mai doresc să găsesc un echilibru între comenzile de ilustrație de carte pe care pe primesc și lucrările ilustrate pe care vreau să le public eu. Pentru că vreau să ascult ce au de spus alții, dar vreau să țin minte ce am de spus eu.

În încheiere, îți mulțumesc mult pentru interviu, a fost o surpriză și o bucurie pentru mine. Și mesajul meu pentru cititori ar fi, nu numai să dea buzna în librării să-mi guste scornelile, ci și să facă ceea le place, fie că descoperă penicilina sau lenevesc într-un hamac, pentru că orice ispravă notabilă are la rădăcini pasiunea.