Fiind mare consumator de literatură, citesc mult. Poate că nu suficient de mult pe cât îmi doresc, dar totuși citesc. Nu o fac programatic, după vreun plan. Pur și simplu citesc tot ce-mi cade în mână, de la beletristică la diaristică, de la poezie la filosofie.
Unele cărți reușesc să-mi pătrundă în cele mai ascunse cotloane ale sufletului, în schimb altele îmi creează, pur și simplu, o stare de repulsie. Această stare de repulsie mi-o dă violența unei pseudo-originalități imunde, adică refuzul acelei beții a îmbinării frazeologice în cuvinte molipsitoare, anulată de verbiaj care zgârâie absolut tot ceea ce atinge.Cultura post-modernistă a acestui prezent continuă să eșueze lamentabil, precum o curvă frigidă care a uitat ultima explozie a plăcerii adevărate.
Dincolo de cărțile ce mor înainte de a se naște, rămân tone de deșeuri, moloz, maculatura incomensurabilului orgoliu, înecate în sucul gastric al spinoaselor iluzii.
Departe de mine gândul de a o parafraza pe Alina Mungiu în retorica întrebare de ce nu i-au românii premiul Nobel. În calitatea mea de cititor nu mă interesează acest aspect. Eu vreau doar să citesc cărți bune, care să mă strivească cu beatitudinea originalității, cărți care să-mi sugrume liniștea odată cu fiece rând parcurs.
Cultura ”like&share” a corupt liniștea casnicelor hrănite cu firimituri de onirism și boemia campestră a muncitorului sătul de un capitalism care pentru el este sinonim cu răcnetul dictatorial al șefului, numit patron.
Virtualele cenacluri literare, adună cu toptanul sufletele sensibile, oameni care iubesc frumosul, dovedind un debordant simț estetic, sau cel puțin asta dau de înțeles stufoasele lor platforme-program, pline de hilare reguli care nu am nimic de a face cu literatura propriu-zisă.
Dragi patroni de virtuale cenacluri literare, imitatori de mecenate aparent dezinteresate, poeței și poețele, permiteți-mi să vă spun ceva. Cu toții ne pricepem să scriem, dar nu cu toții ne putem numi scriitori. Așa că ,vă rog, cruțați măcar pădurile, spațiul virtual este nemărginit și nici nu este costisitor.
În calitate de cititor numai vreau să citesc versuri de genul ”haide, vino înapoi\ Să fim iar amândoi” sau ”două mere, două pere\ Te sărut, la revedere”. Numai vreau altă Penelopă ce așteaptă enșpe mii de anu pe Făt-Frumosul ei, visat doar din pricina busuiocului ascuns sub pernă. Numai vreau să citesc despre naționalismul unora ce nu cunosc nici măcar imnul țării.
Să mai continui? Nu cred că mai este nevoie!
Doar atât vă rog, cruțați pădurile!
