Nu cred că v-am spus la toți că eu scriu cărți și recent am terminat un roman. De când l-am terminat am tot încercat să mă mobilizez să scriu despre el pe social-media dar am tot amânat, am considerat că e o lipsă de modestie. Am avut o discuție telefonică cu unul din băieții mei, Iancu, care locuiește în Irlanda de Nord. Pictează tablouri care îmi dau frisoane de plăcere. Și el mi-a zis: ”Tata, începe prin a scrie povestea ta, prin câte ai trecut și ce ai făcut, cum ai ajuns să te apuci de scris, deschideți sufletul, lasă-te să fii vulnerabil, să vadă lumea că ești un om obișnuit, ești un om ca și ei și că și tu știi că adevărul te va elibera.”
Acest îndemn m-a făcut să scriu lucrurile de mai jos:
În copilărie mama făcea o oală mare de zamă și timp de trei zile, dimineața, la prânz și seara, mâncam zamă. De cartofi, fasole, răzălăi (un fel de paste handmade, făcute în casă), varză… Uneori, duminica, mâncam și ceva cu carne. Dar mereu am mâncat zamă cu plăcere, și acum sunt mare ciorbar.
Prin clasa a 7-a am decis că vreau să fiu scriitor, să vând sute de mii de cărți ca să nu mai fiu sărac. Dar până să mă apuc de scris m-am luat cu viața: liceu pedagogic, facultate de geologie (se leagă, nu?!). Am practicat geologia bătând munții vreo 10 ani. În 1990 am trimis câteva articole la un ziar din Cluj și după vreo trei luni mi s-a propus să fiu corespondent la cotidianul România Liberă pentru județele Alba și Mureș. Mi-am dat demisia din geologie, m-au angajat cu carte de muncă. Peste vreun an m-a sunat Emil Hurezeanu de la Radio Europa Liberă și am devenit freelancer la ei pentru aceleași județe. Între timp am scos și un cotidian pentru județul Mureș cu niște prieteni. Deci mă apucasem de scris, nu?! România Liberă se vindea în perioada aia în peste un milion de exemplare zilnic. Semnam Mircea Arieș pentru că pe Arieș am copilărit.
După vreo patru ani mi-am dat demisia din presa centrală și am scos un săptămânal zonal, pentru câteva județe din centrul Transilvaniei. Nu a ținut prea mult.
După vreo doi ani m-am apucat de hărți turistice. Ce au astea cu scrisul? În fiecare hartă, pe verso, am umplut cu texte de prezentare o obiectivelor turistice. Am luat împrumut calculator cu om cu tot, mașină pentru deplasări cu om cu tot, sediu firmă în chirie. De fapt am început fără nimic. Dar aveam mult mai mult decât nimic, aveam o IDEE în care am CREZUT. Am ajuns la 11 angajați. În 2001 am dat un fel de faliment și am rămas numai eu cu soția, într-o firmă nouă cu același profil. Dar între timp învățasem noi doi să lucrăm pe computere, autodidacți. Am scos peste o sută de titluri de hărți turistice pentru România, parcurgând sute de mii de km. Și acum mai vând vreo 10 dintre ele, vând 10-15.000 pe an.
Acum vreo 6 ani, într-o iarnă, când rămăsesem singur și fără o lețcaie, mi-a venit ideea de a scrie cărți în care să adun poveștile bătrânilor din sate. Am făcut patru oferte la patru primării în care ceream la primări niște bani pentru munca asta. Un primar a fost de acord și astfel am început să ies din ”recesiune”. Acum sunt la a cincea carte de povești rurale.
Ideea de a scrie romane o am de mult. Între timp am adunat și un volum masiv de poezii. Acum vreo 14 ani, când mai trăia bunul meu prieten Leb Peter, și el fost corespondent la Evenimentul Zilei și BBC, mi-a venit ideea de a scrie împreună un roman plecând de la numele unui lac din județul Mureș, Lacul lui Dumnezeu. L-am scris și a rămas prin sertare, LACUL LUI DUMNEZEU. Prietenul meu a plecat în lumi ezoterice acuma 11 ani și eu am fost prins cu hărțile și… cu viața.
În 2011 am descoperit ”lumea celor nevăzute”, spirituală, literatura ezoterică și m-am cufundat în ea ca într-un izvor de apă vie. Într-un an jumate am citit peste 50 de cărți din acest domeniu și am participat la multe cursuri de medicină minte-corp. Diferența dintre formația mea științifică de tip materialist-occidental și filozofia/practica ezoterică a fost atât de dramatică încât în toamna anului 2013 am făcut un șoc care m-a dus la psihiatrie intr-un repaus de o săptămână. A fost un bun prilej de a scrie un jurnal despre acea săptămână. În următorul an majoritatea prietenilor m-au abandonat, probabil pentru a nu fi asociați cu un… lunatic. Mai târziu i-am înțeles. A fost perioada în care m-am îndrăgostit de spălatul vaselor, perioada în care am scris prima carte cu povești adunate de la bătrânii din comuna Roșia județul Bihor, ROȘIA, LOCUL DE UNDE DUMNEZEU A UITAT SĂ PLECE.
La circa trei luni după incidentul cu psihiatria, un maestru prananadi, eu îi spun Maestrul T, in timp ce săpam împreună la vița de vie, mi-a spus. ”Nu, nu a fost un moment de nebunie, a fost un moment dur de iluminare.” Astfel mi-am explicat de ce am avut trăiri și experiențe ezoterice pe care le citisem doar în cărți. Din acel moment cunoașterea intelectuală s-a transformat într-o cunoaștere practică a realității inaccesibile prin cele cinci simțuri.
Curiozitatea care îmi domină existența m-a împins să dau examen la facultatea de psihologie din Cluj. Am intrat, dar după o jumate de an am renunțat. Mi s-a părut mult mai incitant să urmez cursurile unei școli de … parapsihologie. Așa că timp de 3 ani am studiat la Academia de Metafizică și Științe Spirituale din Tg. Mureș. După examenul final din 2019 am primit și diploma pe care scrie ”MAESTRU PARAPSIHOLOG” și ”TERAPEUT SPIRITUAL”. Ca să vezi!
Documentația adunată din comuna Bistra, județul Alba, în inima Apusenilor, legendele povestite de bătrânii de-acolo, publicate în cartea BISTRA LEGENDARĂ, m-au incitat atât de mult încât am decis să scriu un roman, CRED. Mi-a plăcut atât de mult să-l scriu încât în unele zile nici nu observam cum trec orele, uneori și 10-12 ore, chiar și 15, fără să mă simt prea obosit. Mă întreb uneori, l-am scris eu sau vreun arhanghel disimulat în câmpul meu auric mi l-a suflat la urechea interioară?!
Aici sunt amestecate cunoștințele mele din lumea fizică cu cele din lumea metafizică, experiențele mele personale cu experiențele personale ale celor pe care i-am cunoscut și i-am intervievat.
Aș putea spune cu toată convingerea mea logică și intuitivă că pasiunea pentru scris mi-am ”propus-o” înainte de a mă naște, când ghidul meu spiritual m-a întrebat. ”No, te-ai hotărât ce vrei să faci în viața următoare, că văd că-s prea multe lucruri pe care ai vrea să le faci?” ”Vreau să fiu scriitor!” ”Da? ești sigur? Că asta nu era în lista ta de opțiuni pe care ai făcut-o prima dată.” ”Da, sunt foarte sigur!” ”OK, dar nu o să fie prea ușor, o să dureze mai mult pentru că o să ai câteva experiențe tari. Dar astea te vor ajuta deciziv în a învăța să fii scriitor.”
Eu am scris romanul într-o stare de bucurie, cu dorința și speranța ca citirea lui să genereze bucurie și armonie celor care îl vor citi.
Deja am câțiva prieteni care l-au citit și mi-au spus ”verde-n față” ce nu le-a plăcut dar și ce le-a plăcut.
Cartea se poate comanda aici:
