Ce este o recenzie? Tipuri de recenzii.

După cum știți, o recenzie este un text ce oferă o descriere scurtă și o evaluare a unei cărți / unui film / unei piese de teatru / etc. Din punct de vedere al stilului există două tipuri de recenzii:

  • formale: în care autorul își exprimă opiniile într-un mod general, evitând formulări care ar putea părea personale;
  • semi-formale: presărate cu opinii ale autorului.

Stilul este dictat de public. Noi, fiind o publicație „prietenoasă”, deschisă comunicării cu publicul suntem adepţii recenziilor semi-formale (dacă doriți exemple, puteți găsi o mulțime pe site). Însă, până la urmă, fiecare are stilul său și noi respectăm asta. Iubim oamenii autentici, originali așa că tot ce vă cerem este să fiți naturali!

Ce conține o recenzie?

În școala generală am învățat că orice compunere începe cu o introducere, iar recenziile nu fac excepție. Aici veți introduce: titlul cărții, autorul, tema, personajele principale, etc. Puteți include și câteva detalii despre cum ați descoperit cartea, felul în care ea e primită de către public, etc.

Cuprinsul va conține informații despre ce se petrece în carte, fără a dezvălui însă prea multe, trebuie să convingeți omul să o citească, să îi stârniți interesul – nu să îl faceți să renunțe la ea fiindcă știe deja cum se va termina! Tot aici veți include detalii despre ce v-a plăcut sau ce nu v-a plăcut, citate, opinii critice, și tot ce mai doriți!

Şi, în cele din urmă: concluzia! Cui recomandați această carte, de ce, ați mai reciti-o?

Numărul de paragraf e variabil, la fel şi numărul de cuvinte (deși o recenzie de calitate are o medie minimă de 300 de cuvinte). Totuși… nu am terminat aici, pentru o mai bună vizibilitate o recenzie trebuie optimizată pentru motoarele ce căutare (da, nefastul SEO, pentru cine cunoaște).

Pare greu? Sigur că nu! Cel mai important aspect atunci când scrii o recenzie este să fii tu însuți. Experiența ta ca cititor e unică pentru că tu ești unic. Dacă te-am făcut curios, te așteptăm să faci parte din echipa de redactori Booknation.ro și să împărtășești oamenilor din bucuria pe care ți-a adus-o lectura.

Dacă vrei să intri în echipa Booknation.ro citește acest articol.