Curiozităţi despre Barbu Ştefănescu Delavrancea

Barbu Ştefănescu Delavrancea, un nume cunoscut în literatura română, dar care totuşi nu este rostit foarte des. “L-am întâlnit” în perioada gimnazială, prezent în programa scolară cu opera  Hadi-Tudose. Sincer, nu mi-a atras atenţia într-un mod special, poate din vina mea sau a sistemului, nefiind obligaţi să aprofundăm viaţa scriitorilor.

Opera Emiliei Şt. Milicescu, Pe urmele lui Delavrancea, m-a făcut să-l descopăr, să-i citesc biografia şi să vă las şi vouă,dragi cititori, câteva curiozităţi despre marele scriitor, avocat şi orator român.

Născut în inima României, la Bucureşti, 1858, într-o familie modestă, cu rădăcini în Vrancea (marele scriitor mândru de acest aspect) a avut parte de o viaţă tumultoasă. Studiază Dreptul, profesează ca avocat, redactor, politician şi în viaţa sa intimă se căsătoreşte cu Marya, împreuna cu care creşte cele patru fete.

Curiozităţi despre Barbu Ştefănescu Delavrancea

1. Delavrancea este pseudonimul lui, negând numele de Ştefănescu. Motivul a fost faptul că bunicii şi părinţii lui s-au născut în Vrancea, el având o admiraţie aparte pentru bunicul său. “Numele de Ştefănescu n-a fost al meu şi nu l-au purtat nici părinţii, nici bunicii mei.”
2. O imagine a scriitorului din perioada copilăriei: “Pe când era copil, scriitorul purta camaşa scurtă de pânză liliachie, umbla desculţ, cu picioarele zgâriate şi tăiate în cioburile aruncate de gospodine, avea chipul prelung, o claie de păr blond-arămiu în care rar intra pieptenele Mamei Iana, ochi verzi cu sclipiri metalice ca ale solzului de peşte bătut de soare şi îi plăceau basmele”
3. Era pasionat de pictură, lăsând generaţiilor peste 60 de lucrări în creion, acuarelă, guaşă, peniţă, ulei.
4. A studiat la Paris deoarece considera că numai în acest fel te poţi face remarcat într-o ţară în care nu era de acord cu sistemul. Ajuns pe meleaguri străine, dorul de casă îşi face simţită prezenţa “ La anu viu cu orice preţ – fie şi pe jos – în ţară. Am s-o colind de la un cap la altul. Mi-e dragă. O iubesc, căci o iubesc cu toate monstruozităţile şi monştrii pe care îi hrăneşte.”
5. A publicat sub diverse pseudonime: Argus, della Vrancea, de la Vrancea, Fra Barbaro, Minucio, Barbu.
6. În 1899 este primar al capitalei.
7. Iubea viaţa la ţară şi totodată aprecia ţăranul şi munca sa. Drept dovadă stau discuţiile sale în contradictoriu, în care apăra cu îndârjire omul care lucrează pământul. “Într-o discuţie privitoare la ţărănime, provocată chiar de articolele sale, patosul cu care Delavrancea elogia virtuţile populaţiei de la sate, roasă de mizerie, unii dintre conservatorii tineri i-au răspuns cu hohote de râs. Revoltat, Delavrancea a părăsit clubul, declarând că nu se mai poate rămâne printre cei ce batjocoresc pe ţărani”
8. Soţia sa, despre care ştim că a fost o femeie inteligentă, licenţiată în matematică şi filosofie, profesoară de pedagogie, scriitorul afirmă “De la tine am învăţat să fiu mai nobil, mai deosebit, mai nu ştiu cum în voinţa şi în simţuri când mă adresez la fiinţele distinse, delicate, nobile ca simţ şi gândire.”
9. Este răsplătit cu 5000 de lei pentru opera Paraziţii, bani care îi împarte cu prietenii săi -printre care şi Caragiale – dovadă a faptului că nu se considera superior faţă de ei. Caragiale a manifestat o atitudine nepotrivită în acest caz “Când Academia mi-a dat premiul mi-a fost mult timp ruşine. Pe drum umblam cu capul în jos de teama d-a nu mă crede oamanii mândru. […] Caragiale, căriua i-am dat 250 de lei şi l-am mângâiat că lui nu i-au dat premiu acum doi ani, nici până acum nu mi-a iertat această onoare pe care, desigur, nu am meritat-o pe deplin.”
10. Deşi Caragiale era distant faţă de scriitor, atunci când a fost acuzat de plagiatură, Delavrancea – de profesie avocat – reuşeşte să demonstreze în faţa justiţiei contrariul.
11. Delavrancea a fost un părinte fericit, dorinţa lui de a avea un fiu nu s-a împlinit. Cu toate acestea, prima fată născută, Cella, a manifestat încă de la vârsta de 3 ani un mare talent pentru pian. În 1907 a obţinut primul său mare premiu – singura româncă, în afară de George Enescu, distinsă cu “Premiul prix”. De asemenea, în ţara noastră, în timpul Primului Război Mondial, a dat concerte pentru răniţi, împreună cu George Enescu şi a slujit ca infirmieră voluntară în spitalul de pe front.
12. Delavrancea a murit în 29 aprilie 1918, la vârsta de 60 de ani.