Înainte de a citi curiozitățile despre Cella Serghi...
👉 Vezi toată lista de cărți scrise de Cella Serghi și descoperă ce nu ai citit încă.

Cella Serghi a fost scriitoare, publicistă și traducătoare română, una dintre cele mai importante prozatoare ale literaturii romane. Într-o lume literara dominata de bărbați, succesul imens la publicul cititor al romanelor Cellei Serghi a fost cu mult mai mare decât cel de recunoaștere în critica literară. În ediția din 1941 a cărții “Istoria literaturii române de la origine până în prezent” marele critic literar, istoric, romancier și jurnalist  George Călinescu a omis-o cu desăvârșire. Cei care au trăit în acea perioada  interbelica au avut convingerea că George Călinescu – care i-a minimalizat  prozatoarei meritele literare – era pur şi simplu gelos pe Cella Serghi pentru că „Pânza de păianjen” se vindea mai bine decât cartea să, „Enigma Otiliei”, care apăruse în aceiași perioada  din anul 1938. Doamna Cella Serghi a povestit într-un interviu că : George Călinescu obişnuia să treacă periodic pe la librăria Alcalay, unde verifica numărul de exemplare vândute din „Pânza de păianjen“ în comparaţie cu „Enigma Otiliei“, care apăruse în acelaşi an. În 1938, critica s-a ocupat mai mult de «Pânza de păianjen», decât de «Enigma Otiliei»

Mai tărziu Alex Ştefănescu în Istoria literaturii romane contemporane (1941-2000) şi Nicolae Manolescu în  Istoria critică a literaturii române o ignora de asemenea pe Cella Serghi.

Într-un interviu publicat în 1983 în suplimentul SLAST Cella Serghi spune : Uneori, în loc să se ocupe de scriitori, să încurajeze lectura, critica, din păcate, descurajează. Literatura scrisă de femei e ignorată.

Numai că publicul cititor a compensat aceste nedreptăți. Romanul Pânza de păianjen – romanul de debut al Cellei Serghi  a fost revizuit și publicat în trei ediții succesive (în 1938, 1946 și 1971).  Apoi „Cad zidurile” (1950) s-a transformat în „Cartea Mironei” (1965, 1967), apoi în „Mirona” (1972, 1975). Romanul  „Fetele lui Barotă” (1958) a devenit, după o muncă de trei ani, „Iubiri paralele” (publicat în 1974). “Gențiane ”- 1970, “Pe firul de păianjen al memoriei”- 1977, “În căutarea somnului uriaș” – povestire 1980 , “Această dulce povară, tinerețea”- 1983.

Ceea ce n-a prevăzut nimeni, dar absolut nimeni dintre cei care au scris despre cărţile mele (Pompiliu Constantinescu, Perpessicius şi toţi ceilalţi) a fost rezistenţa în timp a cărţilor mele (mai ales a «Pânzei» şi a «Mironei»). Iar eu nu doream decât să scriu o singură carte, numai una şi atât. Că să rămână ceva în urma mea  spune Cella Serghi într-un interviu.

Toate romanele Cellei Serghi conțin informații autobiografice: Am căutat să mă descriu în Diana și nu stiu cât am reușit…..dar semănam și cu Mirona (Pe firul de păianjen al memoriei).

O copilăria sumbră, trăită în condiţiile unei familii de refugiaţi, în plină sărăcie, în panică, spaimă şi incertitudinea zilei de mâine.

O adolescenta în care a căutat o ieșire din aceiași situație. În romanul Pe firul de păianjen al memoriei, Cella Serghi povestește cu sinceritate gândurile care o încercau atunci: Daca inginerul mă cere de nevasta îmi pierd libertatea dar scap de multe griji. Nici marea nu e libera, încercam să mă consolez. E îngrădită de țărmuri.

Și când a reușit să trimită Panza de păianjen la tipar, când editorul i-a reproșat că manuscrisul este plin de corecturi avea aceiași problemă, a lipsei banilor : Ce puteam să răspund? Că am adăugat două capitole, cele mai bune, fără să am bani să mai dactilografiez textul o dată?

Și-a dorit cu ardoare să meargă la facultate : Când, eleva la liceu, treceam prin fața Universității, priveam cu jind cele patru trepte tocite pe care urcau studenții. Și mi se părea curios că vorbeau între ei nepăsători, inconștienți de înălțimile la care duc acele trepte.

Magdalena Rădulescu în 1941, "Portret Cella Serghi

A plătit cu căsnicia curajul de a așterne pe hârtie dragostea,  tulburările și neliniștile Dianei Savu :   Va admite soţul meu să-i port numele după ce vom divorţa? Sau va socoti, după apariţia romanului, că-l compromit?( Pe firul de păianjen al memoriei )

Dacă n-aş fi sacrificat viaţa personală pentru cărţile pe care le-am scris, şi mă refer în primul rând la Pânza de păianjen, n-aş fi ajuns scriitoare. Pe când scriam cartea, eram măritată. Ştiam că soţul meu nu va accepta să public un roman în care elementele autobiografice erau evidente, iar rolul lui, ingrat. El era totuşi singurul meu sprijin material şi social. Şi cât de greu ajunsesem să am acest sprijin! Riscul despărţirii, inevitabil. L-am acceptat  spune într-un interviu acordat scriitoarei  Cleopatra Lorinţiu în 1984.

Cella Serghi nu mai dorea să fie fotografiata, imaginea ei literara trebuia să rămână poza din tinereţe şi portretul făcut de Magdalena Rădulescu în 1941, „Portret Cella Serghi” – ulei pe pânză : Eram cocheta, frivola atât cai îi sta bine unei femei, atât cât este necesar (personajul Agatei din Gențiane).

Câteva povești și impresii împărtășite de doamna Cella Serghi despre romanele sale:

Romanul Panza de păianjen  are chiar un moto din Gide(André Paul Guillaume Gide – autor francez și laureat al Premiului Nobel pentru Literatură). Mi se potrivea perfect, mai ales acea paranteză: Car vous êtes triste, Laura”. Ştiţi că din cauza acestui moto, la care n-am vrut să renunţ, romanul n-a fost reeditat şi a fost pus la index în biblioteci timp de 16 ani, din 1946 până în 1962?

MironaCea mai dragă carte a mea este „Mirona”, poate tocmai pentru că am muncit cel mai mult la ea. Dorinţa mea a fost totdeauna să scriu lucruri viabile, nu legate de o anume conjunctură. Am scris-o mai întâi sub titlul „Cad zidurile” şi am revenit mereu la ea, fiindcă voiam să depăşească efemerul, politicul şi să devină o adevărată operă de artă durabilă. La fiecare nouă ediţie a acestui roman (au apărut, cred, şase ediţii), l-am rescris cu acelaşi efort că prima dată. Timpul trecea, vremurile se mai schimbau, aveai mai multă libertate să spui anumite lucruri, iar eu eliminam, de fiecare dată, balastul politic şi lăsam doar ceea ce era foarte bun.

GențianeŞi romanul acesta îşi are „povestea” lui. Am întâlnit o tânără pe care am întrebat-o dacă a citit „Pânza de păianjen”. Mi-a răspuns că a citit-o, că i s-a părut interesantă, dar că se vede că n-am cunoscut sărăcia. Zic: „Eu n-am cunoscut sărăcia?! Cum poţi să spui asta?”. „Păi, zice ea, ce fel de sărăcie e asta cu pălării de la un mare magazin cum era «Jeanne D’Arc»? Să vă povestesc eu ce înseamnă sărăcia.” A venit la mine în fiecare zi, şi mi-a povestit viaţa ei. Avea o fire asprită de viaţă, nu prea simpatică. Cartea, bineînţeles, am scris-o doar plecând de la acest sâmbure de realitate. 

Pe firul de păianjen al memorieie o carte care-mi place mult. E memorialistică, evident, dar şi roman. Căci poate fi vorba de ficţiune, doar în sensul literar al termenului. Eu am scris cu sinceritate şi după cum erau chipurile şi faptele sedimentate în inima mea. Că a ieşit un roman…

L-a iubit pe Camil Petrescu pe care l-a convins și inspirat să creeze personajul doamnei T din „Patul lui Procust”. Într-o zi, mi-a adus la masă manuscrisul unui roman cu titlul Patul lui Procust, femeia. ..În această versiune, Doamna T. nu exista. Camil nu mărturiseşte nicăieri că ideea de a introduce scrisorile Doamnei T. în roman şi a crea acest personaj, care nu exista în manuscrisul pe care mi-l dăduse să-l citesc, a fost a mea.

Camil Petrescu a determinat-o să scrie: M-a îndemnat zi de zi să scriu cartea asta, să renunţ la tot ce era în afara ei, să fiu disciplinată şi răbdătoare, muncitoare. Îi datorez tot… Fiindcă fără ce m-a învăţat el, însuşirile mele s-ar fi risipit şi această carte n-ar fi existat”. Dar după ce a scris Panza de păianjen :  Emanciparea mea, nu numai sentimentală, dar şi curajul de a o mărturisi în public, l-a înfuriat în aşa măsură pe Camil, încît a încercat să mă împiedice să public romanul şi, dacă înaintea lui nu l-ar fi citit Sebastian şi Liviu Rebreanu, poate că n-ar fi apărut scrie în  Pe firul de păianjen al memoriei.

Dacă doriți să citiți despre viața și climatul literar al acelei perioade, despre Mihail Sebastian, Camil Petrescu, Liviu Rebreanu, Eugen Lovinescu, Nae Ionescu, va recomand  Pe firul de păianjen al memoriei. De fapt Cella Serghi le-a și dedicat acest roman : Lui Liviu Rebreanu, Camil Petrescu şi Mihail Sebastian, Cu recunoştinţă,  CELLA SERGHI.  Eu  mi-am permis să selectez doar  câteva fragmente din carte.

Câteva referințe biografice Cella Serghi:

Cella Serghi s-a născut la 22 octombrie 1907 în Constanța, numele adevărat fiind Cella Marcoff.

— Am găsit o casă, un palat, la malul mării. Pe strada Mării!
— Un palat?!
— Palatul e al prinţului Şuţu. Casa noastră e alături lipită de palat… spunea tatăl autoarei.

În 1916, din cauza războiului se refugiază la Brăila și apoi se mută la București unde își ia licență în drept în anul 1931.

În 1937 apare în „Revista fundațiilor” primul fragment din romanul „Pînza de păianjen„, intitulat „Cele dintâi nedumeriri”. Debutul este remarcabil, lucrarea fiind apreciată de Camil Petrescu și Alexandru Rosetti.

Romanele scrise de Cella Serghi:

  • Pânza de păianjen 1938
  • Cad zidurile, 1950, roman refăcut în 1965 sub titlul Cartea Mironei și în 1972 sub titlul Mirona
  • Cântecul uzinei, 1950
  • S-a dumirit și Moș Ilie, 1950
  • Surorile, nuvelă, 1951
  • Cantemiriștii, 1954
  • Fetele lui Barotă, 1958, redenumit, în ediția din 1974, Iubiri paralele
  • Cartea Mironei, 1967
  • Gențiane, 1970
  • Pe firul de păianjen al memoriei, 1977
  • În căutarea somnului uriaș, povestire, 1980
  • Această dulce povară, tinerețea, 1983, cu o ediție a doua revăzută, apărută postum în 1993

A murit în septembrie 1992  într-un nepermis anonimat, iar astăzi amintirea ei nu se bucură nici măcar de o casă memorial – așa cum corect afirma  Ilie Rad –  scriitor, critic și profesor la Catedra de Jurnalistică a Universitățîi ” Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, care i-a fost alaturi până aproape de sfârșit prin seria de întrebări interviu Interviuri, cu douăsprezece scrisori inedite către Ilie Rad care au fost și publicate în 2005.

Magdalena Rădulescu în 1941 - Portret Cella Serghi
cleopatra-lorintiu.net/cella-serghi
adevarul.ro/stil-de-viata/cultura/portret-cella-serghi-scriitoare-din-dragoste-1926214.html
jurnalul.ro/cultura/arte-vizuale/post-scriptum-la-romanul-unei-vieti-504616.html
jurnalul.ro/cultura/carte/mirona-cea-mai-draga-carte-513604.html

Vezi Top 100 cărți ale anului 2022