De vorbă cu Igor Bergler despre Biblia Pierdută

O carte-fenomen își poate avea obârșia în România? Nu vă grăbiți să dați un răspuns negativ!  Biblia pierdută, primul roman al lui Igor Bergler a depășit toate așteptările înainte de lansare și promite să devină o carte-fenomen la nivel mondial. Mai multe despre roman vom află însă de la domul Bergler căruia am avut recent ocazia de a-i trimite câteva întrebări.

Domnule Bergler, știu că v-ați pus mari speranțe în „Biblia pierdută”. Totuși, romanul a bătut toate previziunile chiar înainte de a fi lansată. Vă așteptați la așa ceva mai ales având în vedere faptul că românii nu sunt niște cititori avizi?

Mă așteptam să vindem bine. E o carte plină de povești interesante, cu personaje adorabile, plină de răsturnări de situație și, din câte îmi spun cititorii, care devin din ce în ce mai mulți, pe care nu o poți lăsa din mână. Mulți m-au apostrofat în glumă că le-am distrus somnul. Dar nu ne așteptam chiar la cifrele astea.

Cum v-ați descrie romanul de debut? Ce este atât de special la el?

E un roman cum nu s-a mai scris până acum la noi. E un gen destul de răspândit afară, dar aici nu a mai fost încercat. În plus, cum ziceam mai sus, dacă vânzările mari se datorează unui marketing foarte bun, reacțiile cititorilor se datorează conținutului. E o poveste palpitantă, un road novel, o minienciclopedie în mișcare, plină de umor și de referințe culturale.

Ce v-a inspirat/determinat să scrieți un astfel de roman?

Pasiunea mea pentru poveste și pentru enigme, mister, dar și pentru literatură. Am considerat că am lucruri de spus în alt fel decât am văzut până acum, deși, în aparență, cartea urmează o rețetă. Vă asigur că aparențele înșeală în cazul de față.

Încă ceva: de câtă documentare a fost nevoie pentru o carte cu așa un subiect? A fost totul „all work and no play” cum spun americanii?

Din contră, lots of play. Foarte multă documentare. Și din domenii foarte variate. Am Început să studiez tot ce am putut găsi despre Vlad Țepes, inclusiv în arhive. După care am trecut la studiul aprofundat al Europei în Evul Mediu. Aici am găsit foarte interesantă istoria breslelor de mesteșugari care joacă un rol important în economia cărții. Dar nu este o carte de istorie. Nici vorbă. E o carte despre omul de astăzi în conflict cu propriul său trecut și cu locurile comune care se creează în jurul unor evenimente pe care toată lumea pare să le cunoască. Nu e chiar așa.

Putem spune că „Biblia pierdută” este un fel de „Codul lui Da Vinci” mioritic sau e diferită?

Nici „Codul lui DaVinci”, cât despre mioritzic (asa e corect-că doar nu e Miorița, e cu TZ) nici nu poate fi vorba. Asta e oricum un adjectiv peiorativ in cazul de față. E cu totul altceva.

Din câte am înțeles aveți în plan să „atacați” New York Times Bestseller List. Cum ar fi ca mai apoi să ne trezim și cu o adaptare hollywoodiană a romanului (și așa ei sunt mari fani „Dracula”)?

Eu nu pot ataca un ziar sau un top dintr-o publicație. Acolo îmi doresc să ajungă această carte. Și, în general, nu vreau sa atac pe nimeni. Cât despre o ecranizare, sper să se întâmple și asta mai devreme sau mai târziu.In plus, asta nu e doar o carte despre Dracula. Veți fi uimită!

Urmează și un prequel, nu-i așa? Sunt curioasă ce aș veți mai scoate din mânecă!

Prequelul e pregătit. Cercetarea e aproape gata, subiectul structurat, liniile narative trasate. Mai rămâne să o scriu. Am deja vreo 60 de pagini. Cât despre ași, vă asigur ca va fi spectaculoasă. Doar am descoperit cel mai bine păstrat secret al lui Lincoln.

Zic totuși să lăsăm „Biblia pierdută” deoparte și să vorbim puțin și despre Igor Bergler. O să vă rog, prin urmare, să vă schițați un autoportret în cuvinte!

Aoleu. Prefer să vorbesc despre cărți. Sau despre filme. Mă enervează chestiile astea biografice. Nu cred în ele. Iar picanteriile despre viața autorilor mi se par irelevante. Dacă insistați, o să încerc.

(Misterul mi se pare totuși mai amuzant, dar…)

Hobby-uri / pasiuni?

O grămadă. Filmul, literatura, opera, pisicile, armele albe, astea așa, în general. Dacă vreți să trecem la nume: Alain Delon și Yves Montand, Visconti și Fellini. Și Gian Maria Volonte Și Elio Petri. Juventus Torino, echipa după care mă duc prin lume să o văd live. Umberto Eco și James Joyce. În primul rând și peste toate, Joyce. Și Rossini Și Verdi. Și jocurile. Aproape orice fel de joc. Vă previn că pot să o țin tot așa până dimineață.

Vicii?

Astea vor rămâne secrete.

Vă mai puteți lăsa de scris sau a devenit un viciu?

Dacă viciul e o plăcere vinovată care îți face rău, nu e un viciu. Da, m-aș putea lăsa. Dar nu vreau.

Un vis (încă) neîmplinit?

O grămadă. Să mă plimb înapoi cu o mașină a timpului. Să văd lucrurile cum au fost. Sunt sigur că între ceea ce ne imaginăm noi și realitate e o prăpastie gigantică. Se cască hăul.

Un mesaj pentru cititori, vă rog!

Îi invit să citească BIBLIA PIERDUTĂ! N-o sa le pară rău!

Vă mulțumesc din suflet pentru timpul acordat și vă urez mult succes pe viitor!

Și eu vă mulțumesc!

La ce concluzie am ajuns? Simplu: trebuie să mai adaug un roman pe lista mea de lectură (îl pun chiar pe prima poziție)! Ah – și un scriitor cu cuvintele la el!