De vorbă cu Laura de la Bookcaffe

d8d35965d719f8db1a05b875fe30ee23

Nu mai știu exact când am dat de blogul Laurei, dar mi-a plăcut ce am găsit acolo (iar de ea ce să mai zic!). Bookcaffe e un blog cu și despre cărți în spatele căruia se află un om cu un suflet mare și cald. Vorbesc destul de des cu Laura pe Facebook însă mi-am spus că ar trebui să-i pun câteva întrebări ceva mai… serioase, dacă pot spune așa. Iată ce am mai aflat…

Bună! Pentru început aș dori să știu cine e Laura și ce legătură are ea cu cărțile?

Bună Diana! În primul rând îți mulțumesc pentru acest interviu, care m-a luat prin surprindere, dar a fost cea mai frumoasă surpriză pe care puteam să o primesc într-o zi banală de luni.

Cine este Laura? Uneori mă surprind și eu cu această întrebare și durează ceva până reușesc să găsesc un răspuns, câteva cuvinte care să o descrie. Laura este cea mai bună prietenă, dar și o necunoscută. E prietena bună a celor care nu simt nevoia să o eticheteze, să o descrie în cuvinte, să o includă într-o categorie anume. Este prietena celor care o simt pe Laura ca ceea ce este cu adevărat – un om și nimic mai mult. Un om normal- cu toate defectele ei perfecte, un om ca toți oamenii, care iubește necondiționat, care zâmbește, are vise, dorințe, care suferă, plânge, dar o ia mereu de la capăt. Este total necunoscută pentru cei care o privesc și văd în ea doar un corp defect, acuzată fiind că se preface pentru a atrage atenția și a obține beneficii de pe urma defectului fizic. Laura nu se folosește de defecte, nu vrea beneficii, nu vrea nimic. Vrea doar să fie Ea, iar dacă asta nu este pe placul unora… ea nu reține și nu ține pe nimeni lângă ea. Nu folosește descrierea și nici cuvintele. Laura este doar un suflet îmbrăcat în haine ponosite. Laura este doar iubire. Restul nu mai are nici un sens, nici o importanță. Las frumusețea fizică celor care trăiesc doar cu ea și pentru ea. Eu nu am nevoie de ea. Îmi ajunge ce sunt, îmi ajunge cine sunt cu adevărat. Fiecare vede și simte ceea ce vrea. Cine este Laura? Fiecare va avea propriul răspuns.

În lumea cărților am intrat din nevoia de a mă deconecta de realitatea dureroasă- pe care mi-a luat 10 ani să o accept, să mă împrietenesc cu ea și chiar să o iubesc. Au fost 10 ani de călătorie spre sufletul meu, spre a descoperi sufletul și a renunța la resentimente și la teama care-mi întuneca drumul pe care pășeam. Azi nu știu dacă am înțeles ”De ce mi se întâmplă mie toate astea?”,dar măcar acum sunt împăcată cu mine și pot să mă privesc fără să mă judec și fără să-mi fie rușine de mine și cu mine. Am îmbrățișat cărțile și lectura pentru a nu mai auzi șoșoteli și a nu mai vedea priviri întrebătoare și ochi triști, din nevoia de a evada și de trăi alte povești și în alte povești. Cărțile mi-au devenit prietene bune – atunci când altcineva nici nu mă băga în seamă. Ele îmi știu durerile, bucuriile, suferințele, lacrimile și nopțile nedormite. Doar ele m-au ascultat la început. Și numai datorită lor nu m-am mai simțit singură și nu am simțit lipsa discotecilor, a petrecerilor și a timpului pierdut fără nici un sens. Cărțile m-au salvat de la prăbușirea în prăpastia deznădejdii. Lor le mulțumesc acum și mereu pentru tot ce au făcut pentru mine.

rsz_best-book-friendCărțile au suflet? Pot fi prieteni mai buni decât oamenii, chiar dacă sunt tăcute?

Cărțile primesc suflet și viața de la cei care le citesc, le apreciază, le îngrijesc, le iubesc, le păstrează sau le dăruiesc. Așa trăiesc întotdeauna cărțile. Și doar dacă sunt citite. Depinde doar de noi dacă vor avea suflet sau indiferența le va face să dispară înainte să fie descoperite. Victor Hugo spunea că cei mai reci, dar siguri prieteni sunt cărțile, iar eu îi susțin afirmația. Am spus și mai sus faptul că, pentru mine cărțile au fost cândva centrul Universului, singurii prietenii care îmi cunosc cele mai ascunse dorințe. Cărțile sunt prietenele adevărate care nu tac niciodată, ci îți dăruiesc povești, emoții, vise, idei, răspunsuri. Dar sunt cele mai loiale prietene, căci nu te judecă și nu te rănesc, nu te pedepsesc și nu se supără atunci când le abandonezi pentru mai multă vreme. Iubesc mult cărțile și le respect – necondiționat, așa cum îmi iubesc și respect puținii oamenii pe care îi am alături mereu.

Care e prima carte pe care ai citit-o? Dar cea care ți-a rămas în suflet?

Sincer nu îmi aduc aminte un titlul și un autor, dar îmi aduc aminte că o bună perioadă de timp – asta însemnând ani la rând (veri) mi-am petrecut vacanța la bunici, atunci când mergeam aproape săptămânal la biblioteca din sat pentru a împrumuta cărți. Luam câte 10 – 15 odată și le dădeam gata în câteva zile. Cum reușeam? Destul de simplu: seara citeam și lectura se prelungea până dimineața – au fost multe zile în care adormeam la ora 6 dimineața și ne trezeam la multe ore trecute după ora 12 după-amiaza. Erau și nopți în care nu mai apucam să dormim deloc. Citeam pe bandă rulantă, carte după carte și timpul trecea atât de ușor, dar și frumos. Dacă se întreabă cineva ce gen de cărți citeam pe atunci vă spun că erau cărți polițiste și cărți de dragoste – care nu erau vulgare sau extrem de siropoase. Dar citeam doar vara, căci plecam de la bunici în septembrie, iar în timpul școlii pofta se diminua subit – lipsind cu desăvârșire atunci când lectura devenea obligatorie.

Am reluat lectura ca principal mijloc de recreere și modalitate de a evada -și mai târziu de a accepta mai ușor plecarea surorii mele la facultate… abia la liceu. Atunci am început să citesc serios cărțile pe care mi le lua mama de la librărie. Îmi aduc aminte faptul că în ziua în care a plecat sora mea la facultate, despărțirea și lacrimile au fost estompate cu ajutorul lui Coelho și romanul lui Manualul războinicului luminii.

Fiecare carte citită atunci și acum mi-a rămas în suflet, fiecare mi-a dăruit ceva, mi-a spus o poveste, a țesut o poveste în sufletul meu, mi-a șters lacrimi și mi-a readus zâmbetul. Toate au ceva frumos, toate au un loc în inima mea. Unele chiar m-au îndemnat să le recitesc, altele mi-au dovedit faptul că ar trebui să le uit, să uit că au făcut vreodată parte din viața mea.

Cum de ți-a venit ideea de a face un blog dedicat cărților? Te-a ajutat în vreun fel această experiență?

Până să am blogul pe care scriu acum, am mai avut o mulțime de bloguri pe cele mai cunoscute platforme, însă mă plictiseam repede și le ștergeam atunci când norii tristeții atârnau greu asupra moralul, psihicului și încrederii în sine. Pe unul dintre ele îmi amintesc faptul că eram și mai activă decât sunt pe acesta de acum.

Am deschis primul blog (dar e valabil și pentru restul care au fost și care sunt) din dorința de a împărtăși cu alții plăcerea lecturii – deși nu prea promovam blogul și foarte puțini mă citeau și mă urmăreau. Dacă m-a ajutat bloggingul? Da! Aș putea să scriu acest da cu majuscule, căci acesta este adevărul. M-a ajutat enorm să mă exteriorizez, să socializez, să uit de problemele mele, de durerea mea din interior, de defectul meu care punea bariera în fața oricărui vis, oricărei dorințe. Puteam să fiu eu în scrierile mele sau atunci când scriam despre cărți.

Pentru mine scrisul este terapie. Am scris pagini întregi în offline, dar care nu au legătură cu cărțile sau cu motivaționalul – site-ul dedicat articolelor motivaționale (visul meu) l-am cam abandonat, nu pentru că nu mai vreau să ajut, ci pentru că acum simt să fac altceva, să ajut altfel și să-mi bucur sufletul, să-l las să scrie ce vrea. Mă gândesc serios să-mi reiau terapia prin scris. Și-o să văd eu ce urmează..

Poezie sau proză?

Proză. Cât mai multă proză și de toate genurile.

Poezia îmi place, dar citesc foarte rar, iar pentru asta trebuie sa-mi placă mult. Citesc rar și pentru că am foarte multă proză necitită și mereu apar altele noi cărți pe care vreau să le citesc, dar timpul e scurt și lista mult prea lungă, kilometrică.

Ai vreun gen literar preferat? Dar vreun scriitor?

Nu sunt adepta unui singur gen de carte, de roman. Nu citesc doar autori străini, doar literatură română sau doar un singur autor. Îmi place diversitatea, îmi place să am de unde alege, dar și să descopăr cărți noi, pe care să le citesc pentru prima dată. Citesc orice, dar m-am îndepărtat vertiginos de cărțile de dezvoltate personală – de ce poate am să vă povestesc într-un articol sau un nou interviu. De exemplu, anul acesta am ”descoperit” ficțiunea – pe care în anii trecuți nu puteam să o suport. Nu citeam ficțiune nici dacă îmi dădeai bani. Nu știam cum e, dar ziceam că nu îmi place. Noua mea prietenă – ficțiunea.. m-a ajutat să descopăr o editură minunată și o serie de autori români absolut minunați: Corina Ozon, Theo Anghel, Lavinia Călina, Simona Stoica, Cristina Nemerovschi – sunt prietenele mele și autoarele care mi-au ajuns la suflet prin modul lor de a scrie, prin cărțile pe care le-au scris și care m-au cucerit iremediabil, făcându-mă să-mi doresc să citesc și mai multe cărți care le poarta numele. Din categoria cărților pe care nu le-am citit deloc, dar deloc fac parte cărțile SF – da! Nu am citit Harry Potter, Urzeala Tronurilor sau Stephen King. Vreau să cred că nu e timpul pierdut și că va veni și ziua în care mă voi împrieteni cu cărțile din această categorie.

Dacă ai fi o carte…

Dacă aș fi o carte.. aș fi o carte cu o frumoasă poveste de iubire, chiar dacă asta ar însemna să strecor în această poveste stropi mari de lacrimi și suferință. Aș fi o care cu final fericit, căci iubirea advărată este mereu învingătoare. Oricât de mult ar dura până ar învinge.

Dar să știi că eu sunt deja o carte – sunt cea mai bună carte care a început să se scrie acum ceva timp. Se scrie încă, fără grabă și se numește Suflet.

Dacă ai fi un personaj…

Sunt un personaj în viața celor dragi, a celor care mă iubesc și mă acceptă, dar nu sunt un personaj negativ sau episodic, doar unui care apare frecvent în viața celor care mă vor în preajma lor. Apropo de personaje… să știi că am refuzat categoric să fiu un personaj în propria viață. Am refuzat să fiu cea căreia i se dictează ce și cum să facă, să spună , să simtă. În propria viață nu sunt personaj, sunt autorul vieții mele, nu doar un personaj care joacă un rol în propria viață.

Dacă aș fi un personaj – să răspund la întrebarea inițială, mi-aș dori să fiu un personaj bun, care să dăruiască, să transforme și să dea valoare. Vreau să fiu un personaj care transformă suferința în fericire, resentimentele în iubire, răutatea în bunătate, nemulțumirea în recunoștință. Griul în culori pastelate, durerea în vindecare, neajunsurile și problemele în abundență și binecuvântare.

Ai citi o carte de mai multe ori pentru că ți-a plăcut?

Atunci când îmi place foarte tare o carte spun că o voi reciti cândva. Și chiar îmi doresc asta, ba chiar îmi amintesc de cărți pe care le-am citit cu ani în urmă și mi se face dor, dar nu o caut în bibliotecă și nu o recitesc. Motivul este destul de simplu și cred că l-am mai invocat o dată, puțin mai sus: am o groază de cărți necitite și se adună mereu pe lista de lecturi și abia fac față, abia apuc să citesc trei cărți noi și vreo două din cele care își așteaptă rândul de acum un milion de ani (timpul precizat aici este o exagerare voită și nu trebuie tratată ca fiind reală). Mi-am reamintit acum faptul că singura carte pe care am citit-o de două ori este Alchimistul de Paulo Coelho.

Cum îți alegi lecturile?

Îmi place să spun și să cred că nu eu aleg cărțile pentru lectură, că nu eu aleg ce carte citesc în continuare, ci că ele, cărțile, mă aleg pe mine. Și fiecare carte se alege și e pregătită să staționeze în brațele mele fix la momentul potrivit.

Trecând la lucruri mai puțin filozofice și ”din cărți”, lecturile sunt alese întotdeauna sau cel mai des în funcție de starea pe care o am în acel moment. Un rol important îl are și lista mea de lectură, recomandările prietenilor, un anumit titlu sau autor, coperta cărții. Uneori aleg o carte și pentru că am citit despre ea într-o altă carte sau am văzut un film în care apărea cartea respectivă. Depinde de foarte mulți factori, dar să știți faptul că în biblioteca mea am doar cărți care se cer citite.

book_art_007Locul preferat pentru citit?

Dacă am o carte cu mine pe acolo pe unde mă poartă pașii, atunci orice loc devine instant potrivit/preferat/ideal pentru lectură. Am o carte cu mine oricând și oriunde pentru că niciodată nu se știe ce loc trebuie transformat cu ajutorul cărții și al lecturii într-un colt de poveste. Citesc acasă, în curte, în balansoar, în mașină, căci eu și cartea suntem prietene de nedespărțit.

În afară de cărți și blog, mai ai și alte pasiuni?

Despre cărți scriu pe blogul meu, pe blogurile cu carte colaborez, dar așa cum am mai spus și mai sus îmi place să scriu, îmi place să-mi las sufletul să-și scrie singur emoțiile, trăirile, secretele. Îmi place să-l las pe el să conducă, iar eu să fiu doar un mijloc prin care el își scoate la lumină poveștile închise în sertarele lui secrete. Îl las pe el să deseneze în creion, să amestece culorile din toate poveștile, să picteze totul. Scrie ce simte fiecare culoare, fiecare sunet îl transformă în povestea sa melodioasă, care mă mângâie și îmi vindeca orice durere, orice tristețe – mă transformă total și îmi dă aripi.

Visul tău cel mai mare?

Până de curând spuneam faptul că visul meu cel mai mare este să ajut oamenii. Am făcut-o – și vreau să cred că o fac în continuare, dar a existat un moment în viața mea când acest ajutor, când muncind în slujba celorlalți… am uitat de mine, de nevoile mele, de bucuriile mele, de sufletul meu, într-un cuvânt, de mine.. uitasem că eu contez, că eu sunt cea mai importantă ființă din viața mea și că dacă mie nu mi-e bine.. nu am cum să dăruiesc sau să ajut pe celălalt să traiască binele lui superior.

Un alt vis – unul destul de îndepărtat (ca să nu zic imposibil) este să scriu o carte. Deși nu știu când se va întâmpla asta sau despre ce va fi acea carte, știu că vreau să o scriu. Din ce motiv? Pentru că vreau să ajung ziua în care să mă uit în spate și să văd și să simt că am lăsat ceva prețios acestei lumi. Momentan… știu doar motivele pentru care NU scriu o carte (le găsiți pe blogul meu)

Un mesaj pentru cititori…

Știu că nevoile sunt multe, că nevoia câștigă în fața plăcerii și că aveți de făcut atât de multe într-o singură zi. Munciți din nevoie cu plăcere și citiți în fiecare zi pentru cea mai mare nevoie a voastră: sufletul, căci are nevoie de atenție, iar lectura este o nevoie, o plăcere și un răsfăț zilnic.

Mulțumesc pentru faptul că mi-ai citit aceste rânduri, că ai avut răbdare să-mi citești gândurile, să-mi cunoști povestea și să-mi simți sufletul zâmbind.

P.S.:

Nu uitați să o votați pe Laura în Topul Blogurilor de Cărți!

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 iubitori de carte s-au alăturat Tribului Booknation.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Iubim comentariile tale :)