Demistificarea tipologiilor literare(3)- Mitul femeii docile

Dintotdeauna am asociat mitul femeii docile cu două nume din literatura română, Vitoria Lipan și Fefeleaga. Din literatura universală, cel mai pertinent exemplu este, în opinia mea, cel al Penelopei, soția lui Ulisse.

Frederic John Lloyd Strevens - 1-67

Există în literatura română o nuvelă a lui Agârbiceanu, pe care am citit-o tare demult, iar acum, indiferent de cât de mult mă străduiesc, nu-mi amintesc titlul (mea culpa!). Unei bătrâne îi moare soțul, iar aceasta dă de pomană absolut tot ceea ce are în gospodărie: mâncare, mobilier, acareturi, orătănii, rămânând doar cu pereții goi ai modestei căsuțe, plus un cocoș pe care, sub nicio formă nu a putut să-l prindă. După ce, vreme de trei zile, cât a durat priveghiul și înmormântarea defunctului soț, bătrâna nu a reușit să doarmă, aceasta cade răpusă de un somn adânc. O trezește cântecul cocoșului, dar și foamea teribilă care i-se instaurase în pântec. Flămândă și disperată, bătrâna caută cu înfrigurare ceva de mâncare, iar într-un final găsește un colac uitat în uluca gardului de către un enoriaș.

Nuvela lui Agârbiceanu mi-se pare absolut fenomenală, evidențiind un lucru foarte rar întâlnit în zilele noastre, anume docilitatea eternă, una amestecată cu o indestructibilă monogamie lăuntrică.

Chiar și ”Scrisorile Mariei Alcoforado” este un fel de docilitate, doar că în acest caz ea se amestecă cu o ”naivitate inocentă”, aproape molipsitoare și inestimabilă, sentimentul de iubire amalgamându-se cu o așteptare naivă, care face din speranță doar un drapel zdrențuit pe care furtuna îl lovește cu iluzii.

În perioada patriarhatului, dominată aproape până la senzația de încarcerare de un pater familias dictatorial, rolul femeii era acela de a fi atât de docilă încât se apropiase periculos de mult de conceptul sclavagismului, în ciuda poetizări, beatificării și epitetizării din nenumăratele opere literare.

Femeia docilă o întâlnim în operele unor scriitoare precum Ileana Vulpescu și Hortensia Papadat-Bengescu, în nuvela ”La Vulturi” a lui Gala Galaction, dar mai ales în romanele istorice, acolo unde acestea au doar roluri pasagere.

În general, atât în literatura universală, cât și în cea autohtonă, mitul femeii docile a fost asociat unei existențe aproape anodine, cu rare sclipiri de spirit, femeia fiind, nu de puține ori, asociată cu ideea de fertilitate și perpetuare a speciei, ea fiind mai mereu cu capul plecat, purtând pretutindeni povara păcatului originar, obișnuită să-și târască existența sub umbra soțului său.

O îndelungată perioadă de timp, femeia docilă a fost încadrată sub dictatorialul ideal al sacrificiului, al dăruirii fără a cere ceva în schimb, un sacrificiu amestecat cu instinctul matern și cu atributul ființei casnice, care își cunoaște foarte bine limitele.

Odată cu capodoperele lui Balzac și nu numai, sub pragul existenței femeii docile a fost introdus mesalinismul, unul cu iz de adulter justificat sau nu, cu nefericiri care au încercat să justifice oarecum trădarea patrulaterului conjugal. De la Balzac până în prezent, docilitatea a fost șubrezită de spiritul aventurier și de austrul unei lascivități veșnic modificate în funcție de tendințele diverselor curente literare.

În prezent mitul femeii docile, este aproape inexistent, pierdut fiind printre idealurile progresului și al emancipării femeii, cea care a ajuns să preia frâiele unor munci care odinioară erau rezervate exclusiv bărbaților. Astfel că, în literatura prezentului, docilitatea nu este asociată cu existența casnică, ci doar cu cea de statornicie a unei relații dintre un el și o ea, noii Adam și Eva având preocupări strict legate de lumea de beton și fier forjat al epocii post-moderniste.

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
BOOKNATION.RO ÎȚI FACE PLINUL DE CĂRȚI!
Am dat drumul la un concurs inedit în care poți câștiga 7 super cărți 📖! Dă click pe butonul de mai jos pentru a te înscrie și pentru a descoperi cărțile! 👍

PARTICIPĂ LA CONCURS

Iubim comentariile tale :)