„Presupun o noapte de februarie foarte geroasă, mă rog, în ciuda inimii calde și primitoare, mă consider o persoană exagerat de friguroasă.Moașă mi-a fost bunica din partea mamei, care m-a și botezat Aurelia, după numele unei fete care îi murise. Nu m-a deranjat, mai târziu mi se spunea că semăn cu o soră a bunicului, foarte frumoasă, moartă și ea. Prin urmare, mă împac bine cu cei ce au ales să trăiască în altă dimensiune și nu mi-e frică de moarte. Doar boala și zăcerea mă terifiază!.”
În copilărie mânca multe legume și fructe din grădina casei, apă numai de la fântână. Carne numai duminica, dacă se tăia o găină. Era slabă, dar foarte agilă și inventivă la jocuri și puneri în scenă. Aproape de pădure, s-a impregnat cu mirosuri fabuloase, a învățat denumirile constelațiilor, s-a îmbăiat în lacurile sărate, a pus împreună cu mama ei cânepă la dospit, a mers cocoțată pe căruțele încărcate cu fân. A fost copilul spațiilor deschise, pe care le considera Regatul personal! Univers se ce se reflectă difuz și plastic în scrierile ei.
„Scrisul e un dar, o binecuvântare. Îl simți după ce înveți să scrii și să citești.Cărțile mi s-au urcat la cap cu o senzație de delectare, de bucurie, de perpetuă deflagrație. Un vertij ce continuă și în prezent. Călătoria scrisului a început cu poezioare, jurnale de amintiri și o piesă de teatru cu personaje și intrigă, ce s-a jucat la srebarea de sfârșit de an a clasei a șaptea. Îmi plăcea mult să inventez povești, nu le scriam, dar îmi captivam aduditoriul. Rămâneau gura căscată! La propriu.Mai târziu, încercarea de a scrie un roman s-a soldat cu un eșec. Luând-o ca atare, am debutat cu poezie, după cinci volume de versuri încununate cu o antologie, în 2008 am renunțat definitiv la poezie. În prezent, scriu doar proză.”
„Personal, mă străduiesc să nu-i plictisesc, să-i fac să respire sacadat, să-i țin cu sufletul la gură! Reușesc? Sau nu? Cititorul decide.”
