Despre autorul Cosmin Neidoni – Sunt atras aproape hipnotic de muzicalitatea unor cuvinte

Autorul Cosmin Neidoni s-a născut în Timișoara în anul 1975, în a opta zi a lunii Martie, și-a petrecut copilăria, pană să împlinească 14 ani, la Recaș, o localitate nu departe de Timișoara. Copilăria a fost pentru el paradisul pentru că alături de sora lui geamănă a fost înconjurat mereu de atenția și afecțiunea părinților și a bunicilor.

De la 14 ani trăiește în orașul de pe Bega. Îl surprinde deseori că orașul în care trăiește este perfect compatibil cu structura lui interioară: este un oraș de talie medie pe măsura a ceea ce poate el digera, forfota lui alternează fecund cu mici momente de repaos, întâlnește oameni cunoscuți, dar în același timp se pierde cu ușurință într-un splendid și benefic anonimat.

„Sunt omul care își iubește orașul, ca o anacronică excepție, atunci când este la modă să cârcotești mereu și îl iubesc în așa măsură încât oriunde m-aș duce port cu mine freamătul lui senin, spiritul de oraș sud-est european cu înfățișare de burg occidental. Dacă orașele ar avea glas cred că Timișoara ar reda în inflexiunile sale amestecul melancolic și exuberant al unei voci gata oricând să fredoneze o canzonetă.”

Nu știe exact cum a început pentru el călătoria scrisului. Este locuit de această adamantă himeră a scrisului de timpuriu, iar depozitul lui de iluzii este suficient de mare încât să poată străbate toți anii, până la ultima spovedanie, sub calda  oblăduire a cuvintelor.

Este atras aproape hipnotic de muzicalitatea unor cuvinte, de felul în care, printr-o bună potrivire a lor, poate fi atinsă o înaltă dimensiune estetică. Verifică curgerea muzicală a frazelor citindu-le, uneori, cu voce tare. Dacă simte o mică disonanță, o modulație tonală nereușită, o sincopă,  rescrie până ajunge la forma dorită. Unele cuvinte, prin sonoritatea lor, prin câmpul semantic pe care îl acoperă, sunt atât de frumoase încât dacă ar avea obraji, ar putea fi sărutate.

„Scrisul este și o expresie a răbdării și a inocenței de a crede că fibra intimă a textului va intra în contact cu sufletul a mii de cititori. Nimic nu ar avea sens, iar osteneala de a scrie și-ar pierde noima, dacă nu am atinge, prin trupul fragil al cuvintelor,  sufletul oamenilor.”

În ecuația autor – carte – cititor accentul supremei valori cade pe dimensiunea cititorului. Umberto Eco, într-un eseu intitulat Lector în Fabula, lansează teoria potrivit căreia orice carte poate fi privită ca o mașinărie textuală care devine pe de-a-ntregul funcțională abia atunci când vine în atingere cu cititorii săi. Fiecare cititor, cu propria lui înzestrare, dă un sens nou cărții pe care o citește.

De îndată ce cartea este publicată, ea poate exista fără autorul ei, însă nu poate fi imaginată, ca având o traiectorie, fără cititori. Combustia vitală a oricărei cărți este, de fiecare dată, cititorul!

Așadar, fără a construi complimente conjuncturale autorul  spune că are nevoie de cititori așa cum păsările, pentru a zbura, au nevoie de aer.

Cărțile trăiesc, umblă prin lume, au un duh al lor,  ne vorbesc într-un fel anume – dar acest fapt devine posibil grație cititorilor. În absența lor cărțile nu au viață, se sting cu plăpânda lor înfățișare înainte să își îndeplinească menirea, aceea de a ne reda pe noi înșine cu luminile și penumbrele noastre.

„Mă bucur foarte mult că cititorii îmi scriu, că unele articole publicate au devenit virale, fiind citite de zeci de mii de cititori. Mă bucur că ultima carte publicată  – Viața la 40 de ani – este căutată de tot mai mulți oameni dornici să o citească. Le mulțumesc celor care își fac timp și se apleacă asupra scrisului meu.”

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
BOOKNATION.RO ÎȚI FACE PLINUL DE CĂRȚI!
Am dat drumul la un concurs inedit în care poți câștiga 7 super cărți 📖! Dă click pe butonul de mai jos pentru a te înscrie și pentru a descoperi cărțile! 👍

PARTICIPĂ LA CONCURS

Iubim comentariile tale :)