Dreptul la neuitare (8)- B. P. Hașdeu

B. P. Hașdeu (1838-1907), a fost un adevărat român, un individ obișnuit să se hrănească cu gloria neamului, îndemnându-i pe ceilalți să nu-și uite patria și, mai ales, să o iubească ca pe o icoană la care te închini în zori și în amurg.

Din iarnă

Blânda toamnă dunăreană desmierdindu-ne s-a dus.
Totu-i alb şi rece totul: jos—omătul, bruma — sus.
Moartă-i lumea cea albită, peste care fără faţă,
Fără nori şi fără soare greu atârnă alba ceaţă.

Şerpueşte-n aer fumul şi se întinde alburiu
Din colibe troenite ca sicriu lângă sicriu.
În zădar privirea-ţi cată negre benghiuri în albeaţă:
Pan’şi umbrele sunt albe pe cea marmură de ghiaţă.

Însă iată, că şiraguri de calugărei în sbor,
Văd ceva negrind în zare: doar ele pe şes cobor
Şi de spânul chip ai ernei vesel croncănind s’agaţă…
Mult mai drag mi-e viul negru, decât albul fără viaţă.

Academician, jurist, lingvist, folclorist, publicist, istoric și om politic, B. P. Hașdeu este una din cele mai marcante personalități ale epocii sale, un om de o erudiție înfiorătoare, cu suflet blând și caritabil.

Mater Dolorosa

Eşti Dumnezeu, Isuse, şi mântuieşti o lume
Prin moartea-ţi născătoare de noile idei;
Dar mamă e Măria… ce-i pasă unei mume
De lume şi nelume, când piere fiul ei?

Tu mori, Cel-făr’de moarte, căci alte cruci Te cheamă
În alte lumi d-a rândul pe buni a-i mângâia.
Eşti Dumnezeu, Isuse, Măria însă-i mamă:
Piroane, ea le simte; oţet, îl soarbe ea!

Ş-aleargă rătăcită, turnând Fecioara sfântă
Mărgăritari de lacrimi pe calea lui Isus;
Şi plânsul nu-i mai seacă, ci-ţi pare că s-avântă,
S-avântă-naripată spre sferele de sus.

Ţăranul povesteşte — a lui e poezia! —
Că din acele lacrimi albina s-a născut:
Amar i-e acul; mierea-i e dulce ca Măria;
Şi tot prin flori colindă cătând pe cel perdut…

bogdan-petriceicu-hasdeu

Poeziile sale sunt panaceul necesar, mai ales în epoca de bejanie în care a trăit, când idealurile mărunte le asupreau pe cele adevărate, când visele oamenilor mărunți erau cotropite de vanitatea celor puternici. Totuși, B.P. Hașdeu s-a priceput de minune, prin iscusința unei minți ascuțite care nu a simțit nicicând osteneala, dar mai ales prin intermediul finului simț de observație, atât a felului de a fi al omului, cât și contemplativ, să lege o punte între el și ceilalți prin intermediul versurilor sincere, mișcătoare.

Adevăratul poet

Doi duşmani făr-astâmpăr în urgie
În inima poetului se bat:
A ţărnei din aproape tiranie
Şi-al cerului un eco depărtat!

În jos atârnă-n greutate lutul;
În sus se-nalţă-al însuflării foc…
Se rumpe inima la tot minutul:
Vrăjmaşii şi-au ales acelaşi loc!

Cumplită-i lupta! ea se poate simte!
Dar n-o deplânge-al graiului penel:
El zugrăveşte plastice morminte,
Mormântul inimii i-ascuns de el!

Sunt clipe când văpaia cea sublimă
Se urcă, strălucind ca meteor:
Se pare că splendoarea se dărâmă
Pe elementul ce-o popreşte-n zbor!

Aproape răpus de moartea fiicei sale, Iulia, a avut totuși puterea de a merge mai departe, știind că trebuie să-și îndeplinească țelul suprem, fără a se lăsa, nici măcar în treacăt, doborât de osteneala sufletului.

Tocmai de aceea, prin tot ceea ce a făcut, B.P. Hașdeu și-a câștigat dreptul la neuitare. Iubiți versurile lui și mai ales citiți-l!

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 iubitori de carte s-au alăturat Tribului Booknation.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Iubim comentariile tale :)