Gabriela Hornoiu: ” Lacrimile mi-au devenit cuvinte.” (Interviu)

Gabriela-Hornoiu-150x150

Exista oameni pe care-i citești cu mintea și există oameni pe care-i citești cu sufletul. Doamna Gabriela Hornoiu intră, fără îndoială, în a doua categorie. De ce? Dacă nu-i citiți blogul, veți afla în cele ce urmează…

 

Spuneți-mi, vă rog despre femeia Gabriela Hornoiu, cea de dinainte și cea de după.

Femeia Gabriela s-a reinventat de câteva ori. La începuturi era o bălăioară, a crescut într-un sat din Moldova, într-o căsuță albă, străjuită de zorele, alături de cei doi bunici, Maria și Filip.

Bălăioara a devenit o adolescentă năstrușnică, până într-o zi când un tânăr locotenent i-a furat inima. S-a desprins de munții ei, și-a coborât până la Dunăre, urmându-l. Într-o zi locotenentul a îmbrăcat hainele de ceremonie și a plecat spre cer. Atunci Gabriela s-a reinventat prima oară.

Și-a pus alte straie, a devenit mama micuței Daria. Alături de Daria a pornit în lume, au locuit în căsuțe mici, cu ferestre strâmbe, prin care soarele nu putea pătrunde. Dar ele nu-i simțeau lipsa.

Într-o zi au aflat că fetița, preadolescenta Daria, are cancer. Și-atunci au devenit soldați.

Este greu să descalți balerinii, să dezbraci rochia înflorată, să încalți bocancii, să pui rucsacul în spate și să pleci la război. Eram doi soldați neinstruiți și un război prea mare.

După 9 ani am pierdut lupta. Daria a plecat să-și viziteze tatăl, iar mama a rămas să o plângă. Lacrimile i-au devenit cuvinte.

Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori disponibile pe Booknation.ro

Cam asta a fost Gabriela Hornoiu.

Povestiți-mi vă rog despre Jurnalul Dariei și despre Dincolo de cortină.

Daria a publicat în 2006 o cărticică, Dincolo de oră, apoi a continuat să scrie, fără să publice. În 2009 boala i-a cucerit tot trupul. Scria, știam că scrie după zgomotul pe care îl făcea tastatura. Era studentă. Uneori îmi citea, alteori nu. Când s- a înălțat, după o vreme, am deschis laptop-ul ei, am tastat parola suntoînvingătoare, am căutat folderul secret, și am citit câteva zile. Așa a apărut Simplu, Daria, de Daria Hornoiu.

Dincolo de cortină s-a născut pe blog. Ce putea face o mamă? Îi scria fiicei, continua să-i povestească, așa proceda când făceau citostatice.

Într-o seară am legat poveștile cu un fir de lumină, să nu se rătăcească, am tras cortina și le-am arătat lumii. Dincolo de cortină sunt Daria, Locotenentul, bunicii mei, copiii de la Fundeni, soția, mama și bălăioara.

Care sunt planurile de viitor? Noi cărți, proiecte?

Nu îmi fac planuri, trăiesc fiecare zi întreg, de la răsărit la apus, mă bucur de soare, de ploaie, de ninsoare, îi țin de urât lunii când nu sunt stele. Voi continua să scriu, am atâtea zâmbete ascunse în lacrimi. Nu sunt scriitoare, sunt doar o femeie care poartă pe umeri două doruri, Daria și Locotenentul.

Undeva între carpe diem și laudator tempor acti?

Să spunem că da. Voi căuta să merg, până la capătul potecii, se pare că în palmă port un drum mai lung decât cel al celor dragi ai mei, nu mă pot împotrivi, iar timpul11702785_999390870094887_24744028538309457_nui i-am învățat mersul, chiar dacă uneori pașii lui răsună în casa mea, tic tac, tic tac.

Considerați că destinul v-a oferit o cruce mult prea noduroasă?

Când locotenentul s-a stins, mi-a lăsat trei chei, mi-a promis că-mi va clădi o căsuță în Rai, o cheie i-am pus-o lui în buzunar, una Dariei, una este la mine.

Nu pot spune asta. Fiica mea mă certa, îmi spunea: Mama, Răzvan nu are un picior, și nu se vaită. Eu sunt întreagă, termină, fii demnă. În fiecare an am alergat la Crosul Hospice, purtând tricoul cu chipul ei, pe care scrie: Fii Demn!

Crucea este grea, noduroasă, dar m-am învățat să o duc, o sprijin când pe umărul drept, când pe cel stâng.

Ce le sfătuiți pe mamele care se află în situația dumneavoastră?

Dorul este mai greu de purtat, se cuibărește în colțul ochilor și stârnește lacrimile.

Să lupte, să le vorbească mereu copiilor, să inventeze jocuri, povești, să spere, să ceară, să țipe, să facă orice. Eu le voi auzi și le voi ajuta, asta mi-am dorit si eu de la oameni, doar că noi nu am fost prea norocoase. Noaptea desenam buline albe, le numeam leucocite, mă trezesc și acum desenându-le.

Vă mulțumesc din suflet pentru acest privilegiu. Este o deosebită onoare pentru mine. Regret că nu pot să ajung la lansarea cărții, ar fi fost una din cele mai deosebite zile. Mulțumesc. Pentru mine sunteți o sfântă. O seară plăcută vă doresc.

Eu vă mulțumesc din suflet, sunteți oricând binevenit la Brașov. Nu sunt o sfântă, sunt doar o mamă, o privilegiată, mama Dariei. Vă doresc toate cele bune, să fiți ocrotit.

Vă mulțumesc.

Cu mare drag!

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 iubitori de carte s-au alăturat Tribului Booknation.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Website Comments

    • Cristian Cărpenaru Cristian Cărpenaru
      Reply

      Același lucru l-am simțit și eu pe parcursul interviului. Mulțumim pentru apreciere!

  1. M.C.
    Reply

    Felicitari, doamna Hornoiu. Sunteti o mama minunata. Va imbratisez cu drag.

  2. intrenoaptesizi/ Hornoiu Gabriela
    Reply

    Multumesc din tot sufletul, sunt mama Dariei, am fost aleasă, poate pentru că am învățat să iubesc într-o căsuță mică, străjuită de zorele, poate pentru că bunica îmi șoptea: Vezi tu boțul ista di mămăligî, i ca un soari, atâta vremi cât i pi masî, nu avem di ci ni văita!

  3. Adrian Stepan
    Reply

    Sunteți un om minunat. Cuvintele dvstr. sunt atât de condimentate, pline de culori și arome… vă mulțumesc pentru lecția frumoasă de viață, chiar dacă ascunde atâta durere. Aș mai vrea să scriu ca să exprim ce simt, dar simt că aș irosi emoții din cauză că nu le pot scrie pe toate. Mulțumesc și sper ca povestea dvstr. și a Dariei să ajungă la cât mai mulți oameni.

Iubim comentariile tale :)