Instragram: 4 ilustratoare pe care e musai să le urmărești

Nu mai este niciun secret pentru nimeni că Instagram e dedicat vizualului, însă poate că puțini știu că dincolo de fotografiile  tip album de familie, aplicația poate fi un canal grozav pentru promovare. Astfel, fie că ești scriitor, fie că ilustrezi cărți, sau ai orice altă pasiune, îți poți crea un portofoliu care să devină viral.

Astfel, prin sumedenia de imagini, te poți remarca prin lucrări excepționale și așa au făcut și cele 4 ilustratoare:

Cristina Mureșan- Toth

Cristina este cea care trebuie „învinuită” pentru logo-ul Scriitorescu, dar și pentru celelalte ilustrații cu personaje pistruiate, semi-adormite, roșii în obraji ca după ciupiturile de bunicuță și cu gene lungi, ce flutură maiestoase.

Artista, deși recent intrată în culisele Instagram, postează fotografii ale proiectelor în care este implicată și sperăm că în curând vom vedea și cartea la care a lucrat (ilustrație + text), ieșită de sub lumina tiparelor.

Alexia Maria Udriște

Alexia este pasionată de tot ceea ce înseamnă ilustrație, iar asta se vede în tot ceea ce face. Pe Instagram puteți urmări mare parte din desenele ei, dar și fotografii imbietoare cu pisici, cărți și ceai.

În afară de biroul alb, felinele și bicicleta proprie, ilustratoarea se mai inconjoară de lavandă + alte lucruri gingașe din care se inspiră.

Mădălina Andronic

#beautyregime #plantpoweredbeauty #madalinaandronic #madiandronic #illustration

A photo posted by Madalina Andronic (@madalina_andronic) on

Autoarea „Praf de Zâne” este o sursă de inspirație pentru oricine. A făurit o carte magică, pictează și crează piese de design din portelan, iar mai nou a creat o linie de tricouri si traistuțe cu zânele ei de poveste.

De altfel, pe Instagram veți descoperi imagini ale muncii ei, dar și fragmente din viața personală: călătorii, stil de viață, alimentație.

Diana Dragne

This is how my cup of tea looks like 😉

A photo posted by Diana Dragne (@diana_dragne) on

Diana e definiția a tot ce înseamnă handmade. Pe lângă frumoasele ilustrații, artista face și jucării din material textil, haine, prajituri colorate si apetisante, dar și cele mai vesele fotografii ce-ți dau un vibe bun de la prima oră a dimineții.

Contul ei de Instragam intră lejer la categoria lifestyle/hobby, pentru că veți vedea frecvent imagini din nenumăratele ei călătorii, unde surprinde cele mai frumoase detalii care uneori ne pot scăpa.

Așadar, cele patru ilustratoare sunt musai de urmărit pe Instagram pentru o doză zilnică de frumos, ce te portă ușor pe meleagurile copilăriei.

ȘI UN BONUS FOARTE PLĂCUT!

Vă recomandăm să o urmăriți și pe Diana Cojocaru (Instagram, Facebook) care ne-a trimis o ilustrație foarte simpatică cu Goodie cel fericit în lumea colorată imaginată de ea. Mulțumim, Diana!

goodie-ilustratie
Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
BOOKNATION.RO ÎȚI FACE PLINUL DE CĂRȚI!
Am dat drumul la un concurs inedit în care poți câștiga 7 super cărți 📖! Dă click pe butonul de mai jos pentru a te înscrie și pentru a descoperi cărțile! 👍

PARTICIPĂ LA CONCURS

Article Tags

Website Comments

  1. mihaela
    Reply

    la madalina andronic apare tot ilustratia dianei dragne. Nu e musai sa imi publicati comentariul ci doar sa modificati.

    • Diana Solomon
      Reply

      Mihaela, multumim de observatie, insa la noi nu apare aceasta problema si pana acum nimeni nu s-a mai confruntat cu acest aspect. E posibil sa fie o eroare la tine?

Iubim comentariile tale :)