Concursul a ajuns la final! Avem câștigător 🙂
Mai exact avem o câștigătoare. Nu ne-a fost ușor să alegem cel mai creativ răspuns pentru că toți ați fost minunați și deosebiți, dar a trebui să facem o alegere așa că…
Felicitări, Andreea, pentru răspunsul tău creativ! Puteți citi mai jos răspunsul Andreei, pe care o rugăm să ne trimită un email la [email protected] sau să ne contacteze pe pagina noastră de Facebook ca să ne trimită datele pentru livrarea premiului, cartea „Întâlnire cu un necunoscut” de Gabriel Liiceanu, unde va putea descoperi adevăratul motiv pentru care micul Gabriel s-a speriat 🙂
Mulțumim tuturor pentru participare!
…eram chiar eu, zambind la mine cu un ranjet diavolesc si ochi luciosi. Simteam cum pielea mi se face ca de gaina iar picioarele imi erau intepenite. Baietelul identic cu mine se apropia cu pasi repezi. Imi dadeam seama ca dintii lui erau mult prea albi si dizgratiosi. In frunte, ii cresteau doua coarne, le desluseam acum foarte bine, atat de aproape era de mine ca puteam sa intind mana si sa il ating.
In mintea mea de copil, am inceput sa imi recapitulez toate basmele pe care le stiam, cautand un raspuns pentru creatura de langa mine. Trebuia sa aiba forte supranaturale si trebuia sa fie de partea raului, ca doar avea coarne.Atunci, mi-am adus aminte de povestile bunicii de la tara, care mi-a spus sa nu ma uit niciodata noapte cu o lumanare aprinsa in oglinda, pentru ca o sa ma vad cu coarne. Se pare, ca fortele intunecate au decis ca trebuie sa fiu pedepsit pentru neascultarea si incalcarea unei reguli stravechi, ca aceea pe care mi-o spusese bunica.
Mintea mea de copil se resemnase ca voi fi luat de acea creatura, care semana atat de bine cu mine. Ma gandeam la ce o sa spuna mama, tata sau prietenii din bloc. Ma gandeam la educatoarea mea de la gradinita care niciodata nu ma placuse. Acum, o sa ii para rau ca am disparut. Toata lumea o sa ma caute si o sa imi duca dorul. Bunica era ultima mea speranta ca cineva sa isi dea seama unde sunt.
Nu m-as fi gandit niciodata ca aceea creatura urma sa imi salveze viata si nu numai o singura data.
Cartea Întâlnire cu un necunoscut scrisă de Gabriel Liiceanu poate fi a ta!
Ce trebuie să faci?
Citește următorul fragment din cartea Întâlnire cu un necunoscut și răspunde la întrebarea de mai jos.
Întâlnirea mea cu spaima în forma ei pură a avut loc la vârsta de patru ani. Locuiam în Cotroceni, pe strada Dr. Tomescu, a doua casă de la colțul cu Dr. Poloni. Într-o după-amiază de toamnă, am ieșit, așa cum ies uneori din casă copiii, fără un rost anume, cu gândul să-mi găsesc ceva de joacă. M-am trezit în curte, unde se pare că nu era nimic interesant de făcut, apoi am deschis precaut poarta și am pășit pe trotuar. Mi-am luat inima în dinți – pesemne că nu mă aventurasem niciodată atât de departe – și am făcut câțiva pași prin dreptul case de alături, pomenindu-mă în colțul străzii vecine. M-am oprit, odată trecut de gardul rotunjit și mi-am aruncat ochii de-a lungul străzii. Și atunci am văzut ceva care mai întâi mi-a luat respirația, apoi, când mi-am recăpătat-o, m-a făcut să urlu.
Acum, scrie într-un comentariu ce crezi că l-a făcut să urle pe tânărul Gabriel Liiceanu. Cu cât mai creativ, cu atât mai bine 🙂 Cel mai interesant comentariu va câștiga vineri, 16 octombrie 2015, cartea de față, oferită de Librex.ro și booknation.ro.
Mult succes 🙂
Posibil sa fi vazut pe cineva de care i-a fost foarte dor si vederea persoanei respective la bucurat atat de mult incat a inceput sa urle (de bucurie).😁
Ma gandesc ca la varsta de patru ani nu a putut fi speriat decat de o persoana care cersea prin cartier, o persoana imbracata altfel decat cele pe care le vazuse in familie. Sau poate pe trotuar venea un tigan care umbla cu cazane, oale din tuci de vanzare; de obicei cei care vand asemenea produse isi fac reclama strigand cat ii tine gura si de aici sperietura baietelului.
Oricum, mult respect pentru dl Liiceanu, dar si pentru dna Aurora Liiceanu pe care pur si simplu o ador si ii pretuiesc mult cartile!
Au aparut ca din senin, mai multi caini infometati care vroiau sa il atace pe tanarul Gabriel Liiceanu.
S-a intalnit pentru prima data cu VIATA. Aceasta l-a facut sa urle. Si-a invins teama de necunoscut si a pasit „prin viata”.
Iesind in strada am avut parte de o experienta groaznica. Fiind dinamovist din nastere(tatal meu ducandu-ma la meciurile din Stefan cel Mare), ce crezi ca mi-a fost dat sa vad ochilor: Mircea Lucescu impreuna cu Dinu Cornel imbracati in echipamentul Stelei, cu fulare ros albastre la gat mergeau la stadionul Ghencea sa sustina echipa armatei. Am avut un soc, tot ce am putut face a fost sa scot un racnet de deznadejde si dezamagire. Nicolae Ceausescu, care se afla la palatul Cotroceni, auzind racnetul meu similar unui animal salbatic a intrebat daca cumva gradina botanica a fost populata cu animale… Read more »
opinia mea in ceea ce l-a facut pe tanarul Linceeanul sa urle ar fi o persoana necunoscuta grav ranita sau situata intr-o situtie extrema.
un barbat inalt, corpolent si cu niste ochelari negri opac, pe nasul carn, stand deasupra unui cadavru.
Probabilitate de a vedea pe parintele mai autoritar sau un milițian pentru ca atunci erau milițieni si societate si intitutia cultiva frica si nu respectul fata de aceasta instituție si reprezentanții ei. Oricum variante sunt multe si lucram cu scenarii, eu doresc tuturor participanților succes, precum si cărții.
Cred ca a vazut o strada aglomerata, cu un amalgam de oameni grabiti, alergand in toate partile. Contrastul dintre nebunia de pe strada si linustea curtii poate impresiona si in acelasi timp speria un copil de 4 ani 🙂
Eu una cred ca a vazut ceva sinistru, ceva care l-a speriat atat de tare incat a ramas fara rasuflare. Cum ar fi, vecinul care ingropa cadavrul sotiei sale in groapa sapata in peluza verde si plina de flori.
un om imbracat saracacios care, in povestile mamei, pe cind era mic , fura copii care nu ascultau de parinti .Este parerea mea.
Femeia era frumoasa, inalta, cu bustul plin si decolteu adanc si mirosea a parfum de liliac.Sa fi fost de varsta mamei sau poate a matusii Natalia, sora mai mica a mamei. Avea fata alba iar ochii negri ii zambeau sagalnic.Parea ca vrea sa ma ademeneasca…Din varful tigaretei, pe care o tinea ca pe o floare, ieseau usoare rotocoale de fum albastru. Am ramas pironit locului fara sa pot sa ma misc.Vraja dura doar cateva clipe pana cand aceasta facu un pas inainte, aplecandu-se usor si spuse cu o voce hodorogita: Vino la mama, puisor…Apoi zambi cu toata gura. O hruba… Read more »
L-a vazut pe: Skrillex, pe Capatos, pe Maruta sauuuuu… si-a vazut mama cu un IPhone 6 pe care tocmai i-l cumparase.
A trait o neasteptata si tragica situatie,a vazut un om, care se afla la limita extrema dintre viata si moarte.
Probabil l-a făcut pe copil să țipe văzând un accident sau … maşina cu înghețată 😀
Frica în forma ei pură apărută în calea unui copil de patru ani poate lua infinite forme, dar declașarea urletului tânărului copil abia ieșit în lume se datorează apariției mamei. Tăierea respirației vine o dată cu sentimentul de vinovăție și urletul din realizarea faptului că a trecut cu mult de „granițele” permise și astfel ieșirea din cuvântul mamei.
o regina, mai frumoasa decat cea din cartile de povesti
Ceea ce l-a făcut să urle pe tânărul Gabriel Liiceanu a fost cea mai frumoasă bibliotecă în aer liber pe care o văzuse până atunci în viața lui.
Ma gandesc ca poate a vazut cum un talhar jefuia pe cineva chiar in fata lui. La varsta de patru ani, asta poate reprezenta cu usurinta o trauma.
Este libertatea si pasiunea mea imaginara. Tanarul este intr-un vis, un vis din care nu se poate trezi. El iese pe poarta, pe strada, metafora a evolutiei lui in viata. Ceea ce vede si il face sa strige cu atata spaima sunt copiile lui, pe care le vede mergand grabit – el la diferite varste, de la un copil inocent, la batranul cu riduri si ganduri sumbre, incarcate de negura unor pacate nestiute de nimeni.
„Din băltoaca prost decupată în colțuri asimetrice de caldarâmul spart mă amenința, cu brațe uriașe, diforme și tremurânde și o față ca de jeleu, ce-și schimba forma la cea mai mică adiere, un monstru odios care mi-a împrumutat trăsăturile. Balta îl ocrotea și-i sluțea formele neîncetat; urletul meu nici nu l-a clintit; mi-a urlat doar înapoi, din gură doar, însă fără voce, tot așa, tremurat… Târziu, după ani, mi-am dat seama că arătarea cu chipul meu distorsionat din ochiul apos eram eu și nimeni altul; era reflectarea mea, în balta mișcată de vântișor, eram eu însumi, lipsit de protecție într-o… Read more »
La patru ani si propria-ti umbra te sperie ,mai ales cand o vezi rasfirata pe asfalt .Si un ungher intunecos iti inspaimanta sufletul si parca o prezenta straina te urmareste , dar asta e in inchipuirea ta de copil ,pentru ca tot ce-i neclar, neinteles,nepatruns e motiv de temere instinctuala.
…Nu mai vazusem niciodata acel mostru imens care urla din toate incheieturile, pufnea si se indrepta catre mine cu o viteza uluitoare. Nu puteam sa ma decid daca are rost sa fug sau sa incerc sa urlu ma tare ca el, poate voi reusi sa il sperii… Fumul pe care il arunca imi demonstra faptul ca e suparat peste masura…dar am incercat. Si se pare ca am reusit. Odata ajuns aproape de mine, cand nu credeam ca mai am scapare, monstrul a scos un sunet asurzitor, dar scurt si a trecut mai departe. Am impetrit tacut… Dar a aparut si… Read more »
Ceea ce l-a facut sa urle a fost un catelus care l-a speriat pe baietel.
„A doua înflorie” a copacilor…frunzele in mii de culori fluturând în vânt…
Singuratatea este cea care l-a speriat. Acasa se vedea mereu inconjurat de cineva drag, cunoscut, iar faptul ca se gaseste singur la colt de strada i se pare inspaimantator.
Crede ca necunoscutul. O carte cu doua personaje: un cunoscut si un necunoscut, care se intalnesc si se infrunta.
Cunoscutul e Gabriel Liiceanu, in ipostaza lui de persoana publica. Necunoscutul e Gabriel Liiceanu, in ipostaza lui de om pur si simplu. El e personajul principal al cartii: omul cu tainele si spaimele lui, acela pe care orice scriitor adevarat cauta sa-l descopere odata cu fiecare noua pagina. Cine sunt eu?
Eu l-am făcut să urle. Cine sunt eu? Însăşi Spaima. Nu contează ce sunt, ce înfăţişare am, cum îmi sună vocea. Sunt Spaima. Gabriel Liiceanu, un copil de patru ani, mi s-a ivit în cale. Nu ştiu să fac altceva decât să dau fiori. Am privit copilul în ochi şi m-am transpus pe pielea lui fină. L-am speriat. Am desenat în el fiori şi teamă. Asta fac eu. Nimeni nu-mi ştie numele. Toţi mă simt, dar mă percep diferit. Copilandrul ce mi-a ieşit în cale a ţipat zdravăn şi m-a ţinut minte. A scris o carte şi nu a uitat… Read more »
Ale…is that you?
Eu una cred că a văzut o arătare, un soi de om în negru din cap până-n picioare, cu o pălărie cu borurile lăsate special pentru a nu i se vedea privirea. Strania apriţie a trecut pe lângă bietul copil speriat şi l-a privit de parcă îi muşca din suflet, apoi a dispărut dincolo de colţul străzii, lăsându-l pe copil să se gândescă în multe nopţi, înainte de a adormi, dacă fusese real sau nu şi dacă omul i-ar fi făcut rău.
Imaginatia mea imi spune ca micul Gabriel Liiceanu a ramas pentru un moment dat fara suflu, urmat de un urlet ascutit, din cauza unui grup de tineri aparuti ca din senin. Insa acesti tineri nu erau unii oarecare, normali. Fiind ziua de 31 octombrie, zi in care toata lumea se mascareste, transformandu-se in creaturi existente sau imaginare, asa si ei; varcolaci, vrajitoare, pirati, mumii, care mai de care mai terifianti. Si atunci, tanarul Gabriel,la frageda-i varsta, cum sa nu fie speriat?
Ceea ce l-a făcut pe tânărul Gabriel Liiceanu să urle a fost fascinaţia toamnei. Copaci răsfiraţi, ici-colo, de-a lungul străzii, ce-şi lăsau frunzele ruginii să pice pe asflatul rece. Răsuflarea tăiată la văzul covorului ruginiu dimprejurul copacilor şi urletul de încântare ce i-a pus picioarele-n mişcare alertă spre culorile toamnei l-au făcut să îşi umple palmele cu minunatele culori şi să le arunce către cer…Ploua cu culori tomnatice şi urlete de bucurie. 🙂
I-a sarit o pisicuta in fata.
Moartea a fost cea care a provocat urletul. Moartea frunzelor căzute toamna, moartea oamenilor din jur….
Gabriel s-a intalnit cu un necunoscut,cu NECUNOSCUTUL!Strada aglomerata,oamenii, noul- toate l-au uimit si i-au starnit curiozitatea.
Achest fragment m-a dus fara sa vreau cu gandul la Home alone 2 cand Kevin s-a speriat de batranul sau vecin care avea o privire si o infatisare care putea sa bage in sperieti orice copil . Deci cred ca pe tanarul Gabriel Liiceanu l-a speriat foarte tare un vecin cu o infatisare mai stranie.
Tanarul Gabriel Liiceanu a fost speriat de aparitia unor masti, despre care nu stia absolut nimic !
Posibil un tramvai sau ceva similar.
Daca ar fi sa fac o gluma, sinistra de altfel, fiindca tot locuia in Cotroceni la acea vreme, as crede ca s-a intalnit cu fostul nostru conducator iubit. In realitate, probabil ca maestrul Liiceanu si-a intalnit unul din parinti si stiind ca urma sa primeasca mustrarea cuvenita s-a inspaimantat instantaneu.
Cred ca a fost speriat de vreun curcan /cocos infoiat,scapat din vreo curte 🙂
Am vazut pe strada,parca invaluit intr-un fum dens,un coșar care iesea din curtea de vizavi.Era un batranel negricios,cu tot arsenalul pentru curatat cosuri,m-am speriat de moarte!Era parca venit din alta lume,cu fata sinistra,palarie neagra si plin de cenusa stravezie……Atunci a fost prima mea intalnire cu spaima..spaima de coșari.
Eu cred că el a vazut o bomba atomica.
…eram chiar eu, zambind la mine cu un ranjet diavolesc si ochi luciosi. Simteam cum pielea mi se face ca de gaina iar picioarele imi erau intepenite. Baietelul identic cu mine se apropia cu pasi repezi. Imi dadeam seama ca dintii lui erau mult prea alb si dizgratiosi. In frunte, ii cresteau doua coarne, le desluseam acum foarte bine, atat de aproape era de mine ca puteam sa intind mana si sa il ating. In mintea mea de copil, am inceput sa imi recapitulez toate basmele pe care le stiam, cautand un raspuns pentru creatura de langa mine. Trebuia sa… Read more »
Felicitări, Andreea! Ești câștigătoarea concursului nostru. Așteptăm să ne trimiți datele de livrare fie pe pagina noastră de Facebook fie printr-un email la [email protected] 🙂
Cred ca a vazut un dulau, mare, cu blana lunga si neingrijita care alerga chiar spre el
Eu cred că micul Gabriel Liiceanu a putut vedea orice…Orice lucru simplu pentru noi, dar atât de complicat şi înspăimântător pentru el, pentru un pui de om ce este dornic de la o vârstă atât de fragedă să cunoască…noul! Aşadar…foşnetul puternic al unei grămezi de frunze de toamnă pe care sar copii de toate vârstele; simplul gest al unei bătrâne de a săruta poza persoane dragi de mult pierdute, cu faţa ei plină de mici şanţuri create de sute..chiar zeci de lacrimi ce-i curgeau pe obrazul îngheţat; o pisică neagră ce i-a tăiat calea tocmai când vroia să înainteze…sau…pur şi… Read more »
Urletul porni din adancul sufletului meu de copil ingrozit, care facea pentru prima oara cunostinta cu necunoscutul. Pentru prima oara singur, neprotejat de afectiunea mamei care nu ma scapa niciodata din ochi, sau de puterea tatalui care, mi se parea mie, putea tine piept oricaror primejdii. Necunoscut care ma inspaimanta, prindea din ce in ce mai clar contur. De mine se apropia o aratare monstruoasa, sau cel putin asa o vedeam eu, dupa ce auzisem povestile mamei si ale bunicii. In jurul aratarii, un costum care parea cu doua marimi mai mari, plutea creand si mai puternic senzatia ca naluca… Read more »
Am văzut-o pe mama, întinsă pe asfalt, și nu puteam să îmi dau seama ce se întâmplă. M-am apropiat încet, parcă vrând să amân momentul, și am observat-o uitându-se la mine, sau mai degrabă prin mine, căci avea ochii desprinși de realitate. M-am uitat speriat în jurul meu, crezând că cineva este pus pe șotii. Nu înțelegeam prea multe la vârsta aceea, dar cert e că mi-am dat seama că ceva nu este în regulă.
Mulțumim frumos pentru concurs și baftă tuturor!
La 4 anisori imaginatia unui copilas poate zburda nestingherita fara sa o poti stapani. Tind sa cred ca odata ce a iesit pentru prima data in explorarea taramului invecinat casei sale e posibil sa se fi speriat poate chiar de umbra lui, de un vecin, un simplu calator sau un om al strazii, sau de ce nu de vreun animal care i-a iesit in cale.
Era o zi de toamna rece, cu cer innorat si asfalt umed care parca prevestea spaima si „pericolul” pe care tanarul Gabriel Liiceanu.urma sa le traiasca.
La colt cu strada Dr. Poloni, privind de-a lungul ei, observa cum, un cortegiu funerar se indrepta incet spre el.
Totul parea prea mare si inspaimantator, insa curiozitatea il tintuise pret de cateva momente in loc.
Spaima ii facea inima sa bata cu putere si imediat dupa, un urlet de copil se auzi.
S-a trezit singur in strada si nu a mai stiut drumul de intoarcere.
Eu cred ca vazuse un caine ori o haita de caini, care l-au si „fixat” instantaneu si s-au aruncat sa il sfartece.
Interesanta cartea, cred, nu am mai citit nimic de acest autor, din pacate.
Ambulanta (sau masina de gunoi :p )
Intr-o după amează de toamnă eşind în stradă ş-ia aruncat ochii şi-a văzut stoluri de păsări călătoare.Ele s-au oprit pentru un scurt popas in pomii ingălbeniţi,s-au odihnit puţin ,unde au inceput un ciripit neintrerupt.Făcind o zarvă mare ,mare care la facut pe tinăr să urle.Apoi s-au ridicat cu toatele, şi s-au inălţat în ceruri.
Nu am citit cartea ” Întâlnire cu un necunoscut” , dar din fragmentul prezentat as putea sa spun ca spaima copilului a fost provocata de părăsirea locului cunoscut și descoperirea unui Univers nou, străin, ” necunoscut”. Cele mai mari spaime ale unui copil mic sunt interacțiunea cu lumea necunoscuta, locuri și peisaje noi, altele decât cele cu care este el obisnuit.
A vazut cat de mare poate fi lumea din jurul lui si cate urma sa descopere….
Cred ca spaima baiatului a fost deoarece a vazut in fata lui o batrana care facea plaja in curte, fiind destul de ciudat sa vezi o batrana in costum de baie. P.S. comentariul, bineînteles este inventat. Sunt curioasa sa vad ce se intampla cu adevarat, si sa balansez raspunsul meu cu cel adevarat. 😀 Sa speram ca acest comentariu va fi cu noroc 🙂
Baiatul cel mic de patru ani a vazut un mostru cu puteri supranaturale , el putea sa sa vorbeasca in 999 de limbi straine , imi placea matematica si mai mult ii placea biologia , baiatul cu ”mostrul” acela au discutat . Avea un nume foarte ciudat ,,Mârtăneći Favorique – Batïešeř” provenit din limba Greco – americana .Mârtăneći ii povestea băiatul cum s-a nascut despre mama lui . Pana la urma au devenit cei mai buni prieteni si Mârtăneći mergea din nou la scoala cu noul lui prieten .
Cred ca la vazut pe Iliescu
Era un coleg de gradinita care il batea de cate ori il intanlea in afara gradinitei ,avea frati si surori mai mari ,avea tare pica pe el ca la gradinita el si prietenii lui luau intotdeauna jucariile cele mai frumoase .Inepu sa urle ca sa se sesizeze vreun adult sa il scape din acea situatie .:)
Fiind toamnă, vremea este cât se poate de schimbătoare, într-un timp foarte scurt a început o furtună, norii negrii s-au adunat de-asupra străzii unde,micuţul Gabriel, ieşise entuziasmat. Vântul bătea cu putere, oamenii de pe stradă măreau pasul pentru a ajunge cât mai repede la destinaţie, dar doi dintre acesţia, mai exact o femeie cu un copil de mână, au fost victimele unui accident, o creangă mare de nuc cade peste aceştia. Vâzând toate acestea ,Gabriel fiind martor, s-a speriat şi a început să urle, teamă îl învăluie. Femeia a fost rănită grav, copilul ei nu a păţit mai nimic, pentru… Read more »
Sa speriat de ceva care era nou pentru el. O creatură, poate o bataie violenta dintre doua persoane sau chiar moartea cuiva…….
Eu cred ca la vazut pe tatal lui care vene spre el sa-i spuna dc ai parasit curtea noastra si ce cauti pe gardul vecinilor ,te cheama cumva Denis.
Uitandu-se de-a lungul strazii, a vazut dintr-o data toamna cum cucerea fiecare metru de strada, cu bratele intinse aruncand frunze aramii, aducand cu ea vantul si ploaia. Impresionat si speriat in acelasi timp, a fugit in casa, sperand ca aceasta nu l-a zarit.
Am vazut cruzimea umana in forma ei absoluta: o confruntare asimetrica intre un caine neajutorat, subnutrit si incremenit de spaima si un grup de animale cu chip uman – 3 barbati zgomotosi, cu infatisare neanderthaliana, echipati cu instrumente metalice lungi si ascutite. Datoria ‘sfanta’ a acestor angajati ai administratiei locale era aceea de a curata urbea de monstruoasele patrupede fara stapan care zi de zi pun in pericol siguranta batranilor neputiciosi, a femeilor singure, a copiilor care isi parasesc caminul neinsotiti… Ochii acelui biet animal pareau doua ferestre spre o mare agitata, cu valuri inalte si rafale distrugatoare. Constientizandu-si propriul… Read more »
Privind in celalalt capat al strazii, tanarul a vazut sufletul unui barbat care trecea grabit spre casa. S-a speriat ingrozitor si a inlemnit: a vazut durere, tristete, ura, deznadejde, neputinta, luptandu-se toate cot la cot cu iubirea, speranta, fericirea. Si in acel moment, uitandu-se mai atent, si-a dat seama ca omul nu mai avea nicio sansa. Era clar ca prima tabara castiga. A inceput sa tipe si a fugit, a fugit atat de tare, sperand ca niciodata acele trairi sa nu il ajunga, sa nu i se cuibareasca in suflet si sa il distruga.
Priveliştea înspăimântătoare consta dintr-un grup de păsări care fuseseră loviţi de o maşină şi zăceau pe trotuar, cu tot cu seara ce se lăsa întunecată pe strada necunoscută până atunci.
Intrand pe acea strada, a zarit un intreg echipaj al armatei (doar locuia in Cotroceni, era foarte posibil). In prima faza, a inmarmurit de teama si admiratie in acelasi timp, pentru ca nu vazuse niciodata militari pe strada. Apoi, cand i-a vazut apropiindu-se, seriosi si cu imensele arme la brat, s-a speriat si a inceput sa tipe. Auzise ca atunci cand vin armate mari, inseamna razboi, si pentru el a aparut dintr-o data teama ca un razboi a inceput.
Felicitari, Andreea! Intr-adevar a fost frumoasa povestioara ta!
Mioara, și a ta a fost deosebită. Chiar am avut o mare provocare în a alege câștigătorul de data aceasta 🙂 Felicitări pentru stilul în care scrii. Ar trebui să o faci mai des și poate chiar să îți deschizi un blog 🙂
Multumesc, booknation.ro, pentru apreciere! Abia acum am vazut comentariul! Anul trecut, pe data de 3 octombrie, am publicat prima mea carte, de fapt o colaborare! Un roman epistolar semnat de poetul George Irava – personajul masculin – si eu – personajul feminin! Lucrez acum la un roman inspirat din realitate…Am un blog dar pe care nu am scris nimic…Voi scrie…promit…Iti multumesc din nou! Cu bine!