Interviu cu Adina Ailoaiei, autoarea cărții ”Studenta nevorbită – perspective în receptarea SF&F”

Booknation: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poți spune câteva lucruri despre tine?
Adina Ailoaiei: Nu sunt o persoană cu hobby-uri sau realizări aparte. Am terminat Facultatea de Litere din Cluj, unde mi-am dezvoltat și pasiunea pentru critică literară și de film.

B.N. Ce ne poți spune despre cartea pe care ai scris-o?
A.A. Totul a pornit de la revista online Gazeta SF. Eram în perioada studenției când mi s-a propus să scriu recenzii în calitate de colaborator. Pe vremea aia, aveam mult timp liber și aveam foarte multe păreri despre tot ce citeam. Dar din păcate nu aveam pe cineva care să mă asculte, așa că mi-am vărsat frustrările în recenzii. Cum, necum, se pare că aceste recenzii au ajuns într-un format de carte. De aici și titlul.

B.N. Cât de importantă este cercetarea pentru tine atunci când scrii o carte?
A.A. Cercetarea e necesară pentru verosimilitate, în ceea la privește beletristica. Iar pentru critică literară, consider că cercetarea face diferența dintre o recenzie și o opinie.

B.N. Scriitori sunt adesea asociați cu persoanele singuratice. Există vreun adevăr în asta?
A.A. Nu. Această percepție se datorează cel mai probabil orelor de română din școală, care idealizau literatura ca o artă elitistă și perpetuau fără ironie ideea de geniu neînțeles.

B.N. Poate fi considerată o meserie activitatea unui scriitor?
A.A. Meseria e o datorie. Activitatea de scriitor ar trebui să se situeze la granița dintre hobby și pasiune.

B.N. Cum te-ai simțit atunci când ai publicat prima carte?
A.A. ”Studenta nevorbită” e prima mea carte, însă având în vedere evenimentele recente cu pandemia de corona-virus, nu am avut oportunitatea de a primi un feedback. Momentan sunt doar emoții.

B.N. Ai nevoie de un loc special unde să scrii?
A.A. Nu am un loc special amenajat acasă pentru scris sau lectură.

B.N. Ce reprezintă titlul cărții pentru tine?
A.A. După cum am povestit și mai sus, e o ironie asupra evenimentelor care m-au determinat să scriu recenzii.

B.N. Participi la evenimente literare? Dacă da, care a fost ultimul la care ai fost?
A.A. Din păcate, nu mai am timpul necesar pentru cenacluri. Dar încerc să frecventez evenimente precum Final Frontier, Bookfest și Gaudeamus. Ultimul a fost Final Frontier în 2019.

B.N. Este avantajat un scriitor cu un EGO uriaș?
A.A. Poate fi un avantaj dacă se ambiționează singur. Mi se pare benefic să fii cel mai mare fan al tău, atâta timp cât nu te simți atacat de critici.

B.N. Cu ce editură ai publicat cartea și de ce ai ales-o?
A.A. Cu editura Cygnus, pentru atitudinea laissez-faire când vine vorba de critică literară. Beletristica e și mereu va fi mai populară decât critica, care s-a mutat în sfera blogurilor, motiv pentru care cărțile de critică literară nu au aceeași vizibilitate la majoritatea editurilor.

B.N. Care sunt scriitorii români care te-au marcat? Dar cei din literatura universală?
A.A. Lucian Dragoș Bogdan, Adrian Schiop și Lavinia Călina. Robert A. Heinlein, Ryu Murakami.

B.N. Ai o carte pe care o recitești ocazional deși o cunoști pe dinafară?
A.A. Răsfoiesc ocazional diferite cărți de teorie literară, dar nu mă limitez la una anume.

B.N. Trei cărți pe care oricine ar trebui să le citească și de ce:
– ”1984” de George Orwell
– ”Povestirea cameristei” de Margaret Atwood
– ”Drumul către libertate” de Yeonmi Park
Toate sunt distopii, chiar dacă din păcate ”Drumul către libertate” e autobiografică. Sunt cărți care discută teme precum ideea de libertate, individualism, politică, religie și teroare. Oferă o perspectivă fascinantă asupra modului în care îți privești viața și pe tine ca persoană. Știu că serialul ”Povestirea cameristei” de pe Hulu e momentan popular, dar vă asigur că e de 10 ori mai bună cartea.

B.N. Ce crezi că lipsește pieței de carte din România?
A.A. Entuziasmul cititorilor. La școală ni se impune cititul ca și o corvoadă. La liceu ni se dă mereu în cap că nu avem cunoștințele necesare pentru a înțelege o operă literară. Ne bântuie întrebarea ”ce a vrut să spună autorul?” și trecem sistematic prin toate metaforele și simbolurile care am învățat să le asociem cu un anumit autor. Nu ne putem bucura de o poezie de actualitate, pentru că suntem blocați în ideile clasicismului și parnasianismului.
Iar din această cauză, puțini vor căuta și altceva în afară de Eminescu și Creangă.

B.N. Care e cea mai mare provocare din viața unui scriitor din România în opinia ta?
A.A. Cea mai mare provocare ar fi cea de a combate ideea că literatura vestică e mai calitativă și că există literatură românească scrisă în afara pușcăriei. A doua cea mai mare provocare ar fi lipsa unui canal propice de promovare. Share-uitul constant pe Facebook și cerșitul de like-uri te face doar să pari snob.

B.N. Se poate trăi din scris în România?
A.A. Nu, e o idee foarte naivă. La fel cum nu se poate trăi din scris în majoritatea țărilor. Cei care scriu sau publică cărți cu intenția de a câștiga un ban vor fi mereu dezamăgiți de întreaga experiență.

B.N. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?
A.A. Nu am un fan page sau un blog. Cartea va fi în curând disponibilă pentru comandă online.

B.N. Câteva cuvinte de final pentru cititorii Booknation.ro?
A.A. Vă mulțumesc pentru interesul pe care îl aveți pentru lectură și pentru că ați parcurs acest interviu. Numai bine tuturor!