Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori oferite de Booknation.ro

Booknation: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poți spune câteva lucruri despre tine?
Alexandra Neacșu: În general îmi place misterul! Iar despre mine, de obicei, îmi las scrierile să vorbească. Sau spectacolele de teatru. Sau simpla mea prezență. Poate pentru că, deși am mai învățat să trec peste asta, sunt o fire timidă. Și dacă ar fi să aleg, aș alege lumea frumoasă și demnă a personajelor mele, în fața realității, care, pe zi ce trece, uită din ce în ce mai mult ce înseamnă frumosul și noblețea.

B.N. Ce ne poți spune despre cartea pe care ai scris-o?
A.N. „Mergi înainte!” este o carte despre libertate. Despre un puști care fuge de acasă și un refugiat străin, care se întâlnesc noaptea într-o gară. De-acolo începe povestea. Amândoi se ascund. Amândoi au plecat în căutarea libertății, deși pentru fiecare dintre ei, ea are dimensiuni diferite. Și ca să completez cu ce a scris Dan Puric pe ultima copertă a cărții… „dându-ne, în final, nu o rețetă a eliberării, ci arătându-ne, cu nobilă luciditate și, în același timp, cu un imprevizibil curaj pentru epoca pe care o trăim, Calea!”

O prietenă de 17 ani mi-a spus că nu se aștepta să-i ridice atâtea semne de întrebare interogația: „Ce-ai să faci tu în viața ta?”. Un student la Conservator a zis că a simțit gândurile puștiului odată cu fiecare scenă a cărții și că se bucură mult să vadă o relatare onestă și sinceră, așa cum ar trebui, de altfel, să funcționeze tot în lumea asta. Dacă ei au spus asta, înseamnă că acea Cale pe care duce cartea este una buna!

B.N. Cum a apărut pasiunea pentru scris în viața ta?
A.N. A venit tip-til… în nopțile în care n-aveam somn și stăteam la mine în cameră, simțind că lumea nu este așa cum ar trebui! Aveam vreo 13 ani pe atunci. Am scris niște eseuri pe care le-am dat dirigintei mele, Adriana Ivașcu, și atunci am avut un vis în care ea îmi spunea exact așa, țin și acum minte: „Păstrează creionul și hârtia… și continuă să scrii!” Și așa am făcut. Apoi au apărut câțiva oameni care, în acel moment, m-au încurajat să zbor… în primul rând, profesoara de română, Elena Merdescu, (care nu este doar o profesoară, ci limba română însăși… cu care și astăzi mă sfătuiesc), apoi profesorul Tudor Opriș (puțini știu că pe lângă scriitor și poet, a fost o somitate în biologie și, peste toate, o lume nesfârșită, minunată, care-mi vorbea de vremuri de demult și-mi recita poezii în franceză la telefon), cel care mi-a publicat primul volum la 15 ani și alții.

Eu cred că ăsta este cel mai important lucru, acești oameni trimiși de Dumnezeu! Așa știi că mergi pe drumul vegheat de Sus! Apoi știu că m-am aruncat cu curaj, fără să mă gândesc la niciun fel de limite… Când am scris primul scurt roman, am început cu gândul să scriu 2 pagini și am scris 80! Apoi lumea aceea încă nescrisă, inexistentă, pe care o vezi cum începe să trăiască sub mâna ta, cum devine independentă și câteodată îți spune chiar ea ce să faci, m-a făcut să nu mai vreau s-o părăsesc niciodată!

B.N. Cât de importantă este cercetarea când scrii o carte?
A.N. Cercetarea o faci zi de zi cu sufletul. Și nici măcar n-o poți numi cercetare, ci o intuiție permanentă a lumii de dincolo de această lume, a acelor sensuri ascunse de care are nevoie sufletul omului pentru a merge mai departe în viață. Bine-nțeles că cititul permanent contează, asta ține de o etică personală. Dar important este ceea ce faci cu ce ai citit!

B.N. Care a fost prima carte pe care ai citit-o?
A.N. Probabil Abecedarul! Apoi cine mai știe! Ce îmi aduc sigur aminte este că primele cărți care mi-au plăcut foarte mult, copil fiind, au fost cele ale Contesei de Segur… Vedeam în ele o lume reală și, în același timp, frumoasă, așa cum îmi doream eu să fie! Acum copiii citesc altfel de lucruri… care, în loc să le deschidă dorința de frumos în lume, le îngustează orizontul doar la un cotidian imediat al adolescenței prea repede asumată, cu probleme mici, nu cu vise mari!

B.N. Cum descrii stilul tău de a scrie?
A.N. Eu să-l descriu? El mă descrie pe mine! Și n-am ce să-I fac, pentru că întotdeauna mă dă de gol! Și asta pentru că sunt absolut sinceră cu el și el știe asta. Știe că de cele mai multe ori, el se naște din tristeți, din melancolie, din dorința aceea minunată de a atinge liniștea interioară, dar și de a lupta pentru fiecare fărâmă de noblețe. Ne completăm reciproc! Într-o seară mă gândeam că arta pe care o fac este armata mea, care mă apără și cu care pot înainta prin lume!

B.N. Ce alte pasiuni mai ai pe lângă scris?
A.N. Teatrul. Mică fiind și mergând cu părinții la teatru, regăseam acolo acea lume tainică din care nu mai voiam să plec. Cu tot ce însemna ea, reflectoare, cortină, culise, costume… Dar în primul rând cu oamenii generoși de pe scenă. Așa, toată copilăria m-am jucat numai de-a teatrul împreună cu finul meu, Andrei Gheorghe, și așa, mai târziu am ales facultatea de teatru, regie de teatru. Pasiunea mea pentru teatru a rămas aceeași… lumea teatrului, în schimb, nu mai e la fel… și nu din vina lui, săracul! Mi-e dor de acel teatru pe care l-am cunoscut când eram mică și el era încă el însuși! Acel aer încărcat de parfum, pudră, respect, sincerități sufletești și emoții înalte. Acel teatru după care am plecat la drum… Mi-e foarte dor de el…

B.N. Ai un obicei zilnic de a scrie?
A.N. Nu cred… doar că atunci când am început ceva, cu greu îmi mai pot desprinde mintea din ordinea care se așterne în acea lume pe cale să se nască… așa că tot restul lucrurilor trebuie să primească această scuză! Totuși am un obicei. Scriu întotdeauna cu stiloul cu cerneală albastră… și pe câte un caiet anume, care nu știu nici eu cum este ales. Dar știu că unele povești nu merg pe anumite caiete. La fel cum, în momentul alegerii unei rezerve de cerneală, am câteodată fiorul că în ea se află acea continuare pe care nici eu n-o știu bine dinainte, însă în ea deja există!

B.N. Poate fi considerată o meserie activitatea unui scriitor?
A.N. În niciun caz o meserie. Este o vocație sfântă. Dacă în cuvinte nu este pus întregul suflet cu toate credințele și năzuințele lui și câteodată mai mult de atât, cu disponibilitatea de a pune totul pe un altar al jertfei, fără a te uita înapoi, nimic adevărat nu poate ieși!

B.N. Simți că te energizează sau că te epuizează scrisul?
A.N. Mă înalță. Așa cum te înalță orice lucru care conține o apropiere de Dumnezeu.

B.N. Cu ce editură ai publicat cartea și de ce ai ales-o?
A.N. Editura Compania Dan Puric. Este un loc unde valoarea înseamnă valoare, noblețea, noblețe, credința, credință.

B.N. Care sunt scriitorii români care te-au marcat? Dar cei din literatura universală?
A.N. Nu scriitorii au fost cei care m-au marcat în dorința de a scrie. Ci întâlnirile cu oamenii. Cu acei oameni care te fac să fii ceea ce ești. Apoi minunea vieții și a sensului pe care ea în capătă la fiecare colț, dacă ești capabil să o vezi! În schimb am caiete cu citate din multe cărți… acele citate care, fără să-mi dau seama, au adăugat câte o bucată mică din cea care sunt astăzi.

B.N. Ai o carte pe care o recitești ocazional deși o cunoști pe dinafară?
A.N. Există o carte care ocupă în sufletul meu un loc special, poate pentru că am citit-o foarte devreme, pe la 11-12 ani. „Alchimistul”, de Paulo Coelho. Este singura pe care am recitit-o vreodată. În acel moment de atunci, a fost întâlnirea mea cu sensul lucrurilor, cu vocația pe care o ai pe pământ, cu „Sufletul lumii”. Când am recitit-o… am reîncercat să ajung la înțelegerea de atunci.

Însă mai puternică a rămas amintirea impactului de atunci decât reacția de acum… probabil pentru că la vârsta aceea îți răspunzi cu atâta claritate la niște întrebări pe care toată viața, apoi, nu faci decât să le cauți din nou și din nou pentru a da de același răspuns.

B.N. Trei cărți pe care oricine ar trebui să le citească și de ce:
A.N. Oricine ar trebui să citească! Să citească cât mai mult, dar nu orice! Să citească lucruri de care au depins alte vieți. Pagini scrise cu riscul de a pierde totul pentru salvarea adevărului. Doar așa oricine va putea să găsească acele trei cărți care vor însemna ceva, doar pentru el, o viață întreagă!

B.N. Ce crezi că lipsește pieței de carte din România?
A.N. Mi-e dor de cărți în care să te poți odihni! Acum multe cărți sunt scrise ca să arate „cine sunt ele”, să vină să impună idei, să urmărească scopuri… nu să te lase să te odihnești pe umărul lor! Nu am mai găsit demult cărți care să poată fi iubite, de care să te atașezi, să știi în orice secundă în ce colț de cameră se află.

Nu vreau să generalizez, dar de cele mai multe ori sunt cărți care să te satisfacă pe moment, superficiale, pe care de obicei le uiți imediat, furnizoare de informații sau de rețete care să ușureze ceea ce nu poate fi ușurat, adică setea de adevăr a sufletului uman! Mai devreme sau mai târziu, orice om are nevoie de Adevăr… și în acel moment, de cele mai multe ori extrem de greu, nu-și va aminti nimic din nicio astfel de carte!

Nicio frază care să-l întărească! Nu-i vor folosi la nimic! Vor fi ca niște prieteni lași, care, toți deodată, vor fugi din fața greutăților, lăsându-l singur. Atunci va avea nevoie de Adevărul din acele cărți care se scriu atât de rar acum! Care știu să aibă grijă de tine! Sunt din ce în ce mai multe cărți care nu știu să mai fie răspunzătoare de om! Și nu mă refer aici numai la cărțile din România, ci în general, în ziua de astăzi.

Cărților din România le-aș spune să aibă mai multă personalitate, mai mult curaj să fie ele însele și să nu încerce să imite „trendul” din jur. Să aibă încredere că au în urma lor, la rădăcini, un izvor propriu imens de inspirație, pentru a putea fi unice în lume! Așa a făcut Brâncuși în sculptură și a reușit!

B.N. Care e cea mai mare provocare din viața unui scriitor din România în opinia ta?
A.N. Provocările sunt în raport cu planuri mult mai înainte și sunt mult mai tainice. În schimb, cred că există câteva condiții. Una dintre ele este să nu privești în jur. Dacă privești, e ca și cum ai intra cu bocancii plini de noroi pe covorul din dormitor sau, mai mult, direct pe așternut!

Până și spațiul curat dintre rânduri se va murdări ușor, ușor! Apoi, să nu citești foarte mult ce se scrie acum, pentru că se va întâmpla același lucru. Dar să citești ce au scris oamenii care n-au renunțat să fie liberi indiferent cât au suferit pentru asta, fiindcă cea mai importantă condiție pentru a scrie este să fii și să rămâi liber.

B.N. Se poate trăi din scris în România?
A.N. Nu m-am gândit niciodată la asta și atât timp cât o să scriu nici n-am să mă gândesc. Este o forță prea mare cea a scrisului și mi-este prea dragă ca să o subjug unui plan al socotelii. Se poate trăi, în schimb, pentru scris!

B.N. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?
A.N. Cărțile se găsesc online pe mai multe site-uri și la Librăria Eminescu. Poate și la altele. Iar alte noutăți se găsesc pe pagina de Facebook cu numele meu și pe cele pentru fiecare carte: „Mergi înainte!”, „Alexandra” și „O viață și toate începuturile”. Și aș putea să divulg și un secret! În toamnă va apărea o nouă carte, complet diferită de toate acestea!

B.N. Câteva cuvinte de final pentru cititorii Booknation.ro?
A.N. Le-aș spune ce a spus cândva Hemingway: „Numai cei care sfarmă lanțurile și descătușează cugetul omenesc sunt adevărați oameni.” Și dacă vor privi în jur și vor spune că este greu, le-aș spune să nu se sperie, pentru că altcândva Nikos Kazantzakis a zis “Dacă omul nu ajunge pe buza prăpastiei, pe spatele lui nu răsar aripi.”