Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori oferite de Booknation.ro

Booknation: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poți spune câteva lucruri despre tine?
Ana Maria Ilie: M-am născut în Râmnicu Vâlcea, la 14 februarie 1988, într-o familie modestă. Am fost pasionată de poezie și artă, intrând ușor în grațiile profesorilor mei. La 10 ani am scris prima poezie și de atunci nu m-am mai lăsat de scris. Tot atunci m-a cucerit și desenul. Am lucrat în paralel, constant și perseverent, pentru ambele pasiuni.
Am absolvit Sculptura la Liceul de Artă din oraș, Literele la Universitatea de Stat din Pitești și Istoria și Teoria Artei la Universitatea Națională de Arte București (Master).
În ultimii 8 ani am lucrat în galerii de artă și în organizarea târgurilor de artă din București și Londra.
În paralel, am frecventat cenaclurile Tramvaiul 26, Isis și Direcția 9.

B.N. Ce ne poți spune despre cartea pe care ai scris-o?
A.M.I. “Radiografia tăcerii” a fost descrisă de mentorul meu, poetul George Mihalcea, ca un volum care “nu se înscrie în trendurile unor mode vremelnice”. E, aș putea spune, un volum autobiografic prin intermediul căruia, printr-o înșiruire de imagini șlefuite aproape arhitectural în care se oglindesc monștri, temeri și strigăte de ajutor, se creează o pendulare între viață și moarte. Nu e un volum plin de lamentări și lacrimi, nu, e o destăinuie detașată, conștientizată, ba chiar asumată.

Am scris cartea aceasta în câțiva ani. A apărut atunci când nu am mai avut cu ce să plâng moartea celor dragi, plecați fulgerător, dar și singurătăți și iubiri care se întâmplau mereu prea târziu, prea greu. Acele iubiri care îți sfărâmă genunchii. Am scris despre ele sau absența lor, după caz.

B.N. Cum a apărut pasiunea pentru scris în viața ta?
A.M.I. M-am îndrăgostit de poezie la grădiniță. Recitam mereu prin casă, spre disperarea bunicilor din partea tatălui. Ei au luat și decizia să nu mai merg la grădiniță, lucru care mi-a tulburat serios existența în acea perioadă. Când m-au luat în grijă părinții mamei mi-au insuflat o pasiune nebună pentru învățat. Așa, citind și citind, într-o vacanță de iarnă i-am scris omului de zăpadă din grădină prima poezie.

“Chiar dacă gerul îl pișcă
Nu țipă, nu strigă, nu mișcă”

Era mai “complexă”, dar atât îmi mai amintesc.

B.N. Cât de importantă este cercetarea când scrii o carte?
A.M.I. Depinde de carte, de subiect. “Radiografia tăcerii”, de exemplu, nu a avut nevoie de cercetare, a fost ca un psiholog care mi-a ascultat toate durerile. A fost nevoie, desigur, să mă pun la curent cu ce se întâmplă în literatura română contemporană, să citesc multă poezie a autorilor în viață și am citit cam tot ce mi-a picat în mână.
Al doilea volum, care este în curs de apariție(am luat o pauză pentru o perioadă determinată de condițiile actuale), “Trenul din halatul alb” sau Cartea nebuniei, a avut nevoie de o cercetare serioasă, care s-a întins pe 3 ani. Am citit atât cărți de specialitate, dar și studii sau interviuri și, din nefericire, am avut și câteva cazuri reale, în familie.

B.N. Care a fost prima carte pe care ai citit-o?
A.M.I. Nu mai țin minte prima carte, dar țin minte cărțile care au avut un impact extraordinar asupra mea în copilărie – Cireșarii de Constantin Chiriță. Am citit 3 volume din cele 5 și am fost atât de încântată încât am scris câteva caiete de impresii despre ele. Trăiam cu o fervoare nebună întâmplările lui Tic!
Cred că m-a mai marcat în mod extrem de pozitiv Micul Prinț. Posibil să fi fost înaintea “cireșarilor”.

B.N. Cum descrii stilul tău de a scrie?
A.M.I. Direct, sincer, fără dantele și perdele. Uneori, șocant, tranșant. Ca o găleată de apă rece care îți e aruncată din senin în cap, pe un bulevard, într-o dimineață de ianuarie.

B.N. Ce alte pasiuni mai ai pe lângă scris?
A.M.I. Iubesc arta și designul de obiect. Când nu scriu sau citesc, fac bijuterii din piele și piese reciclate din accesorii vintage sau antice. Uneori desenez felicitări. Depinde de stare.

B.N. Ai un obicei zilnic de a scrie?
A.M.I. Nu, las scrisul să mă caute, nu îl caut, nu îl inventez. Atunci când îmi explodează ideea ca o magnolie în piept, iau ceva de scris și aștern rapid gândurile alea în viteza lor. Unele texte sunt bune așa, cum vin. Vin încărcate de o senzație de eliberare, un suflu nou, ca și cum ar zice: nu am nevoie să mai fiu printre măruntaiele tale, uite, mă așez aici!

B.N. Poate fi considerată o meserie activitatea unui scriitor?
A.M.I. Da, e o meserie, dar nu una din care poți să trăiești în vremurile acestea. Sau o poți face, dar cu oarecare limite. E ideal să o completezi cu altceva, un job “serios” (cum îmi spun adeseori bunicii mei). Poate să fie, e chiar preferabil, tot în zona aceasta: content writer, copywriter, traducător etc.

B.N. Simți că te energizează sau că te epuizează scrisul?
A.M.I. Mă epuizează, mă stoarce. Dacă hainele ar avea un sentiment, o durere, când le scoți din mașina de spălat, cred că ar fi ceea ce simt eu după ce scriu.

Am scris doar ca o formă terapie, am folosit doar subiecte reale, întâmplări, trăiri și uneori e greu să te despărți de ele sau să le arunci așa, în fața lumii. Te simți descoperit, dar și eliberat. E un sentiment contradictoriu.

B.N. Cu ce editură ai publicat cartea și de ce ai ales-o?
A.M.I. Am publicat la Ex Ponto. În urma câștigării Concursului Național de Poezie Panait Cerna, în 2016, am păstrat legătura cu cineva din organizare, foarte apropiat de editură, care m-a recomandat și am publicat primul volum la ei. A fost o colaborare excepțională și mă bucur că s-a-ntâmplat așa.

B.N. Care sunt scriitorii români care te-au marcat? Dar cei din literatura universală?
A.M.I. Marea mea dragoste a fost George Bacovia, lucrarea mea de licență a avut drept subiect opera acestui mare poet simbolist. Apoi, Ion Minulescu, Nichita Stănescu. Dintre cei încă în viață sau care au plecat recent dintre noi, Traian T. Coșovei, Mariana Marin, Octavian Soviany(mi-a rămas întipărit pe retină “Nu-mi place/ să fiu /făcut fericit/cu de-a silă” din poemul “Stil de viață”), Paul Vinicius, Claudiu Komartin, Tiberiu Neacșu, Daniela Luca, Anastasia Gavrilovici, Nora Iuga, Andrei Dosa, Dan Coman, Florin Iaru etc.

Din literatura universală, Anne Sexton, Charles Bukowski, Emily Dickinson, Dino Campana, Edward Estlin Cummings, Andre Breton etc.

B.N. Ai o carte pe care o recitești ocazional deși o cunoști pe dinafară?
A.M.I. Da, reiau anumite cărți după o perioadă de timp. Uneori modul în care le percep și le deslușesc îmi măsoară nivelul de informație acumulat. Dacă le găsesc noi profunzimi, știu că am evoluat puțin, că am citit în răgazul acela de timp, că m-am documentat și am mai urcat o treaptă. Am recitit la diferență de 2-3 ani Bukowski, Sylvia Plath, Octavian Soviany, T. T. Coșovei, Radu Vancu.

B.N. Trei cărți pe care oricine ar trebui să le citească și de ce:
A.M.I. Dacă vrei să activezi în lumea artistică și să nu îți pierzi entuziasmul, trebuie să citești măcar o biografie a unui artist cunoscut. Am căutat ceva controversat, care a șocat, eu o iubeam oricum și mă fascina teribil artista japoneză Yayoi Kusama. Am citit și recitit biografia ei cu pixul în mână, făcând însemnări.

Acum niște ani făcusem o pasiune pentru Kandinsky și Miro și am devorat tot ce am găsit despre ei.
Apoi e poezia contemporană pe care o iubesc într-un fel particular. E posibil să nu placă tuturor, dar e bine să citești măcar 5-6 poeți înainte să o etichetezi. Recomand poezia pentru că e sinceră, directă, e un amalgam de emoție, empatie, furie, frică. În poezie îți iei inima în mână și alergi cu ea la maraton. În poezie te pui cu moartea la băut la o crâșmă insalubră din colțul străzii.

Mi-a plăcut tăria cu care Radu Vancu a scris în “4 AM” despre sinuciderea tatălui lui. Nu am simțit lamentare, nici măcar frică. Era o relatare, dar una extrem de personală, empatica, pe care o făcea unui prieten. M-a făcut să îl citesc și să mă simt la aceeași masă cu el, sorbind una dintre cele “14 beri”.
Paradoxal, mi-a plăcut mult poezia senină a Norei Iuga, deși eu citesc în general poezie care îmi provoacă realmente dureri fizice. Am citit și recitit “Inima ca un pumn de boxeur”.

Nu mă dau în vânt după cărți ultra-mediatizate, comerciale. Și dacă se întâmplă să fie cărți bune, le cumpăr după ce trece valul. Întâlnirea cu o carte e ceva intim. Bannerele cu cărți promovate excesiv în orice colț sunt ca mătușile care vor să îți facă “lipeala” cu un tânăr cu stare, să nu rămâi nemăritată.

B.N. Ce crezi că lipsește pieței de carte din România?
A.M.I. Pieței de carte din România îi lipsesc cititorii.

B.N. Care e cea mai mare provocare din viața unui scriitor din România în opinia ta?
A.M.I. Să scrie constant. Sunt perioade când nu poți face asta. Uneori sunt luni, alteori ani. Scrisul vine când vrea. Scrisul sincer, necăutat.

B.N. Se poate trăi din scris în România?
A.M.I. Sunt, din câte știu, și oameni care au reușit.

B.N. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?
A.M.I. “Radiografia tăcerii” a fost editată într-un tiraj relativ mic și stocul a fost epuizat la câteva luni după lansare. Texte din acest volum pot fi găsite pe pagina de Facebook Radiografia tăcerii.

Imediat când lucrurile vor intra pe un făgaș normal, vom lansa “Trenul din halatul alb”. Până atunci, activitatea mea poate fi urmărită pe eCreator, Parnas XXI, Noise Poetry, Boema 9 etc.

B.N. Câteva cuvinte de final pentru cititorii Booknation.ro?
A.M.I. Când vă simțiți îngreunați de presiunea exterioară și timpul are măcar puțină răbdare cu voi, deschideți o carte. Citiți o pagină, două pe zi. Cărțile sunt cel mai simplu făgaș prin care putem ajunge, culmea, tot la noi, în interiorul nostru, mereu ofertant, mereu fascinant. Citiți cu bucurie, dar adăugați curiozitate!