Interviu Corina Ozon – Zilele amanţilor: povestea poveştii

În ultima vreme, online-ul românesc a fost infectat cu virusul „Zilele amanților”. Fotografii, recenzii, laude – cu siguranță ați observat și voi fenomenul! Despre ce e vorba? Păi, în termeni elevați v-aș putea spune că „Zilele amanților” este o satiră a moravurilor și vremurilor contemporane, în termeni mai lejeri – e un roman care nu care cum să nu placă și să stârnească râsul. Este o lectură plăcută, lejeră și captivantă. Povestea, e aparent simplă, dar e savuroasă și de actualitate. Însă, vom afla mai multe despre incitanta poveste a celor doi amanți – Mircea și Cati – de la cea care se face „vinovată” de acest asalt mediatic: Corina Ozon!

Bună, Corina și mulţumesc pentru bunăvoința de a-mi acorda acest interviu! Pentru început, te rog să le spui cititorilor noștri câte ceva despre tine!

Buna, Diana, mulţumesc și eu pentru interes. Şi acum, că toată lumea e mulțumită 🙂 , să îți și răspund: sunt de loc din Timișoara, venită la București cu ale studenției valuri (Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București). Am intrat în presă încă de la începuturile ei nouăzeciste. Am lucrat ca reporter de investigații la ziarul ORA, apoi, timp de peste 10 ani, am fost reporter special la jurnalele de știri „Observator” și editor coordonator la Intact. Astfel am cam făcut de toate prin televiziune: teren, coordonare, producție. După tot acest parcurs, am simțit nevoia unei schimbări și m-am reprofilat pe Relații Publice. Sunt absolventă a unui program MBA INDE-CNAM Paris. În prezent, lucrez ca Șef Serviciu Relații Publice și Comunicare la Compania Națională „Imprimeria Națională” SA. De câțiva ani, am un blog www.iulicika.wordpress.com, născut din nostalgia perioadei de ziarist.

Romanul tău, „Zilele amanților” se bucură de un real succes. Care e povestea din spatele său?

Aventura a început în a doua zi de Paști, când am zărit pe net o știre despre oamenii singuri de Sărbători, în care se făcea referire la amante. Imediat am scris pe iPad „Paștele amantelor”. Eu mai scriam pe blog, însă texte într-un alt registru, tributare reportajului familiar atâția ani. Ei, bine, acum mi-am provocat limitele. Trebuie să-ți spun de la început un lucru: intenția mea nu a fost să scriu o carte. Ci doar să aștern din taste o poveste amuzantă, folosind un limbaj foarte direct și nerecomandat pudibunzilor. Am zis: hai, să curgă povestea și să vedem până unde. Am urcat textul pe blog, apoi l-am postat pe Facebook. În câteva ore, povestea a fost share-uită într-un număr impresionant. Oamenii, deși aflați te miri unde de Paști, au citit și s-au amuzat. Dar voiau o continuare. Am scris „Paștele amantului însurat”, acelaşi succes și ghici! Da, altă continuare. „Paștele nevestei înșelate” a format astfel un fel de trilogie. Povestea m-a prins și pe mine, astfel că ea se scria în timp real. Au intrat în scenă și alte personaje. Adică, atunci când se întâmpla un eveniment deosebit, cum ar fi turneul de tenis de la Roland Garros sau campionatul de fotbal, sau atunci când erau zile speciale, Sărbători (Ziua Copilului, Rusaliile), îi aduceam față în față pe cei trei eroi: amanta, amantul și soția acestuia (Cati, Mircea și Teo). Scriitorul Alexandru Petria, pe care îl cunosc doar virtual, îmi urmărea postările și a insistat să scriu o carte. Se adunaseră deja ceva povestiri. Apoi am avut o întâlnire cu Cristina Nemerovschi și Alexandru Voicescu, patronii editurii Herg Benet Publishers, care mi-au sugerat să fac un roman. Eu aveam deja firul poveștii, mă apropiam de final. Aşa a apărut cartea „Zilele amanţilor”, la sfârșitul lunii septembrie. A avut deja lansare la Clubul Țăranului, în luna octombrie (unde au fost oameni care au rămas fără cărți!), și va mai fi una la Târgul de carte Gaudeamus, pe 22 noiembrie, ora 15. La o lună de la apariție, a ieșit și al doilea tiraj. Cartea se află în toate librăriile Cărtureşti, Humanitas, Librarium, Mihai Eminescu. Se poate comanda online de pe site-ul editurii, emag.ro şi elefant.ro. Ebookul se află de săptămâni bune pe locul 5 în Top 100 Elefant.ro, după „Cincizeci de vicii ale lui Grey” (E L James) și „Adulter” de Paolo Coelho. Anul acesta, vor mai fi lansări la Brașov, Timișoara și Constanța.

Te așteptai la o așa popularitate? Care crezi că a fost atuul tău?

Aș fi ipocrită să spun că nu mă așteptam să placă. Pentru că eu însămi mai râd când recitesc cartea, hihi. Şi crede-mă, că doar la corectură a trebuit să o parcurg de n ori! Sunt foarte plăcut surprinsă că s-a răspândit atât de repede, dat fiind că singurele mele instrumente de promovare au fost rețelele de socializare Facebook, Linkedin şi Twitter. Nu ştiu dacă am avut vreun atu. Dar am fost convinsă de la început că oamenii au nevoie să râdă, să fie veseli, să se întâlnească și să-și spună unul altuia: „Băi, citește asta, o să mori de râs!”. De fapt, multele mesaje pe care le primesc conțin mulțumiri pentru reprizele de râs. Deci nu am greșit.

 Eu, recunosc, m-am regăsit în fiecare personaj principal al cărții (Cati, Mircea, chiar și Teo)… am puțin din fiecare! Tu, cu ce personaj ai empatizat? Care îți e antipatic? Asta dacă poți face diferențe…

Toate personajele sunt ale mele, cu bune și cu rele, pentru că la fel suntem și noi. Totul e un carusel în care ne putem regăsi măcar câteva secunde.

Cartea ta se bucură de un feedback extrem de pozitiv, din câte am văzut. Au fost, totuși, și persoane care au criticat cartea din pricina limbajului colorat, a moravurilor prezentate, etc.?

Până acum nu am primit feedback negativ. Cititorii nu s-au împiedicat în expresiile mai puțin ortodoxe din carte. Am amici chiar pudici, care au recunoscut că, odată ce au sărit de prima „barieră”, nu au mai lăsat cartea din mâini. Pentru că nu este nimic trivial, este Viață.

sursa foto

Acum, îți voi pune două întrebări mai personale poți răspunde sau nu. Ce ai face dacă ai fi pusă în situația lui Teo? Dar în situația lui Cati?

Dar de ce nu mă întrebi ce aș face în locul lui Mircea?  😀 Rolul meu este să însuflețesc personaje, să le pun în fața unor alegeri, iar cititorii să spună după lectură ce ar fi făcut ei. Însă, așa cum știi, cam toate capitolele au finaluri neașteptate. Căci unde ar mai fi farmecul, dacă totul ar fi previzibil?

(N.R.: Mircea, sincer mi se pare că era în postura cea mai fericită, deși are și el problemele lui… Nimic previzibil nu are farmec, poate tocmai ăsta a fost atuul despre care vorbeam, imprevizibilitatea poveștii)

Mai am o curiozitate: te-ai gândit cumva și la o continuare a povestii, sau asta fost tot? Ne lași pe noi să ne imaginăm ce s-a întâmplat pe urmă?

Exact ce am spus mai înainte, este vorba despre alegerile pe care le facem în viață. Cât despre o continuare, dă-mi voie acum să îți răspund PR-istic: mai am și alte proiecte despre care voi vorbi la momentul oportun.

Şi asta a fost cam tot… Îți mulţumesc pentru timpul acordat! Ce mesaj ai pentru cei care au citit deja cartea? Ce mesaj ai pentru cei care nu au citit-o încă, dar se gândesc să o facă?

Celor care mi-au citit cartea le mulţumesc infinit. Pentru fiecare mesaj, poză și încurajare. Îți spun sigur că românii sunt open mind și nu și-au pierdut simțul umorului. Cei care se gândesc să citească „Zilele amanților” să nu mai stea pe gânduri 🙂 . Eu îți mulţumesc.