B.N.: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poți spune câteva lucruri despre tine?
Amalia Gabriela Diaconeasa: Cāteva cuvinte despre mine. Sunt cercetătoare in domeniul īmbătrânirii, asta eram și cānd am scris cartea „Civilizaţia foametei/ o altă abordare a umanizării”. Între timp am publicat o ipoteză originală a îmbătrānirii, bazată tot pe evoluție. Asta afară de alte articole, prezentări, legate de îmbătrānire, unele bazate sau avānd ca punct de pornire idei din „Civilizația”. Am și rezultate experimentale, studii de longevitate și îmbunătățire a fertlitatății la bătrānețe pe șoareci. în care am încercat să testeze predicțiile unei ipoteze a îmbătrânirii. Urmează și niște patente, și nu doar legate de îmbătrânire.
În curānd va apărea o nouă carte pe baza noii ipoteze a îmbătrānirii „Missing links in aging”. Dar am de gând să scot și a doua ediție a ”Civilizația..” în primul rând în engleză.
B.N.: Ce ne poți spune despre cartea pe care ai scris-o?
A.G.D.: Cartea aceasta vine după o muncă și explorare asiduă de ani de zile. Nu am avut la început nicio intenție de a scrie o astfel de carte. Eu eram cercetătoare în domeniul îmbătrânirii și voiam să înțeleg acest proces. SIgur, în acest caz, evoluția, apariția și apoi modificările vieții, cu legile care le guvernează, adică înțelegerea lor, era preocuparea mea. Ideea cărții a venit de la o discuție la o cafea cu fratele meu, care nu este în domeniu. Eu vorbeam despre cât de leneșă e specia noastră și cât de departe era Engels cu ideea lui despre muncă și umanizare. Fratele meu a spus că nu, cel mai probabil umanizarea a avut legătură cu consumul redus de resurse, nu cu munca.
La ce s-a referit atunci? Aveam să-l întreb după ani de zile ce a vrut să spună cu asta. De fapt totul a pornit de la un reportaj de pe Discovery. Un redactor comenta, după ce prezentase cum niște inuiți (poate?) prinseseră un animal marin și îl conservau pentru iarnă. Urma să le ajungă pentru mult timp ”De cât de puțin are nevoie un om!” a exclamat reporterul. Fratele meu, cu ideea lui, s-a referit la partea sociologică, la posibilitatea apariției unor comunități umane mari, esențială pentru schimburi culturale. Dar eu, studiind îmbătrânirea, am realizat că modificările suferite de animalele supuse restricției calorice seamănă cu caracterele tipic umane. Deci nu doar sociologic, ci chiar biologic, omul ar fi putut fi un dar al înfometării. De fapt al alternanțelor dintre foamete și abundență relativă, cum se poate vedea în ”Civilizația”.
La început am vrut să scriu un articol, apoi am decis să scriu o carte. Voiam să aibă succes de public, gen cărțile lui Dawkins, dar apoi aveam să înțeleg cum stau lucrurile. Scandalul vinde, chiar dacă e în știință. Ori eu încercam să vând știință hard chiar dacă scrisă cât mai accesibil posibil. Natura nu e scandaloasă.
B.N.: Cât de importantă este cercetarea pentru tine atunci când scrii o carte?
A.G.D.: Cât de importantă poate fi cercetarea pentru o carte de știință, cu idei originale, interdisciplinară. Aici se aplică acel celebru criteriu al celor o mie de ore. Multe articole, din domenii diferite, multe legături, caiete întregi de idei. Care se umplu în continuare pe acele subiecte, deși cartea e publicată de mult.
B.N.: Scriitorii sunt adesea asociați cu persoanele singuratice. Există vreun adevăr în asta?
A.G.D.: Eu nu mă consider scriitoare, ci autoare. Autoare de știință. Nu sunt singuratică, din contră, sunt foarte prietenoasă. Dar normal, când scriu, studiez, sunt singură. Cel mai singură m-am simțit la început, când scriam la această carte, când nu avem cu cine discuta despre idei, nu avea cine să-mi dea un sfat. Mai ales câ era vorba de idei noi și îndrăznețe, simțeam o mare nesiguranță. Oare nu bat câmpii? Dar nu a durat. Acum sunt încă mai sigură de mine decât înainte de a fi scris această carte. Dar sigur, scepticismul și recunoașterea ignoranței fac parte din statusul cercetătorului. Dar e ceva asumat. Adică te recunoști proastă (în cazul meu) și încerci să remediezi situația, asta e definiția demersului științific.
B.N.: Poate fi considerată o meserie activitatea unui autor?
A.G.D.: Meseria de autor e una foarte grea. Dacă o faci ca lumea, cu dăruire, nu cu plagiere. Muncești mai mult decât în alte meserii. Mai intens. Dacă lucrezi la o carte, în perioada lucrului, nu există timpi morți. Lucrezi cu adevărat, nu tragi mâța de coadă, cum se spune. Pentru scriitorii de beletristică, chiar dacă ei nu au bibliografie, al naibii de laborioasă și plicticoasă, cred că e și mai greu. Acolo trebuie să fii creativ la fiecare cuvânt, nu cu fiecare idee.
B.N.: Cum te-ai simțit atunci când ai publicat prima carte?
A.G.D.: Când am publicat prima carte m-am simțit minunat. Îmi aduc și acum aminte când a venit cartea de la editură. Am spus: vai, ce bun e capitalismul! Simțeam că făcusem o investiție, creasem un bun de care oamenii vor beneficia. Simțeam și că dădusem oamenilor de lucru, adică cei de la editură, difuzorii, librarii aveau și ei să profite de munca mea. Autorul de carte e considerat un mic antreprenor și mi se pare corect că e așa. Numai că la noi și am avut parte de ”capitalism de cumetrie”.
B.N.: Ai nevoie de un loc special unde să scrii?
A.G.D.: Nu, nu sunt pretențioasă. Scriam în dormitor pe foi după ce veneam de la serviciu, de la laborator. Scriam la calculator seara la serviciu, după ce plecau colegii. Sau scriam și la cafenea. Îmi place mult să scriu la cafenea. Unele idei mi-au venit la cafenea, unde iau mereu un carnețel de idei cu mine. Am scris articole științifice la cafenea. Acolo e foarte inspirant.
B.N.: Ce reprezintă titlul cărții pentru tine?
A.G.D.: Titlul cărții vine de fapt de la titlul unui capitol. Era vorba de titlul capitolului în care vorbeam de apariția agriculturii, apoi a civilizației. Dar era suficient de sugestiv și s-ar fi potrivit, cum mi-a sugerat tot fratele meu, cărții, nu doar unui capitol.
B.N.: Participi la evenimente literare? Dacă da, care a fost ultimul la care ai fost?
A.G.D.: Participam, mai precis. Când am participat ultima dată? În iarna lui 2020, înainte ca pendemia și restricțiile să fi ajuns în Europa.
B.N.: Este avantajat un scriitor cu un EGO uriaș?
A.G.D.: Nu prea cunosc scriitori de beletristică. Probabil unii au un ego uriaș. Dar un scriitor de știință, care e cercetător nu mai e cercetător dacă are ego uriaș. Trebuie să te recunoști prost ca să înveți și să explorezi mereu. Totuși, la drepturile de autor țin foarte mult. Mai ales câ am văzut cum e când ți se încalcă. Dar aici nu e vorba de ego, ci de recunoașterea muncii creative, foarte grea pentru cine o cunoaște.
B.N.: Cu ce editură ai publicat cartea și de ce ai ales-o?
A.G.D.: Cu editura Sitech din Craiova. Mi-a fost recomandată ca editură de cărți științifice. Condițiile păreau foarte bune. A acceptat și un tiraj mai mare, eu chiar voiam ca ideile și cartea să circule. Am regretat alegerea și încă o regret.
B.N.: Ce crezi că lipsește pieței de carte din România?
A.G.D.: În primul rând cititoriii îi lipsesc pieței de carte din carte din România. Și îndrăzneala editorilor. Prea puține cărți originale, mai ales în română. Cele mai multe cărți de știință sunt traduceri. Bine, și cercetarea în România e aproape inexistentă. Am rugat o prietenă să îmi critice cartea, să-mi spună ce i se pare ciudat la ea. ”Că e în română”, mi-a spus. ”Nu am mai citit așa ceva în română.”
B.N.: Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?
A.G.D.: Cărțile mele se găsesc la Cărturești în format print, dar și la eMag, distribuite tot prin Cărturești. Asta cu acceptul meu. Se găseau în foarte multe locuri, dar fără ca eu să beneficiez în alt mod decât acela al circulației ideilor. Tot în format tipărit se găsesc pe Amazon. Acum, în forma originală, ”Civilzația..” se găsește și la edituri online, în format electronic. Cititorii mă pot găsi pe pagina mea de facebook
Civilizatia Foametei | Facebook
Am avut și un blog destul de vizitat, dar după ce a fost atacat de hackerii algerieni, a fost refăcut defectuos. Ar trebui să fie și în engleză, trebuie reparat. Acum nu arată prea bine www. civilizatiafoametei.com
Cărțile se găsesc la:
- Civilizația foametei (lulu.com)
- format tipărit (carturesti.ro)
B.N.: Câteva cuvinte de final pentru cititorii Booknation.ro?
A.G.D.: Le urez lectură plăcută. Oamenii care citesc mult își păstrează funcțiile cognitive o perioadă mai îndelungată la bătrânețe. Sunt gerontolog și am o ipoteză nouă despre îmbătrânire, să nu uităm, iar în ”CivilizațiaȚ pot găsi multe idei despre Alzheimer.
Lectura face bine, chiar dacă e științifică, deci mai puțin facilă și relaxantă 🙂
