Interviu cu autoarea cărții „Viceversa” – Corina Marinescu

E.I. Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască ne poți spune câteva lucruri despre tine?

C.M. Nu știu ce aș mai putea spune, ce nu am scris deja în volumul „Jurnal de Amintiri”. Îmi place să spun că sunt o carte deschisă, la propriu și la figurat. O ființă sensibilă și nostalgică, o mare iubitoare de animale, o fiică model și o soție necicălitoare. Sunt foarte sinceră, gândesc rațional, dar uneori îmi permit să fiu extrem de visătoare. Lucrez ca avocat și iubesc arta în toate formele în care se manifestă. Ador muzica, literatura, pictura și fotografia. Cred în karma și într-o viață trăită în armonie și trăiesc un stil de viață vegan.

„Trăiesc normal, dar simt și sper diferit. Sunt un suflet care rătăcește printre iluzii și dorințe. Deseori visez la ceea ce poate fi și trec pe lângă ceea ce este, fără să-mi dau seama. Iubesc viața, arta, muzica, animalele. Sunt profund recunoscătoare pentru tot, toate, toți. Am adunat valori și principii care ar trebui să stea la baza educației fiecărui om. Și totuși, unele reguli sunt făcute pentru a fi încălcate. Ador să visez cu ochii deschiși, să mă desprind de realitate și să-mi creez o lume proprie, de aceea visez în culori, dar trăiesc în nuanțe de gri. Sunt creativă și cu toate că încă mă regăsesc într-o bulă protectoare inspirația îmi este hrănită de realitatea în care trăiesc. Sunt copilăroasă și lupt zilnic să nu-mi pierd naivitatea. Trăiesc ca un copil, sufăr ca un adult. Am fost rănită la propriu și la figurat, am suferit mult, dar tocmai aceste experiențe m-au întărit și m-au făcut ceea ce sunt. Veșmântul mi-a fost în doliu o perioadă, însă sufletul va rămâne toată viața. Am plâns până ce nu am mai avut lacrimi de irosit, am fost dezamăgită și supărată. Asemeni unei oglinzi sparte, chiar dacă inima mi-ar fi lipită la loc, imaginea tot s-ar vedea distorsionată. Am împrăștiat și am adunat venin, iar apoi am învățat să sădesc și să culeg dragoste. Iubesc și sunt iubită. Cu toate că nu mă încadrez în tiparele perfecțiunii, consider că sunt cea mai frumoasă în ochii celor care mă iubesc. Am suferit în limite normale, dar nu m-am declarat nicicând învinsă. Sunt fragilă, dar mai puternică decât am crezut. Am încercat să-mi găsesc destinul până ce destinul m-a găsit pe mine și cu toate acestea, pentru că trăiesc, încă merg cu șiretele desfăcute sperând să nu mă împiedic. Am colecționat amintiri prețioase, motiv pentru care toate amintirile despre cei dragi îmi sunt tatuate în inimă și în minte. Pentru că îmi doresc ca toate cele scrise să nu piară odată cu timpul, am editat acest volum, pentru că, de ce nu, până și monologul trebuie să fie ascultat de cineva”. Corina Marinescu în „Jurnal de Amintiri”, Capitolul XII intitulat „Întrebări fără răspuns”.

E.I. Cum a apărut pasiunea pentru scris în viața ta?

C.M.  Nu pot să mint și să spun că aceasta a fost pasiunea mea dintotdeauna. Pe locul întâi cred că rămâne totuși muzica. Dar am scris mereu câte ceva. Primul roman semnat de o tânără adolescentă a fost un roman polițist, intitulat „3 crime 4 morți”. În liceu am urmat specializarea Filologie, deci cred că undeva a fost scris ca eu să îndrăgesc literatura. Prin anul 2008 am început proiectul „Intime Gânduri”, o variantă stilizată a jurnalului clasic pe care îl țineam în adolescență, proiect care a inspirat cumva cartea autobiografică „Jurnal de Amintiri”. Și odată cu prima carte publicată am început să dezvolt pasiunea pe care am descoperit-o. Așa a apărut „Viceversa”.

În concluzie nu cred că pot indica un moment din viața mea care să se facă vinovat de apariția pasiunii pentru scris. Aș putea să spun totuși că aceasta s-a născut atunci când am compus versurile primei mele melodii („Orice ai spune” – o frumoasă poezie muzicală, revizuită și îmbunătățită abia în anul 2010) și că s-a dezvoltat armonios pe parcursul vieții mele.

„Privesc pasiunea de a scrie drept o formă de terapie adecvată nevoilor mele și îndemn pe fiecare să traverseze acest proces creativ” – Corina Marinescu în „Jurnal de Amintiri”, capitolul I intitulat „Încercări literare”.

E.I. Cum s-a născut cartea  „Viceversa”?

C.M. Când am început să scriu nu știam ce drum literar voi urma. Am știut doar că trebuie să scriu așa cum simt și că tot ce voi scrie va fi parte din sufletul meu.

Volumul de debut a fost despre mine. Scriindu-l am realizat că îmi face plăcere să-mi aștern emoțiile pe tastatură. Mi-am scris întreaga viață, am pus în ordine amintirile de colecție și momentele care m-au marcat, pentru ca la final să înțeleg că am dat frâu liber unei noi pasiuni, care nu poate să mai stea încătușată.

Romanul „Viceversa” este de fapt un pasaj din volumul „Jurnal de Amintiri” dezvoltat. Am îndrăznit să scriu povestea de dragoste a prietenilor mei, nu numai pentru că aceasta este una inedită și merita să fie scrisă, ci și pentru că am înțeles că dincolo de poveste, va fi vorba despre conversația pe care aceasta o va stârni.  

Ca un scurt rezumat, ca să vă incite subiectul, vă spun doar că prima parte a romanului o urmărește pe Miruna, care se îndrăgostește de Răzvan, colegul ei, cu toate că este căsătorită cu Ivan, bărbatul lângă care a crescut și s-a maturizat și cu care își făcea planuri pentru achiziționarea unei locuințe. Fără ca soțul ei să cunoască motivele reale ale despărțirii, Miruna îi cere lui Ivan divorțul și își începe noua viață alături de partenerul pentru care se schimbă radical. Partea a doua a romanului ni-l prezintă mai îndeaproape pe Ivan, care își revine destul de greu după despărțire și care încercând să-și refacă și el viața ajunge să o cunoască tocmai pe soția lui Răzvan, cu care acesta are un băiețel. De la Camelia Ivan află despre relația fostei lui soții cu încă actualul soț al Cameliei și spre surprinderea lui se îndrăgostește de soția amantului fostei lui soții. În Epilog, descoperim că după mai mulți ani, Miruna și Ivan se întâlnesc întâmplător și povestesc despre alegerile greșite, despre viață și despre iubirea care nu se va stinge niciodată.

E.I. Ce te inspiră să scrii?

Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori disponibile pe Booknation.ro

C.M.  Sunt creativă și am o imaginație debordantă. Iubesc filmele SF și ador să mă las purtată de gânduri undeva peste limita normalității. Cu toate acestea, atunci când scriu mă raportez la realitatea care mă înconjoară. Dar există și excepții! Romanul polițist și cartea la care lucrez în prezent sunt cele mai bune dovezi în acest sens. Totuși până acum în mare parte am scris despre mine, despre cei dragi și despre ființele pe care le îndrăgesc cel mai tare (cartea pentru copii pe care am scris-o de curând este inspirată din aventurile cățelului meu)! Pot răspunde deci, că atunci când nu-mi las mintea să zburde, mă las inspirată de tot ce am trăit și de toate sentimentele care alunecă prin corpul și prin mintea mea.

Cert este că de fiecare dată când am o idee, sau când mă inspiră un moment, o persoană, un dialog, sau o imagine, îmi scriu repede pe telefon câteva cuvinte despre ce îmi doresc să dezvolt pe viitor. Și înainte să mă așez în fața tastaturii recitesc notițele. Uneori se întâmplă să nu le mai consider relevante pentru manuscrisul meu, să nu mă mai simt inspirată de unele episoade la care am asistat, iar alteori ideile ajung să devină pasaje în volumele scrise. Asta a fost o dezvăluire din procesul de creație!

E.I. Crezi că titlul este important pentru impactul cărții?

C.M.  Titlul unei cărți are un job greu. Trebuie să fie atrăgător pentru public și să reprezinte esența cărții. Trebuie să dezvăluie puțin din ceea ce cititorul va descoperi în volum, dar totodată să păstreze și un strop de mister. Să fie sonor, memorabil și inedit.

Când am ales titlul pentru „Jurnal de Amintiri” a fost extrem de simplu, pentru că aceste cuvinte descriu perfect cartea autobiografică. La „Viceversa” a fost puțin mai complicat. În Epilog, personajele principale discută despre titlul cărții care ar putea reda povestea lor de dragoste și dacă veți lectura romanul veți descoperi celelalte titluri la care m-am gândit. Sunt curioasă ce credeți. Ar fi fost mai potrivite? Vă spun doar că titlul romanului a fost stabilit, după lungi dezbateri în Consiliul de familie, de către tatăl meu, căruia îi mulțumesc pentru ajutor. Iar fotografia pentru copertă a fost realizată de către soțul meu, care a muncit pentru ca viziunea mea să prindă contur.   

E.I. Ai citit o carte care să te inspire să scrii?

C.M.  În Introducerea volumului meu de debut „Jurnal de Amintiri” am scris:

De mică am citit poveşti, romane, nuvele, însă în ultima perioadă am citit din scoarţă în scoarţă numai tratate, coduri şi legi. Îmi amintesc că am citit de cel puţin 7 ori toate cele 1056  de pagini ale „Tratatului de drept procesual civil” al profesorului meu Ioan Leş în perioada sesiunii şi înaintea examenelor de procedură civilă, de nenumărate ori Codul penal, Codul de procedură penală, Codul civil şi Codul de procedură civilă în pregătirea mea pentru definitivat şi nenumărate alte legi care mi-au folosit în practică. Bibliografia juridică mi-a umplut biblioteca şi nu i-a cedat nici loc, nici timp, niciunui alt gen literar. Am invidiat mereu persoanele care au timp să citească ceea ce îşi doresc şi abia am aşteptat un moment de respiro pentru a pune mâna pe ceva ce nu seamănă deloc a tratate, coduri şi legi. Şi am primit, fără să vreau, acest timp nelimitat, pe care la început l-am adorat şi care cu timpul s-a dovedit a fi prea mult de digerat. Proverbul „ai grijă ce-ţi doreşti că s-ar putea să ţi se-ntâmple” mi se aplică des şi niciodată nu mă învăţ minte să am grijă care gânduri să le vocalizez şi cum să-mi exprim dorinţele. Şi karma acţionează foarte repede în cazul meu, astfel că piatra lui Swami Vivekananda (autorul cărţii „Karma Yoga”) mă loveşte de fiecare dată şi fără întârziere.

Am citit romane scrise de femei inteligente şi puternice, femei care ştiu cine sunt şi ce pot face, ştiu ce vor de la viaţă şi ce pot oferi în schimb … am hotărât să urmez pașii scriitoarelor care s-au regăsit printre paginile volumelor scrise și să aștern pe tastatură câteva idei, în speranța că la final voi răspunde la întrebările scrise pe mii de note post it în minte …

Concluzionez că vreau să mă regăsesc şi cea mai bună cale consider că este scormonirea printre amintiri şi dezbaterea dorinţelor. Nu voi călători prin Italia, India sau Indonezia, aşa cum a făcut Elizabeth Gilbert, însă voi străbate o întreagă viaţă şi aceasta este călătoria pe care trebuie să o parcurg”.

Iar spre final, în Capitolul XII intitulat „Întrebări fără răspuns”, am realizat: „Am pornit acest demers literar pentru a mă redescoperi, dar tind să cred că nu am fost nicicând pierdută. Știu cine sunt și ce îmi doresc, știu ce am făcut și ce urmează să fac”. Și ceea ce mi-am dorit să fac a fost să scriu.

Deci, ca să răspund la întrebarea voastră, cred că v-ați dat seama deja care a fost cartea care m-a inspirat să scriu acum. Dacă este vorba însă de cartea care m-a fascinat în copilărie și care mi-a dat aripi să scriu, undeva pe la 14 ani, primul meu roman polițist „3 crime 4 morți” (nepublicat încă), atunci trebuie să spun că este vorba de „Ten Little Niggers („Zece negri mititei”) de Agatha Christie. Iar dacă vine vorba de proiectul „Intime gânduri” pe care l-am început prin anul 2008, atunci spun că realitatea mi-a servit drept inspirație și nicio carte nu ar fi putut să-mi ofere ceea ce viața mi-a pus în cale. Mărturisesc însă că îmi place mai mult să scriu decât să citesc, așa cum ador mai mult să cânt decât să ascult muzică. Dau vina pe creativitate 🙂

E.I. În prezent lucrezi la o nouă carte?

C.M.  Da! Am scris deja două cărți de copii, care vor apărea în ediție trilingvă (română – engleză – germană). Soțul meu va realiza traducerile, iar tatăl meu va semna ilustrațiile. Momentan îmi aștept colaboratorii să-și facă jobul desemnat 🙂 și abia apoi voi începe demersurile pentru publicare.

Lucrez la un nou roman de dragoste, unul care după cum am observat până acum îmbină stilurile celor două cărți publicate până în prezent. Cred că va fi interesant și va constitui o lectură plăcută. Sunt tare entuziasmată pentru acest manuscris, am impresia că o să fie ceva cu adevărat deosebit. Vreau să cred că din experiențele literare de până acum am învățat multe lucruri și că toate învățămintele vor fi vizibile în următoarea carte publicată. Dar știți cum se zice nu? „Știu când mă așez la masa de scris, dar nu știu când o să mă ridic”.

Un alt proiect de viitor e un volum care necesită un studiu de caz care se întinde pe cel puțin câțiva ani. Cred că acest manuscris mă vor încerca literar într-un alt mod, însă promit că vă voi surprinde plăcut.

Dacă voi avea inspirație, promit că o să revizuiesc și o să public și romanul polițist pe care l-am scris în urmă cu mulți ani, intitulat sugestiv „3 crime 4 morți”, asta doar ca să-i fac pe plac soțului meu, care s-a declarat fascinat de acea poveste, scrisă de mână într-un caiet studențesc.

Cred că în ritmul pe care mi-l impun o să ajung în curând să umplu un raft din biblioteca părinților mei, numai cu volume semnate de mine și sunt tare încântată de acest lucru. Nu mulți dintre noi își găsesc pasiunea, sau dacă o fac nu toți o îmbrățișează. Eu mă declar o norocoasă din acest punct de vedere, pentru că reușesc zilnic să fac numai ce îmi place și asta vă doresc și vouă, din toată inima.  

E.I. Cine te-a susținut cel mai mult atunci când ai publicat prima carte?

C.M.  Mama și-a dorit să scrie (nu știu dacă cu intenții de publicare, poate doar pentru ea), dar i-am luat-o înainte 🙂 Ca să fiu sinceră unele capitole din „Jurnal de Amintiri” s-au bazat pe însemnările ei și îi sunt recunoscătoare pentru tot. Tata spune că am moștenit talentul de la bunicul meu patern, ca atare poartă o mândrie dublă. Ei, împreună cu soțul meu, m-au susținut cel mai mult. S-au bucurat și emoționat în rând cu mine, la fiecare pas care mi-a dus manuscrisul mai aproape de publicare. Iar când au ținut în mâini cartea am citit pe fața lor mândrie.

În ceea ce privește romanul „Viceversa” trebuie să spun că am fost extrem de fericită când am primit susținerea prietenilor care mi-au servit drept inspirație și care s-au transformat în personaje. Pe această cale vreau să le mulțumesc public.

E.I. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?

C.M.  Intenționez să-mi creez un site în care să dezvolt proiectul „Intime gânduri”. Acolo se vor regăsi și informații legate de cărțile publicate. Până atunci, invit cititorii să urmărească conturile de Facebook ale cărților mele:

Aștept recenzii, idei, critici, comentarii. Sunt curioasă dacă rezonați cu poveștile mele și vă invit la conversație. Cu unele cititoare deja m-am împrietenit!

Am publicat ambele cărți la editura Coresi, în anul 2017, respectiv 2018, deci „Jurnal de Amintiri” și „Viceversa” pot fi achiziționate de pe site-ul librăriei online care aparține editurii.

E.I. Câteva cuvinte pentru cititorii BookNation.ro?

C.M. Le mulțumesc cititorilor BookNation.ro pentru că au lecturat acest interviu și au ajuns să mă cunoască mai bine și îi îndemn să citească. Să citească cărți bune, dar și cărți mai puțin inspirate, pentru că din toate avem ceva de învățat. Să nu pună preț doar pe etichete și să dea o șansă și volumelor mai puțin cunoscute. Să citească autori străini, dar să-i încurajeze și pe ai noști. În final le sugerez să-mi citească cărțile și să-mi urmărească activitatea. Poate pentru unii volumele mele vor fi o lectură de o seară, poate alții se vor lăsa inspirați de rândurile mele. Oricum ar fi, sper ca „Jurnal de Amintiri” și „Viceversa” să placă cititorilor BookNation.ro. Vă îmbrățișez.

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)

📚 CONCURS NOU:

PLINUL DE CĂRȚI!

Am dat drumul la un concurs inedit în care poți câștiga 7 super cărți 📖! Dă click pe butonul de mai jos pentru a te înscrie și pentru a descoperi cărțile! 👍

PARTICIPĂ LA CONCURS

POST A COMMENT.