Î. Cine e Călin Dengel în viața de zi cu zi, atunci când nu e scriitor?
R. În viața de zi cu zi sunt un om ca oricare altul. Profesez ca medic nefrolog într-o clinică de dializă și în același timp scriu. Scrisul e o opțiune care intră în stand by când port stetoscopul în jurul gâtului, deși uneori, când poveștile sunt interesante, se activează. Semiologia medicală impune atenția la detalii, fapt care se potrivește de minune cu scrisul. Lumea este un rezervor uriaș de inspirație, trebuie doar să ai simțurile active.
Î. Cum arată spațiul în care lucrezi la cărțile tale?
R. Când scriu sunt cu mine în mine. Acesta este spațiul în care scriu. Aici găsesc imaginile, schemele, ideile, cuvintele. Am scris în picioare la un rând, am scris în tren, am scris tolănit pe o canapea, am scris la birou și uneori, pe stradă, în mers îmi fasonez viitoare texte. Scrisul este un proces la fel de intim ca și cititul, însă de o intensitate mult mai mare pentru că intervin energiile creatoare.
Î. Dacă nu ai scrie, ce altă carieră ți-ai alege?
R. Arareori scrisul poate fi considerat o carieră. Am deja o carieră care mă pasionează, pentru care sacrficiile au fost înțelese și asumate. Nu cred să nu existe om care să nu se simtă împovărat într-un fel sau altul de viața pe care o duce și are fantezii de eliberare, însă adevărata eliberate vine când faci ceea ce îți place și în plus mai pui și suflet. Evident că am ținut la atingerea unor borne, chiar dacă ele sunt convenții, dar ele continuă firul poveștii mele, care în timp, a căpătat sensuri din ce în ce mai profunde și realistice. Toți avem cumva acest scenariu în minte și sub o formă sau alta ne urmăm programul, pentru că ține și de perceperea liniară a timpului. În momentul de față pot spune că pe lângă carieră, mai am o ocupație, care nu este un banal hobby, ci o chestiune cât se poate de serioasă, scrisul.
Î. Ce autor român admiri?
R. Admir mai mulți autori români, pe unii dintre ei am avut bucuria de a-i întâlni în carne și oase și au, într-adevăr, personalități fascinante, alții îmi vorbesc din paginile cărților lor. Nu-mi plac nominalizările, pentru că situația se transformă într-un „show and tell”, pe de altă parte nu am stofă de „trendsetter”. Am prieteni scriitori contemporani și sunt nerăbdător să cunosc emergența. Dincolo de orgolii și teribilisme, au apărut voci literare cât se poate de genuine, care merită și trebuie ascultate. Adică, există poeți și prozatori contemporani tineri geniali.
Ana Blandiana, Ileana Mălăncioiu, Nora Iuga, Doina Ruști, Emil Cioran, Mircea Eliade, Nichita Stănescu, Ion Stratan, Florin Iaru se află pe un raft la îndemână.
Î. Ai anumite etape din publicarea unei cărți care nu îți plac?
R. Cu publicarea cărții se ocupă editura. Există o succesiune de etape tehnice necesare pentru a materializa un volum. Dar, în ceea ce privește coagularea manuscrisulului pot spune că trăiesc provocare și satisfacție deopotrivă. La fiecare volum m-am ocupat, în măsura înțelegerilor cu editurile, de grafica interioară, de grafica copertelor, de clipuri, animații sau fotograme, care au însoțit și reprezentat volumul fizic în mediul online. La fel voi proceda și la următoarele, pentru că merg pe ideea că un volum este un obiect de artă în sine. Din păcate editurile nu-și cresc autorii și nici nu-și educă publicul.
Î. Care este visul tău suprem în materie de colaborări?
R. Lucrez cu pasiune pentru fiecare proiect, chiar dacă peisajul literar local este neprielnic, însă, dacă proiectului îi este sortit să se materializeze, așa va fi. Am proiecte literare și încredere, nu un vis suprem. Încă de la început am fost descurajat de „binevoitori” ca să mă opresc din scris, să las scrisul în grija literaților cu diplomă, le-am considerat vorbele ca încurajări și am mers mai departe. Îi înțeleg, au temeri teritoriale, iar aceasta se trage dintr-o profundă nesiguranță, dar și dintr-o sărăcie interioară, jonglarea cu artificii nu merge la infinit. Puțini medici scriu, nu sunt o categorie profesională iubită și să mai aibă curajul să se avânte pe domeniile literaților și să le și iasă, este culmea obrăzniciei. La un moment dat am înțeles că această rezervă este o formă de validare. Validarea nu este un scop în sine. Vine, bine, nu vine, iarăși bine.
Î. Consideri că audiobook -ul câștigă din ce în ce mai mult teren pe piața de carte?
R. Formele „tehnice” prin care scrisul ajunge la public nu ar trebui evaluate concurențial. Suntem ceea ce suntem pentru că încă din trecut civilizația a crescut cu povești. Cu mult înaintea scrisului a existat oralitatea, care nu a reprezentat nicidecum un impediment în transmiterea corectă și intergrală a informației, din contră, chiar azi, ceea ce se numește testimonial are același vector, iar importanța este însemnată. Cuvântul rostit, spre deosebire de cel scris este viu și are proprietatea de a transmite cu mult mai multă informație. Vă asigur că încă se învață bine din „furate” din experiența maestrului sau din exemplele povestite ale acestuia. Indiferent de suportul media, cuvântul premeditat, va continua să ajungă la destinație; această plenitudine ar trebui să ne bucure. Conceptul de carte nu va muri niciodată, indiferent de modalitatea de transmitere. Numai cine se ferește de cunoaștere se va crampona de asemenea prejudecăți.
Î. Ne poți spune un insight din perioada în care ai scris cartea ”DEA. Epicus brevis”?
R. DEA este un poem epic, o specie literară destul de rar reprezentată în literatura contemporană. Primele cinci tablete le-am scris pe nerăsuflate într-o noapte friguroasă la începutul lui 2016. M-am oprit din scris când m-am simțit cu adevărat ușurat. Am salvat documentul și l-am închis. Evident că existau o mulțime de imperfecțiuni, însă ideea era acolo și aveam să mă întorc la text din când în când pentru a-l cerceta și a-l șlefui. Totuși nu-i cunoșteam rostul. Devenise oaia neagră a „sertarului”. La finalul lui 2019, privind situația textului am hotărât că nu am nimic de pierdut să îl continui în aceeași cheie și să-l ridic la statut de epopee. Au urmat alte două nopți de lucru intens până am scos un text lizibil, inteligibil, pe care l-am organizat în tablete, iar tabletele în versete, conjugând astfel două tradiții antice. Mi-am zis că și prezentul are nevoie de o epopee, în care oricine se poate transpune în rolul eroului aflat în lupta cu forțele interioare în căutarea sinelui. Mi-am demonstrat că pot scrie o epopee, că dintre cele mai lungi încercări poetice de până atunci, acesta era cel mai potrivit. Totodată reprezintă puntea mea spre proză. O bună călăuză mi-a fost Jung și l-am citat ca motto, când am reevaluat trăirile care au generat acest text. Este încărcat cu o simbolistică accesibilă până la un punct. Mi-am permis un mic joc a cărui cheie nu este la îndemână, dar nu imposibil de găsit. Cititorul trebuia motivat cumva. Da, există o muză, dar și momente speciale, care m-au inspirat și motivat să continui.
Î. De unde se poate cumpăra cartea?
R. Libris.ro este căminul volumului, însă ar fi interesant ca un cititor curios să intre într-o librărie oarecare și să întrebe de volum și dacă nu există să îl comande și să-l primească în același loc. Librăriile sunt teribil de puține și trebuie păstrate ca sursă primară de carte.
Î. Ai un mesaj pentru comunitatea BookNation.ro?
R. Cartea, așa cum o știm, nu va dispărea, chiar dacă ne îndreptăm spre un viitor al surogatelor. Dar, până la urmă nu contează suportul. Ideile sunt cele care ne-au împins civilizația mai departe. Să ne bucurăm că nu există constrângeri prea mari în privința cuvântului scris, ca în alte vremuri.
