Interviu cu Cezar Pârlog, autorul cărții „Învățături pentru Andreea”

Emanuela Istrate: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască ne poți spune câteva lucruri despre tine?

Cezar Pârlog: „Cîteva lucruri despre mine”?! Pe clapeta uneia dintre cărţile mele am fost caracterizat aşa: „Fost sudor, sergent în armata ţării la revoluţie, muncitor necalificat, magaziner, comandant punct de lucru întreţinere la calea ferată, poliţist militar, redactor stagiar. În prezent lector universitar la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, Bucureşti.” Ei bine, acei oameni nu greşeau prea mult. Aş mai adăuga doar, cîteva premii literare, Marele Premiu „Marin Preda”, fiind doar unul dintre ele, trei cărţi de autor şi încă trei prezenţe în antologii. „Flori, fete, fiţe sau băieţi”, volumul de debut, a primit „Premiul Naţional Vasile Voiculescu”. Articole prin România literară, Luceafărul de dimineaţă, Adevărul, Dilema, 24 FUN, Puterea, Historia, şi alte publicaţii onorabile. Doar proză.

Sau, mai mult decît atît, „…Cu talent şi cu un exersat simţ al detaliului – în fond, atît Dumnezeu, cît şi Diavolul se ascund în detalii! – , autorul mimează naivitatea şi te asaltează cu instantanee multicolore, pînă cînd te trezeşti că-ţi trage covorul de sub picioare şi te aruncă în alte realităţi.” Şi „…scrise cu umor conţinut, povestirile sale alcătuiesc un caleidoscop pe cît de ataşant, pe cît de derutant; ele amintesc uneori de microprozele lui Florin Iaru din volumul <<Fraier de Bucureşti>>.

E.I. Care a fost momentul în care scrisul a apărut în viața ta?

P.C. Aş zice că germenii au apărut în perioada 2004-2005, cînd am descălecat, efemer, prin redacţia unui trust de presă. Însă adevăratul demaraj „către” domeniu, a venit după o puternică lovitură încasată pe plan profesional, iar eu o să profit de ocazia acestui dialog spre a le  mulţumi prietenilor mei de atunci care „dîndu-mi peste picioare” faultîndu-mă grosolan, „evacuîndu-mă” şi închizîndu-mi o anume poartă, m-au făcut mult bine şi mi-au deschis acest nou orizont al scrisului. Cîndva prin 2011.

E.I. Îți mai imaginezi viața fără scris?

P.C. Nu, nu mi-o imaginez. Glumind o ţîră – glumind?! – aş spune că nefiind bun de nimic altceva, sînt nevoit a fi măcar în branşă. Asta şi încerc. Drept pentru care trebuie să îi aloc timpi maximali. Şi, ca-ntr-un cerc vicios, viaţa fiindu-mi în mare măsură scris, nu aş avea cum o vedea „fără scris”, cum spuneţi dvs. Mda, poate că şi vederea proprie să fie de vină. Că doar nu degeaba sînt un fidel rob al ochelarilor de peste patru decenii jumate.

E.I. Care este cartea ta preferată din copilărie?

Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori disponibile pe Booknation.ro

P.C. Greu îmi este să dau un răspuns corect. Poate că el ar diferi în funcţie de dispoziţie, anotimp, temperatura mediului ambiant ori de calitatea berii. Acum poate că aş răspunde cu „Recreaţia mare” a lui Sîntimbreanu, avea ilustraţiile lui Iura Darie, şi aş adăuga în grabă, cît mai am spaţiu grafic, „Dabada şi Nubanu” de Gica Iuteş, Cărticica de patru ani, Măştile verzi, Barankin fii om,  Fauna României a lui Simionescu, Atlasul zoologic şi cele două dicţionare, cel al limbii române şi cel enciclopedic. De fapt cele patru din urmă erau cele dintîi, pe care le-aş fi luat şi dacă „eram nevoit” să naufragiez pe o insulă pustie.

E.I. Care este cea mai dificilă parte a procesului tău artistic?

P.C. Nu ştiu dacă este vreo parte, cu adevărat, „cea mai dificilă”. Cîndva, pe cînd colaboram cu cîte un articol săptămînal pentru „24 FUN”, chinul era încadrarea în jumatea aia de pagină micuţă, cu doar 2500 de caractere. Şi dă-i şi renunţă la propozţii dintr-un text, pînă atunci, eminamente perfect. Iar cînd atingi „o nouă perfecţiune” şi tot mai ai sute bune de caractere în plus, atmosfera devine chiar una de tragedie greacă. Iar lupta cu textul pizmaş şi supraponderal devine una la baionetă, apoi, imediat, corp la corp. Şi dă-i şi înlocuieşte un cuvînt cu vreun sinonim, schimbă denumirea staţiei de metrou Unirea cu Obor, înlocuieşte orice cifră din mai multe litere cu cea de „opt” şi mai „economiseşte” nişte caractere. Şi tot aşa pînă la victoria finală, cînd, totuşi, ai încă vreo sută-două de caractere în plus, dar n-ai ce să faci şi transpirat tot şi stors ca o lămîie îţi trimiţi articolul care nu se încadreaza între limitele admise. Şi îţi tremură… pînă cînd îl vezi în revistă, răsufli uşurat şi îţi permiţi în timp ce răsfoieşti paginile tipărite, un „vischiu” mare pe terasa La Copac, achiziţionat din mulţumirile verbale ale patronului. Dar e fain şi-aşa. Mai degrabă dificil este tot ce urmeză scrierii sau, după caz – cel fericit – publicării. Trimiterea manuscrisului către edituri şi aşteptarea non-răspunsurilor, sau… dacă astrele se aşază şi ea se întîmplă, mediatizarea de după. „Prin noi înşine” că doar aşa spuneau şi liberalii antebelici.

E.I. Ce îți place să faci când nu scrii?

P.C. Aş zice că scrisul are mai multe compunente. Citit mult şi variat, chiar şi cronicile literare, uneori documentare, asta pe lîngă scrisul propriu zis, cu reluări, uneori de zeci de ori pentru un articol de o pagină. Ce ar mai fi pe lîngă? Care „pe lîngă”? Opt ore obligatoriu, sînt la serviciu. Prea rar, natură, bicicletă, badminton, că  mi-e mai aproape în gînd, filme, niscai spectacole neconvenţionale, teatrul Masca, de exemplu, ceva meciuri de handbal sau volei, neapărat feminin, nu are atîta forţă şi duritate precum cel de băieţi, neapărat CSM. Şi mult timp pierdut pe Facebook, ori pe net în general.

E.I. Ce crede familia ta despre cartea ta?

P.C.  Nu prea ştiu ce crede, accesul fiind uneori rerstricţionat. Şi mă gîndesc de exemplu, la prima apariţie, „Flori, fete, fiţe…”, în care limbajul este puţin mai sprinţar, iar insulele de patologic îşi mai fac, mda, îmi place să cred că doar izolat, simţită prezenţa. De regulă famiia nu face parte dintre cititorii răsfăţaţi. Aşa, pur şi simplu. Ar risca să cadă în capcana de a crede că totul este real, sau cu sîmburi prea consistenţi de adevăr. Şi nu e chiar aşa. Adică e chiar aşa. Cum e, am zis eu ceva?!

E.I. Care a fost unul dintre cele mai surprinzătoare lucruri pe care le-ai învățat în crearea cărților?

P.C. Că poţi scrie texte sau chiar cărţi, chiar bune, venite din vis. Doamne ajută!

E.I. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?

P.C. Pe Facebook, am făcut un mic grupuleţ unde îmi expun toate elucubraţiile. I-am spus „Atelierul meu literar”, loc în care sînteţi invitaţii mei.

Sînt de găsit şi printre blogerii Adevărul,  prin 24 FUN, pe pagina mea şi pe paginile celor trei cărţi de autor apărute deocamdată. Cît despre cumpărat cărţi, cel mai scurt drum este pe site-urile editurilor, Tracus Arte, de exemplu, iar uneori cel mai ieftin pe cele ale librăriilor on-line. Libris , Cărtureşti, Humanitas.

E.I. Câteva cuvinte pentru cititorii BookNation.ro?

P.C. Să ne întîlnim, pe Facebook.

sau pe aiurea, din paginile uneia din cărţile mele sau, fără vreun motiv special, doar pentru o poveste, pe la vreun ceai. Daţi-mi doar de veste să punem la punct datele întrevederii. Şi…, citiţi-mă. Iar de vă face plăcere, adoptaţi, vă rog, îndemnul scris pe manifestele din al doilea război mondial, „Citeşte, şi dă mai departe!”. Puteţi începe chiar de aici.

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
BOOKNATION.RO ÎȚI FACE PLINUL DE CĂRȚI!
Am dat drumul la un concurs inedit în care poți câștiga 7 super cărți 📖! Dă click pe butonul de mai jos pentru a te înscrie și pentru a descoperi cărțile! 👍

PARTICIPĂ LA CONCURS

Website Comments

Iubim comentariile tale :)