Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori oferite de Booknation.ro

E.I. Vedem din subtitlul cărții ”Ca o zi de duminică” – cartea este scrisă sub forma unui dialog între tine și Cristian Muntean?

C.N. Da, cartea este scrisă sub forma unui dialog epistolar, iar în termeni mai puțin prețioși este vorba de un schimb de e-mailuri pe care l-am purtat cu interlocutorul meu timp de 8 luni cu regularitate săptămânală.

E.I. Cum l-ai cunoscut pe Cristian Muntean?

C.N.  Pe Cristian Muntean l-am cunoscut în urmă cu doi ani la Brașov, prin intermediul unui prieten, poetul Laurențiu Ciprian Tudor.  Îmi lansasem cartea “Regatul celor mai frumoase depărtări”, iar Cristian Muntean a fost invitat să vorbească, în cadrul lansării, despre carte. Știam despre el că este preot, că este bibliofil și scriitor. Până să ajung să-l întâlnesc propriu-zis am avut anumite rețineri, gândindu-mă, în virtutea unor prejudecăți, că fiind preot își plasează cuvintele la adăpostul unui discurs lemnos, evlavios și arhaic , adică la antipodul felului meu de a-mi exprima ideile. Ei bine, nu a fost deloc așa. M-a cucerit prin atitudinea lejeră, limbajul modern, prin sinceritatea și modestia lui incredibilă. Vorbea ca un om normal fără a face uz de o terminologie specifică celor îmbrăcați în reverendă. De fapt nu purta reverendă, purta blugi, dar cu toate astea simțeam că în spatele unei purtări atât de firești adie o credință frumos articulată marcată de cea mai nobilă autenticitate.

E.I. De unde a pornit ideea cărții?

C.N.  Răspunsul la această întrebare îl voi lega de răspunsul meu la întrebarea precedentă. Tocmai pentru că am fost atât de surprins, la modul cel mai plăcut, de cooltura și franchețea, ieșită din orice tipare, a unui preot, eram foarte curios care sunt resorturile din spatele unei asemenea preZENțe. Onest vorbind pe mine mă irită habotnicia și evlavia popilor care se iau pe sine drept măsură a credinței, fiind gata să afurisească pe oricine își asumă libertatea de a-și articula credo-ul în alți termeni decât cei unanim admiși de fețele bisericești. Nu spun asta cu niciun fel de răutate. Sunt foarte sincer. Așadar, surprins fiind  de jovialitatea și deschiderea formidabilă a unui asemenea om, voiam să-l cunosc mai bine. Eram curios să aflu ce cărți citește, altele cele de teologie, ce muzică ascultă, ce apetențe sportive are, cum se împacă cu gadget-urile moderne etc. La un moment dat, stând cu el la o cafea pe o terasă din Brașov, era anul trecut în vară, mi-a venit idea de a-i propune să stăm mai mult de vorbă, iar vorba noastră, adică dialogul pe care îl vom purta să aibă drept finalitate o carte. Și pentru că interacțiunea cu companionul meu am perceput-o ca pe o sărbătoare a spiritului, ca pe ceva relaxant și întremător, mi-a venit ideea titlului cărții „ Ca o zi de duminică”

E.I. Îți dorești să transmiți un anumit mesaj prin această carte?

C.N.  Sigur, înclin să cred că orice carte se naște în virtutea dorinței autorului de a transmite un mesaj  – persuasiv și seducător dacă se poate – care să ajungă la cât mai mulți cititori. Mesajul cărții, rezumând în termeni foarte simpli, este dat dorința de a convinge că dialogul este nu doar cel mai frumos exercitiu al comunicării și prin excelență al filosofării ci că, prin intermediul lui, se poate coborî la adâncimi sufletești altminteri greu accesibile. Cartea aceasta marchează o mică premieră, este vorba de dialogul dintre un licențiat în filosofie și un doctor în teologie, dialogul dintre un catolic si un ortodox. Când doi oameni stau de vorbă prezumându-și reciproc buna credință, plasându-și interacțiunea sub arcuirea unor întrebări care preocupă, finalmente, orice ființă umană, rezultatul poate fi unul interesant, cu bătaie mai lungă. Nu vreau să laud eu cartea, poate că nici nu merită lăudată , îi las pe cititori să o descopere. Verdictul final le aparține, iar instanța în fața căreia se validează valoarea unei cărți este, în cele din urmă, proba timpului.

E.I. Coperta cărții transmite multă eleganță și simplitate, cine a venit cu ideea tu sau Cristian? 

C.N.  Ideea copertei cărții îmi aparține. Mai mult chiar este vorba despre o fotografie pe care am făcut-o în urmă cu 9 ani în Creta, undeva nu departe de locul de naștere a lui Kazantzakis, celebrul autor a lui Zorba grecul. Sigur că la momentul când am făcut fotografia nu mă gândeam că-mi va folosi drept imagine pentru coperta unei cărți. În ordine estetică sunt adeptul simplității și al eleganței, dar dincolo de rațiunea estetică eram preocupat să găsesc o imagine care să se potrivească cu titlul cărții și cu idea de dialog.

E.I. A fost dificilă scrierea cărții în 2? Cum ai descrie experiența?

C.N.  Nu, deloc. Nici nu am avut sentimentul că scriu o carte, ci pur si simplu că stau de vorbă cu un prieten ale cărui opțiuni și viziuni despre viață voiam să le cunosc mai bine. Experiența în sine este pentru mine una formatoare. Stând de vorbă, în forma acestui dialog mai lung decât de obicei, am avut ocazia de a pune în exercițiu o tehnică filosofică numită, de la Socrate încoace, maieutică: adică arta de a aduce la suprafață realități umane latente, arta de a scoate la lumină, din ascunzișul lor, gândurile.

E.I. Cum l-ai descrie pe prietenul tău drag Cristian Muntean?

C.N. Spun despre el că este nobilul servant al Majestății divine care se pune fără nicio ezitare în slujba semenilor săi, indiferent de rangul și statura lor socială. Este un om destins și distins, iubitor de artă, metafizică și poezie, atras ca un adolescent de tripleta fotbalistică Messi – Suarez – Neymar. 

Dacă aș alege un singur cuvânt al cărui câmp semantic să acopere cel mai fidel spiritul lui Cristian Muntean, acesta ar fi: naturalețe.

Cultura lui umanistă coerent articulată poate fascina cu ușurință pe orice om care se mișcă în zona culturii, el are darul de a conferi unor idei abstracte o concretețe plastică. Apoi observ că în cazul lui Cristian Muntean, raportul dintre cuvintele pe care le spune și faptele sale este într-o perfectă stare consonantă. Așa cum vorbește așa se și poartă. 

E.I. Cum te-ai recomanda cititorilor care încă nu ți-au descoperit cărțile?

C.N. Cred în frumos și în magia vindecătoare a cuvintelor, în momentele de luciditate, în vocația și cultul prieteniei. Cărțile, nu doar ale mele, sunt moduri de a da mai încet vuietul lumii și un prilej formidabil de a afla că nu esți niciodată singur indiferent de asprimea singurătăților care te pot încerca uneori. Am scris despre eternul feminin cu pasiune și, dacă îmi este permisă confesiunea, fac parte din categoria acelor autori și bărbați care cred că a te pierde în brațele femeii pe care o iubești este cea mai frumoasă formă a regăsirii. Scriu nu din dorința de a schimba lumea, ci din dorința de a nu fi schimbat de lumea în care trăiesc. Nu îmi plac formulările impersonale și evit pluralul academic. Tot ce scriu este la persoana I singular. A scrie, înseamnă între altele, a developa un film interior, înseamnă a proiecta asupra lumii simțirea ta, iar pentru asta există doar două exigențe: sinceritatea și eleganța. 

Toate cărțile mele vorbesc, în cele din urmă, despre felul în care omul se caută pe sine, pierzându-se, înaintea regăsirii sale, în tot ceea ce-l înconjoară. 

E.I. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?

C.N. Postez cel mai adesea pe profilul meu de facebook. Când am timp, scriu și public în revista Catchy, Webcultura, iar optiunile mele social-politice le public pe platforma jurnalistică Republica. Cărțile mele se găsesc pe Libris, unele dintre ele și pe Cărturești sau emag. Mai sunt si alte librării online care le-au pus în vânzare, dar nu le știu pe toate.

E.I. Câteva cuvinte pentru cititorii BookNation.ro?

C.N. Le doresc cititorilor dumneavoastră să trăiască experiența unor lecturi frumoase, edificatoare și – dacă se poate – revelatorii! Le doresc șansa de a întâlni oameni buni și înteligenți, de a vizita locuri frumoase și – atunci când timpul le permite – să citească eventual și cărțile mele. Mă simt deja de pe acum onorat și simt nevoia să le mulțumesc anticipat.