Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori oferite de Booknation.ro

Î: Ne-ar face o mare plăcere să descoperim cine este autorul Cristian Vasile

R: Putem vorbi despre un autor începând din 1999. Atunci am debutat. Mai întâi în Revista 22, ca un fel de publicist cultural, apoi în Erasmus (o revistă studenţească cu pretenţii academice). Dacă este să mă refer la experienţa de la Revista 22, aş spune câteva cuvinte despre materialele publicate în intervalul martie–decembrie 1999. Erau, în general, textele unui proaspăt absolvent al Facultăţii de Istorie (Universitatea din Bucureşti), care este confruntat cu două tentaţii: scrisul ştiinţific (chiar dacă adaptat cumva şi pentru un public mai larg) şi jurnalismul cultural. Iniţial mi-am pus problema delimitării de cunoscutul cântăreţ interbelic şi tiz de-al meu (Mircea Cărtărescu, cel care avea să scrie despre Cristian Vasile şi „Zaraza“, trecea destul de des pe la redacţia 22). Un timp m-am gândit să semnez cu ambele prenume (Mihai-Cristian), dar până la urmă, din comoditate sau din alte motive, am renunţat. A fost, într-un fel, o provocare să mă afirm într-un anumit domeniu chiar purtând acelaşi nume cu al unui reputat muzician al vechii Românii. Acum există şi un cunoscut artist fotograf cu numele Cristian Vasile (Igu).

Se pare că, pentru unii, nu sunt doar istoric, ci şi scriitor. În revista electronică Lapunkt.ro sunt câteva texte de-ale mele cu valenţe beletristice. De altfel, într-un timp, cu ocazia unor anchete literare apărute în revista timişoreană Orizont, cred că am fost prezentat drept „istoric şi scriitor“. Prietenul şi colegul meu Cristian Pătrăşconiu este „vinovatul“ principal pentru această dublă identificare. Datorită lui am ajuns şi colaborator la România literară, unde se întâmplă să scriu şi despre istoria literaturii postbelice, chiar dacă nu sunt istoric literar.

 

Î: Care a fost prima dumneavoastră carte publicată?

R: Cred că prima lucrare apărută a fost o Scurtă Istorie a Bisericii Greco-Catolice sub regimul comunist. Documente şi mărturii, 1945–1989, tipărită la Polirom în 2003. De fapt, este un volum editat, cu un consistent studiu introductiv. Au susţinut cartea atât istoricul Marius Oprea (care a scris şi prefaţa), cât şi militantul civic Gabriel Andreescu. Le-am fost mereu recunoscător pentru că au avut încredere în mine, indiferent de diferenţele de opinie care poate au mai intervenit între noi de-a lungul timpului. Aproape în acelaşi timp, Adrian Cioroianu m-a sprijinit să public la editura Curtea Veche o lucrare de interpretare (Între Vatican şi Kremlin. Biserica Greco-Catolică în timpul regimului comunist), un pandant al volumului sus-amintit.

 

Î: Ce v-a motivat să scrieți? De ce istorie?

R: În general, am scris pe teme de istorie. Există şi elemente de autoficţiune în unele texte de-ale mele (mai ales din Lapunkt). Mi s-a părut că este absolut obligatoriu ca fragmente esenţiale ale trecutului să fie scoase la lumină. În primul deceniu post-1989 aveam impresia că descopăr – în arhive sau în conversaţii cu martori – o istorie care trebuie cunoscută şi de către ceilalţi. În opinia mea, fără a neglija beletristica, se impunea atunci (în anii 1990 şi la începutul anilor 2000) o abordare istoriografică în care să fie angrenaţi tineri istorici formaţi după căderea regimului comunist (inclusiv cei din generaţia mea).

 

Î: Cum a reacționat publicul la scrierile dvs?

R: Am să vorbesc despre primul meu volum de interpretare. Era cât pe aci ca acesta (Între Vatican şi Kremlin. Biserica Greco-Catolică în timpul regimului comunist) să nici nu ajungă la public. Corectorul care s-a ocupat de el, după ce a parcurs cartea şi a corectat-o, a scris pe pagina de gardă a dactilogramei printate ceva de genul: „Lectura a fost una uşoară. Autorul scrie cursiv, am aflat lucruri noi, este o istorie practic neştiută. Dar, dat fiind că subiectul este unul sensibil, sunt de părere să fie cerut – înainte de publicare – şi punctul de vedere al unui istoric/teolog de la Patriarhia Română [sublinierea mea]”. Pentru mine a fost ceva stupefiant şi dezagreabil. Aş fi vrut să îl confrunt pe acest corector şi să îi cer socoteală. Cum de îşi permite să producă un asemenea text? Lucrarea mea avusese referenţi de specialitate, reprezenta o parte din teza de doctorat, deja validată academic, şi totuşi s-a găsit cineva, deprins parcă cu vechile metehne cenzoriale şi desprins dintr-o altă lume, cea de dinainte de 1989, care să făcă pe vigilentul de serviciu. El „înlocuia“ – în mod simbolic, dar nu numai – organele de cenzură şi de partid de la CC al PCR şi de la Secţia Propagandă cu autorităţi ale unei structuri instituţionale ecleziastice (care nu aveau nicio treabă, într-o democraţie liberală cu pluralism istoriografic, cu supervizarea editorială, ştiinţifică a unei cărţi de istorie). A fost, după 1989, un fenomen mai general; o tendinţă de a substitui oficialităţile ideologice, propagandistice, cu altceva, eventual cu autorităţi spirituale, ecleziastice, chiar şi acolo unde nu era cazul. La noi nu s-a înţeles foarte bine nici ce înseamnă un stat neutru din punct de vedere religios, confesional.

Revenind la carte: ea s-a vândut şi a cunoscut şi un al doilea tiraj un an mai târziu. În general, reacţiile au fost favorabile, mai ales în mediile academice şi culturale. Cei care îşi asumau orientări confesionaliste nu o puteau privi cu ochi buni. M-a impresionat o scrisoare primită de la domnul Boris Buzilă, fost ziarist la România liberă şi devenit cronicar ortodox. S-a întâmplat ca dumnealui să fie provocat de descrierea anumitor momente din carte (21 octombrie 1948, de exemplu) şi să îşi aducă aminte de întâmplări care zăcuseră în anumite cotloane ale memoriei sale. Cred că a şi publicat o recenzie în suplimentul de istorie al ziarului România liberă. Cartea a rămas o lucrare de referinţă şi azi. M-am bucurat că ea a servit, din câte am înţeles, şi în demersul academico-moral şi spiritual care a condus la beatificarea episcopilor greco-catolici.

 

Î: V-ați gândit să vă traduceți cărțile și într-o altă limbă?

R: M-am gândit, însă nu am avut răgazul să mă ocup de această vastă întreprindere. Mai multe cărţi (Biserica Ortodoxă Română în primul deceniu comunist; Între Vatican şi Kremlin. Biserica Greco-Catolică în timpul regimului comunist; Literatura şi artele în România comunistă, 1948–1953; Politicile culturale comuniste în timpul regimului Gheorghiu-Dej) au fost selectate pentru programul de traducere al Institutului Cultural Român, şi încă în două rânduri, şi înainte, şi după 2012. Din diverse motive, traducerea lor nu s-a mai produs. Dacă le traduceam eu, probabil că le-aş fi rescris, le-aş fi adaptat foarte mult pentru publicul anglo-saxon. De fapt, într-un anumit fel acest lucru chiar a avut loc, chiar dacă la dimensiuni reduse. Capitole sau subcapitole din mai multe cărţi ale mele au apărut mai ales în engleză. Unele dintre ele au fost concepute iniţial ca prezentări (comunicări) la conferinţe internaţionale. Au şi fost tipărite în periodice academice sau în volume colective găzduite de edituri prestigioase (Central European University; Cambridge University Press; Lexington Books–Rowman & Littlefield; Presses Universitaires de France şi altele): 1968 Romania: Intellectuals and the Failure of Reform; Encyclopedia of Transitional Justice; Remembrance, History, and Justice. Coming to Terms with Traumatic Pasts in Democratic Societies; Stalinism Revisited: The Establishment of Communist Regimes in East-Central Europe; Ideological Storms: Intellectuals, Dictators, and the Totalitarian Temptation; Church Reckoning with Communism in Post-1989 Romania; Le communisme et les élites en Europe Centrale etc.

 

Î: Ce vreți să educați în cititori prin cărțile dvs?

R: Încerc să educ simţul critic. De multe ori intenţia mea este aceea de a-i face pe cititori să îşi pună întrebări, să pună uneori la îndoială naraţiunea dominantă (inclusiv despre naţiunea majoritară, despre majoritatea – politică, religioasă, confesională, etnică). Poate nu este întâmplător că am scris în mai multe rânduri despre minorităţi. Nu o fac ostentativ, tezist. De altfel, am scris în mai multe rânduri despre suferinţele majorităţii, despre tezaurul de suferinţă românesc, ortodox. Mă deranjează derapajele corectitudinii politice radicale (nu corectitudinea politică, în sine), aşa cum îmi displace şi discursul demagogic de instrumentalizare a sentimentelor naţionale. Pe scurt, vreau ca cititorul să nu fie adeptul ideilor primite de-a gata.

 

Î: Cum s-au vândut cărțile dvs în pandemie?

R: Nu am primit o evidenţă de la editurile cu care am colaborat, astfel încât să pot face o comparaţie cu timpurile de dinainte de pandemie. Mai ales după 2012 i-am rugat pe responsabilii editurilor să editeze şi în format ebook cărţile mele (sau pe cele în colaborare). Presupun că din momentul martie 2020 a existat un recul al vânzărilor în ceea ce priveşte cartea tipărită şi că s-au vândut mai mult versiunile electronice (e-book) ale volumelor. Am avut în schimb ecouri favorabile de la cititorii care au găsit cărţile mele mai vechi în anticariate.

 

Î: Unde îți pot urmări cititori noștri activitatea?

R: Pe contul meu de facebook, pe LinkedIn. Sunt şi pe Twitter, dar mai rar. Multe dintre articolele mele sunt postate şi pe platforma Lapunkt.ro (https://www.lapunkt.ro/author/cristianv/). Public lunar în revistele culturale Apostrof şi România Literară. Prietenii mei de la PostModernism Museum au postat pe contul lor de youtube mai multe interviuri pe care mi le-au luat de-a lungul timpului (am vorbit în principal despre artişti plastici, mituri populare, monumente istorice, monumente de for public, sărbători naţionale sub comunism ş.a.m.d. – https://www.youtube.com/results?search_query=postmodernism+museum+cristian+vasile).

 

Î: Ai un mesaj pentru comunitatea BookNation?

R: Salutare, naţiune cititoare! Citiţi cu spor! Lectura este ca un medicament, mai ales în aceste timpuri pandemice!

 

📫 Abonează-te la noutățile noastre


Îți trimitem un email pe săptămână cu cele mai interesante concursuri și reduceri irezistibile la cărți!