Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori oferite de Booknation.ro

Booknation: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poți spune câteva lucruri despre tine?

M-am născut în Brașov, oraș de care mă leagă multe amintiri frumoase, mai toate provenite din anii copilăriei și din vacanțele de la bunici. De aici și dragostea mea pentru natură și pentru tot ce reprezintă munte și drumeții.

N-am o pregătire umanistă, am absolvit Liceul Sfântu Sava și Facultatea de Finanțe-Contabilitate din cadrul A.S.E. București. La finele anilor 80 n-aveai de ales, iar munca într-un birou suna mai ispititor decât activitatea dintr-o fabrică, unde mașinăriile făceau legea. În plus, mă descurcam și încă am nas fin când vine vorba de cifre sau de serii de date. Cu toate că activez de peste treizeci de ani într-un domeniu ce sună poate arid pentru un artist, lumea cuvintelor și a poveștilor nu-mi este deloc străină, dimpotrivă iubesc cărțile, librăriile și tot ce ține de universul vorbelor și al scriitorilor.

De ceva timp am schimbat baricada și dintr-un cititor înrăit simt cum mă transform pe zi ce trece într-un povestitor ce are tot mai multe de zis. În 2020, pe perioada lockdownului, am pus pe hârtie primele istorioare cu tentă autobiografică, iar timp de doi ani m-am înhămat la ceva mai greu… sper eu să fi și meritat efortul. Romanul ”Departe pe vale” va lua calea tiparului în vara aceasta. Recunosc că am simțit nevoia unui strop de îndrumare, mai ales că sunt o novice în ale scrisului. Așa se face că am devenit cursant al Fundației Calea Victoriei, având-o ca lector pe doamna Andra Samson.

Sunt divorțată, fără a fi însă genul solitar, dimpotrivă îmi place compania oamenilor, motiv pentru care am căpătat mulți prieteni, dintre care unii foarte buni. Sunt mamă și asta de mulți ani, fiul meu, devenit între timp bărbat în toată firea, este sigur cea mai mare realizare a mea de până acum.

B.N.: Ce ne poți spune despre cartea / ultima carte pe care ai scris-o?
Am gândit ”Departe pe vale” ca pe o saga de familie, al cărei personaj principal, Florina Costea evoluează din momentul intrării ei în anii adolescenței până la moartea survenită prematur. Fundalul pe care se desfășoară acțiunea este unul special, șirul lung de evenimente istorice aproape absoarbe la propriu personajele cărții. Parcursul Florinei nu este unul fericit, din fata înstărită, mândră de educația și de statutul ei social, rămâne prea puțin până la final. Drama femeii ține de alegerile greșite pentru care atât ea, cât și tatăl și soțul ei optează la un moment dat. Însă cu tot destinul tragic al eroinei, există și multă speranță, iubire și împlinire în toată povestea astea. Fiica și sora Florinei găsesc soluții la greutățile pe care le au de înfruntat și ies învingătoare din încercările date.

Ce aș putea adăuga ca detaliu pentru a atrage mai mulți cititori, și pe care eu personal îl găsesc incitant, este faptul că majoritatea întâmplărilor și personajelor romanului sunt cât se poate de reale. Prea puțin a fost inventat, de altfel destinul Florinei m-a impresionat încă din copilărie, atunci când adulții familiei scoteau la iveală frânturi de amintiri din memoria lor colectivă. Interesul pentru ea nu a pălit cu trecerea anilor, dimpotrivă odată cu înaintarea în vârstă am perceput și mai bine drama ei ca mamă și femeie măritată.

Categoric nu este o carte istorică, dar urmărind destinele eroilor mei am dat peste detalii bulversante, încercările și necazurile prin care trecea poporul român nu aveau cum să ocolească familia mea. Acest fapt a condus și la schimbarea de ritm a acțiunii romanului, viteza crește gradual odată cu derularea evenimentelor, ca și cum „timpul nu mai avea răbdareˮ. Am încercat să surprind instantanee ale acelor timpuri, dar într-un alt mod decât cel prezentat în manualele sau documentarele istorice, ci din perspectiva oamenilor, mai exact așa cum le-au perceput ei, golite de orice încărcătura academică sau statistică.

B.N.: Când ai avut acel declic care te-a făcut să realizezi pasiunea ta pentru cărți?
N-aș putea să numesc un moment anume când am realizat că iubesc lumea cărților. Vedeți, eu m-am născut într-o familie în care se citea, de când mă știu eu, casele copilăriei mele erau înțesate de cărți. În plus se lectura mult de la bibliotecă. Am încă vie imaginea mamei, trăgând după ea sacoșe grele, burdușite de cărți. Așa că dragostea pentru ele a venit ca de la sine, ca ceva firesc, absolut normal. În niciun caz nu eram socotită un copil ciudat sau deosebit în vreun fel, întrucât petreceam ore în șir pierdută în povești și între eroii desprinși din universul lecturilor mele

B.N.: Numește cartea care te-a introdus în universul lecturii.
Cum am declarat mai devreme, am fost inițiată în acest univers din fragedă pruncie. Basmele lui Andersen, ale fraților Grimm, Petre Ispirescu sau Hauff mi-au fost citite înainte ca eu să fiu în stare a silabisi toate literele alfabetului, sunt amintiri pe care le păstrez, ca pe ceva prețios și drag sufletului meu, și pe care n-aș vrea să le pierd niciodată. Cu toate astea aș putea numi o carte, ca pe o prima „citire de cursă lungăˮ a mea, fără ajutorul celor mari. Este vorba de „Pinocchioˮ. Cu ochii minții reconstitui și acum imaginile puternic colorate care-mi atrăgeau privirea de copil și mă tentau să continui descifrarea textului până la capăt, adâncindu-mă pe nesimțite în universul fabulos al lecturii.

B.N.: Care este eroul tău de carte preferat?
Și aici răspunsul meu va fi oarecum ambiguu, căci am trăit, suferit și iubit alături de multe personaje în toți acești ani, scurși de la prima mea lectură. Dacă ar fi să decantez impresiile mele și să aleg unul anume din tot noianul ăsta, cred că aș opta pentru Pierre Bezuhov, întrucât bunătatea lui m-a emoționat adânc. Odată cu maturizarea am ajuns la concluzia că cea mai de preț calitate a noastră e omenia, nu curajul, nu inteligența de care facem atâtea ori parada, ci cumsecădenia, iar Bezuhov o dovedește din plin. Și pentru că sunt femeie, doresc să nominalizez și pe cineva de un leat cu mine, așa că o aleg pe Nora, eroina lui Ibsen, care are tăria să lupte împotriva unor mentalități ipocrite și nedrepte, alegând varianta cea mai grea, dar care duce către eliberarea ei. De altfel am empatizat cu multe dintre eroinele al căror parcurs a dus spre regăsirea sinelui lor și ruperea cercurilor vicioase în care se regăseau la un moment dat.

B.N.: Ai apela vreodată la un pseudonim?
Nu, nu mă văd utilizând un pseudonim, sunt o fire prea sinceră, n-am habar și nici n-am apelat vreodată la ascunzișuri. De altfel, ai mei mă consideră într-un fel „transparentăˮ, incapabilă să mă dedublez sau să mă reinventez. Aș putea-o numi lipsă de imaginație sau pur și simplu filonul ardelenesc din structura genetică își spune cuvântul. În plus, îmi place numele meu, mai ales că este legat de o poveste pe care nu vreau s-o pierd și care nu e străină de lumea cărților. Însărcinată fiind, mama a citit trilogia lui Sigrid Undset și a îndrăgit într-atât de mult personalitatea eroinei acestui roman, Kristin Lavransdatter, că a decis ca numele viitorului ei copil să fie Cristina. Și-a dorit ca fata ei să aibă ceva din curajul și din puterea de a iubi ale personajului în cauză. Dacă i-a reușit sau nu această „ursire antroponimicăˮ rămâne de văzut, forța genelor e greu de învins câteodată….

B.N.: Te implici în procesul de design al coperții cărții tale?
Da, mă implic, însă cred că a fost și o situație conjuncturală favorabilă mie până acum. Având în vedere conținutul cărților, s-a pretat gândirea unor coperți închegate din colaje de poze de familie. Fapt ce n-a presupus vreun simț artistic deosebit din partea autorilor, ci mai degrabă eforturi pentru editarea avantajoasă a acestor fotografii, dar și ceva imaginație în îmbinarea lor într-un mod cât mai armonios. Mai mult decât atât, vreau să subliniez că n-am fost singură deloc în încercările mele și că am primit MULT AJUTOR din partea PRIETENILOR.

B.N.: Care este topul internațional de carte în care ai vrea să ocupi prima poziție?
E o întrebare dificilă fiindcă în primul rând nu mi-am pus-o niciodată. ”Departe pe valeˮ e romanul meu de debut, așa că pentru început îmi doresc enorm să fiu citită de un număr rezonabil de oameni cunoscuți sau necunoscuți mie. Pasul dintre visele mele actuale și întrebarea de mai sus e atât de uriaș că mă ia amețeala și sincer nu prea știu ce răspuns aș putea da la o asemenea întrebare. De la târgul de carte, ținut acum câteva săptămâni la București, m-am întors cu un roman italienesc, semnat de Stefania Auci. Povestea lui reprezintă tot o saga de familie, bazată pe fapte reale, și pe a cărei copertă stă scris că a fost cea mai citită carte a Italiei pe anul 2019 și că-n prezent cucerește publicul din alte colțuri ale lumi, fiind tradusă în 22 de țări. Cred că un asemenea top e râvnit de orișicine, inclusiv de subsemnata.

B.N.: Cum ți-a schimbat perioada de pandemie stilul de viață și tabieturile de scris?
De ce să nu recunosc, perioada de pandemie a fost triggerul acestei „noi inițiativeˮ care cumva mi-a schimbat complet stilul de viață. Scrisul nu este un lucru simplu, cere inspirație, multă gândire și foarte, foarte mult timp, care din păcate e mereu pe sponci și nu ajunge niciodată nimănui. E adevărat că-n ultimii ani cochetam cu ideea de a începe să pun pe hârtie măcar o parte dintre gândurile mele, dar întotdeauna era altceva de făcut, eram într-o continuă mișcare, înconjurată mereu de oameni, prieteni și rude, era evident că noul meu hobby mai avea de așteptat, odată cu ieșirea la pensie. Numai că n-a fost deloc așa…

În prima noapte a stării de urgență, lungită în pat și cu ochii în tavan urmăream jocul mișcător al luminilor stradale, meditând la situația imposibilă în care intrasem cu toții. În acele clipe soluția salvatoare a venit ca de la sine, ca o ușurare la izolarea forțată pe care o aveam de izbăvit. Cele șase săptămâni cât a durat lockdownul românesc au fost îndeajuns cât să încheg primele povestiri, colecția lor a cunoscut lumina tiparului în vara lui 2020, sub titlul sugestiv „Visele din vremea Coroneiˮ. Odată intrat microbul în sânge, n-ai cum să-l mai oprești. Nevoia de a scrie devine din ce în ce mai lacomă, îți acaparează gândurile și nu te mai lasă să trăiești în voie până nu mai adaugi un rând, un paragraf, o pagină…, dar pe cât e de hulpavă, pe atât este de darnică în ceea ce privește trăirile pe care ți le oferă.

B.N.: Știm din statistici că românii citesc puțin. Cine și cum ar putea schimba asta?
E o întreagă polemică pe tema asta la nivel național. În primul rând cred că profesorii cu har pot influența gustul oamenilor pentru cărți. La vârste fragede copiii pot fi modelați foarte ușor, precum plastilina, iar dacă te pricepi și ai răbdare le poți deschide ochii spre o lume minunată care-i așteaptă să li se dezvăluie în toată splendoarea ei.

În al doilea rând, aș introduce mult mai mulți autori contemporani în programa școlară. Doamne ferește, nu neg valoarea scriitoricească a clasicilor literaturii române, dar copiilor din secolul 21 le este greu să se raporteze la limbajul și la întâmplările de acum două veacuri. Sunt atâția autori români contemporani de excepție care sunt convinsă că i-ar atrage pe copii și pe tineri într-o mai mare măsură decât cei de pe acum învechiți, pentru epoca în care trăim. În plus, pentru cei interesați aș introduce și un curs de literatură universală, poate chiar fără evaluare, spre a-l face cât mai atractiv în rândul tinerilor cititori. Sunt convinsă că un profesor bun poate duce toate astea până la capăt, înregistrând succese remarcabile, chiar și în rândul unor copii proveniți din familii mai modeste din punct de vedere intelectual sau educațional.

Sugestiile mele se bazează pe un caz concret, este vorba despre profesorul de istorie al fiului meu care a reușit să insufle elevilor săi dragoste pentru materia predată, prin modul original de prezentare a tematicii cursului său. La orele sale se vizionau documentare BBC sau chiar autohtone, ba mai mult, cursanții erau încurajați să caute chiar ei pe internet astfel de surse de date care la final erau dezbătute pe larg în cadrul orelor de istorie. Rezultatele au fost pe măsură…

Nu există materie care să nu-ți placă, există doar profesori pe care nu-i placi, de ajungi să detești orele lor. Și în ultimul rând, există și o cauză de natură materială în toată discuția asta. Cărțile sunt scumpe în România, nu oricine își permite să plătească lunar câteva sute de lei pentru un astfel de hobby. Relansarea programului Biblioteca pentru toți, în care prețul cărților ar fi subvenționat de către stat, ar putea stimula cititul la nivel național și probabil ar conduce la creșterea pieței de carte în țara noastră.

B.N.: Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?
Ambele cărți sunt disponibile în format ebook pe piatadecarte.ro și libris.ro.

De asemenea, cartea în format fizic poate fi comandată on-line pe piatadecarte.ro și facebook.

B.N.: Câteva cuvinte de final pentru cititorii Booknation.ro?
Tuturor cărora le plac poveștile de familie, cu suișurile și coborâșurile lor, dar și celor atrași de istorie și dornici să afle mai multe despre trăirile și despre experiențele de viață ale oamenilor acelor timpuri, recomand acest roman, în care personaje atât de diferite reușesc să țeasă un fir epic interesant și concludent despre lumea de altădată a Câmpinei. Și oare ce-i mai potrivit ca încheiere pentru motivarea lecturării acestei cărți decât banalul îndemn: Pofta vine citind!

Vezi Top 100 cărți ale anului 2022