B.N.: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poți spune câteva lucruri despre tine?
Mă numesc Cubleșan Ioan-Cristian, în prezent sunt student în anii clinici, terminali, ai facultății de medicină, specializarea medicină generală, student al Institutului Medico-Militar, campion național la Taekwondo, deținător al centurii negre la Taekwondo, arbitru al Federației Române de Taekwondo și scriitor al unei cărți de succes, respectiv „Sindromul studentului la medicină militară”! Totodată sunt bogat. Fără modestie, chiar sunt foarte bogat! Bogăția mea este formată dintr-o familie și o iubită care mă ajută, mă sprijină, mă încurajează și îmi fac viața mult, mult mai bună. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc sunt și foarte norocos!
B.N.: Ce ne poți spune despre cartea / ultima carte pe care ai scris-o?
Literalmente, cartea aceasta poate „salva” vieți! „Salvarea” constă din influența pe care această carte o poate avea asupra ta, în urma lecturării acesteia.
Mi-am pus de mai multe ori întrebarea:”Cum poți să ajuți un om pe care nu îl cunoști, nu poți să comunici direct cu el, nu poți să îi observi expresiile faciale, gesturile sau ticurile și te afli într-o inabilitate șpațio-temporară de a-l ajuta, dar tu dorești, în continuare, să îi oferi un sprijin?”. Cred că, majoritar, preoții și medicii își pun această problemă…
Soluția și răspunsul meu la această întrebare a fost că singura șansă pentru a oferi ajutor unui om pe care nu îl cunosc, dar doresc să îl sprijin, este să îi cadorisesc informație. Ce tip de informație? Informație utilă, informație care nu moare în timp, informație care poate fi documentată. Ei bine, pentru că nu mă aflu în postura de a ajuta un om în mod direct, pot doar să ofer ajutorul meu prin intermediul cărții pe care am scris-o. Este cea mai bună carte pe care o poți oferi unui om, indiferent de vârstă, sex sau rasă pentru că informațiile din ea sunt de interes pentru noi, toți cei care dorim să avem grijă de sănătatea noastră. Fiecare dintre noi are nevoie de informații medicale, are nevoie de o educație minimă medicală și are o responsabilitate față de propriul corp. Un medic trebuie să ofere! Trebuie să ofere ajutor, informație, sprijin și un umăr pe care să te descarci.
B.N.: Cineva din familie ți-a insuflat pasiunea pentru citit și scris?
Părinții mei au insistat, de când eram mic, din clasa a 5-a, să merg la ore suplimentare de limba și literatura română și m-au îndrumat către o doamnă profesor de elită, cercetător în cadrul Academiei Române. Culmea, și în liceu am fost norocos și am avut parte de o doamnă profesor de limba si literatura romană extraordinară, cu un caracter de fier și cu o pregătire profesională de excepție! Este ușor comic și pune o pată de contrast în scurta mea carieră de scriitor faptul că am absolvit un liceu de matematică-informatică, intensiv informatică și am ajuns să fiu pregătit de niște persoane atât de profesioniste. Am să folosesc o expresie colocvială, potrivită contextului, respectiv pot spune că „am avut spate” din punct de vedere al pregătirii mele în sfera literaturii.
Toți acești oameni foarte dragi mie, m-au inspirat să citesc, dar și să scriu. A fost un cumul de factori care au creat un „al treilea homunculus”, un omuleț în mintea mea, homunculus care recepționează, înțelege, reproduce și creează. Astfel, am reușit să scriu, o carte absolut „delicioasă”, care merită citită!
B.N.: Câte cărți reușești să citești într-o lună?
Lunar, aprofundez în jur de trei, patru cărți cu specific medical și în jur de una, două cărți din spectrul beletristică. În principiu, beletristica este relaxare, iar cărțile medicale sunt „muncă”. Îmi place foarte mult să muncesc și mă hrănesc din observarea rezultatelor ascendente, dar din când în când, mai există momente (foarte rare pentru mine) în care am nevoie de relaxare. Iar momentele mele de relaxare sunt constituite din a citi o carte bună, alături de o cafea, pe balansoarul din balcon și ascultând plăcutele zgomote ale naturii.
B.N.: Există vreun autor român, contemporan, cu care ți-ar face mare plăcere să fii prieten?
Sunt chiar doi autori. Plăcerea mea ar fi să îi întâlnesc pe Andrei Pleșu și pe Gabriel Liiceanu în persoană, dar nu consider că aș putea fi vreodată prietenul lor. Nivelul meu de respect față de persoana lor este foarte ridicat, ceea ce în mod vădit ar imune o anumită limită din punct de vedere al prieteniei. În plus, se pune, evident, problema diferenței de vârstă. Dar sunt niște somități pe care le admir și aș fi onorat să am oportunitatea de a conversa sau măcar de a avea parte de un scurt dialog cu domniile lor.
B.N.: Având în vedere înflorirea tehnologiei, îți mai place să scrii de mână?
Îmi place la nebunie să îmi aștern gândurile pe foaie, pe alb. Nu există senzație mai plăcută decât să scrii prin intermediul pixului sau al stiloului, pe hârtie. Este cel mai pur feedback! Îi place pur și simplu ochiului să observe materializarea gândului prin mișcarea mâinii și a instrumentului de scris pe coala de hârtie. Pot spune cu mâna pe inimă că această carte ar fi avut o altă structură, ar fi avut o altă fațadă și ar fi îmbrăcat o altă haină a autenticității dacă ar fi fost scrisă inițial pe foaie, apoi transpusă în format digital. Mintea funcționează altfel la interacțiunea fizică.
Modernul, computerul și tehnologia face ca toate lucrurile să fie perfecte, să fie precise, să fie exacte, iar în artă acest lucru simt că știrbește din originalitate. De exemplu: produsele ceramice realizate în fabrici sunt perfecte, sunt identice și sunt potrivite maselor, iar ceramicele realizate de un olar sunt ușor diferite, culorile nu sunt întocmai perfecte, mai apar pete, mai apar mici greșeli mascate și toate aceste mici detalii contribuie la un produs final original. La fel consider că este și în lumea cărților. Originalul transpus pe foaie este mai plăcut decât originalul transpus digital!
B.N.: Ceai sau cafea atunci când lucrezi la o carte?
Sunt un mare băutor de cafea. Am destul de multe responsabilități și am un program foarte încărcat, iar cafeaua mă ajută enorm să mă concentrez. Evident, dacă se „aliniază planetele”, mercur nu este în retrograd și mă aflu la o cafenea, nu ratez ocazia de a bea un ceai negru cu lapte și cu scorțișoară. Asociez deseori cafeaua cu munca și ceaiul cu relaxarea. Dar sunt fan al ambelor „licori”.
B.N.: S-a întâmplat să plângi la scenele triste pe care le scrii?
Mi se umectau ochii, însă nu am plâns. Sunt scene și situații foarte impresionante sau triste în carte, însă, având în vedere postura în care mă aflu, nu pot și nu am voie să „plâng”.
Sunt zeci, poate chiar sute de pacienți cu care am interacționat în anii studenției și, marea majoritate, aveau povești impresionante de viață, iar mulți dintre ei erau cazuri sociale. Dacă îi privești pe pacienți din perspectiva vieții lor personale, ajungi să te sensibilizezi și nu mai dai un randament atât de bun în clinică, iar ca o consecință, nu te axezi cum ar trebui pe identificarea și tratarea patologiei. Dacă un mecanic s-ar gândi „Ah, lasă nu îi mai spun clientului de problema asta că știu că are nuntă luna asta și sigur nu o să repare și această problemă”, cel mai probabil ai fi dezamăgit aflând, ulterior, că nu ți-a semnalat, măcar, problema. Mecanicul din exemplul anterior a tratat situația dintr-o perspectivă pur emoțională. Tu, în calitate de client, ajungi să nu știi despre problemă.
Exact așa este și în lumea medicală. Fiecare pacient are dreptul să cunoască toate patologiile pe care le are, indiferent de situația lui psihică, emoțională, financiară etc. Iar dacă acesta se află în incapacitate decizională, atunci aparținătorii au dreptul la informare și aceștia vor fi responsabili de luarea deciziilor. În concluzie medicul, indiferent de situația în care se află pacientul, trebuie să îl trateze la cele mai înalte standarde posibile, fără să fie afectat emoțional de situația acestuia. A nu se înțelege indiferent emoțional! Medicul trebuie să ofere și sprijinul emoțional, dar nu trebuie să se lase afectat!
B.N.: Alegi să mergi la bibliotecă atunci când ai nevoie de liniște și timp mai mult pentru lectură?
Nu obișnuiesc să merg la bibliotecă pentru că apartamentul în care locuiesc îmi oferă tot confortul de care am nevoie pentru a putea să dau maxim de randament. Biblioteca o pot considera mai mult un sprijin absolut necesar pentru momentele „moarte” între cursurile sau stagiile clinice. Și acolo pot să ofer un anumit grad de randament, dar gradul de confort este deficitar nevoilor mele.
Pare atât de pompos modul în care am răspuns la această întrebare, dar trebuie să luați în considerare faptul că 75% din carte a fost scrisă într-o cameră de cămin cu o populație medie „intracamerală” de patru persoane. Deci, grad de confort de tip „Doamne-ajută să mai treacă un an”.
B.N.: Știm din statistici că românii citesc puțin. Cine și cum ar putea schimba asta?
Nu neg statisticile, dar îmi vine greu să cred acest fapt. Dacă te duci în Cărturești, la bibliotecă sau participi la un târg de carte, acestea sunt arhipline. Să nu mai spun câți urmăritori are Booknation pe rețelele sociale… Sau nici nu mai merită să menționez că „Sindromul studentului la medicină militară” are stoc limitat în librăriile online și mai ales pe Letras.ro…
Revenind pe un ton mai serios, dacă vei căuta o anumită carte, cunoscută sau populară în mediul online, ajungi să constați, cu stupoare, că este sold-out pe mai multe site-uri. Dacă faci o comandă de la furnizor, ajunge într-o săptămână. Este absolut paradoxal cum românii nu citesc (sau citesc puțin), dar cărțile se găsesc greu și nu ai loc fizic să studiezi la bibliotecă. Cred că aceste statistici se concentrează foarte mult pe categoriile defavorizate de români pentru care nevoile primare sunt prioritate în fața celor secundare.
Consider că lumea a început să citească și că „schimbarea” se întâmplă acum și are un trend ascendent. Promovarea cărților și a librăriilor în mediul online, dar și prezența influencerilor și a paginilor mari ca Booknation, care încurajeză lectura conduc, în zilele noastre, la înflorirea cititului. De când cu ascensiunea tehnologiei, cititul cărților, pur și simplu mi se pare că a explodat. Acum e „cool” și e normal să citești, nu ești considerat un tocilar. Și nu degeaba se deschid atât de multe librării în mall-uri sau în centrele orașelor mari. Firmele acestea fac profit din vânzarea de cărți. Dacă românii nu ar citi, aceste librării nu ar fi atât de prezente în locuri publice. Mai mult, în hipermarket-uri există raioane dedicate cu cele mai populare cărți! Deci există cerere în direcția aceasta. Până în anii aceștia „moderni” ai tehnologiei, nu țin minte să fi existat astfel de produse în hipermarket-uri.
B.N.: Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?
Cărțile se pot achiziționa de pe mai toate librăriile mari online, dar se găsește și pe site-ul editurii (Letras.ro), atât în format fizic cât și digital eBook:
Conturile pe care pot fi urmărit sunt:
B.N.: Câteva cuvinte de final pentru cititorii Booknation.ro?
12. O carte nu poate să fie apreciată fără cititori. Ei sunt singurii care pot propulsa un autor recunoscând valoarea conținutului cărții sale. Eu, autorul, fiind o voce a cărții, vreau să vă transmit că sentimentul de apreciere față de voi, cititorii, este imens și este reciproc! Vă mulțumesc pentru susținere!
Iar pentru voi, cei care urmează să citiți cartea, vă transmit faptul că este una dintre cele mai „mișto” și educative cărți pe care o puteți citi! Și, de-asemenea, vă rog să observați discrepanța termenilor utilizați în ultima propoziție 🙂 „Mișto” și educativ într-o singură propoziție care are ca scop promovarea unei cărți, e ceva nespus de ieșit din comun.
O poveste deosebita! E nevoie de tineri ca tine!
Superb articol!
Am savurat această carte! Felicitări!
Superbă carte! Ce tânăr curios și devotat!