Interviu cu Dan-Emilian Tinica, autorul cărții „Sex fără frontiere”

Emanuela Istrate: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască ne poți spune câteva lucruri despre tine?

Dan-Emilian Tinica: Având în vedere vârsta mea , 69 de ani, în decembrie anul acesta, ar fi cam multe de spus. Voi încerca să fiu cât mai scurt. M-am născut în 1948 la Simeria , jud. Hunedoara, unde, printr-o manevră abilă a destinului, ambii mei părinţi au fost aduşi în acea zonă a ţării.

Am copilărit în Moldova şi la 10 ani am venit în Bucureşti de unde nu am mai plecat până în prezent. Între 1987-1989 am locuit la Beijing, China, unde am lucrat la o reprezentanţă comercială. Am absolvit facultatea de Electrotehnică a Universităţii Tehnice din Bucureşti, în prezent, Electrical Engineering. Am luat repartiţie la Tarniţa, jud. Cluj, împreună cu un coleg, amândoi condeieri aspiranţi, care au crezut că scrierea unei cărţi despre şantier îi va propulsa în mod oficial în rândul scriitorilor.

Pe prima soţie am descoperit-o în Cluj , dar destinul sau soarta, cum vreţi să-i spuneţi, a făcut să fie din Bucureşti, aşa că m-a întors acasă. După un scurt job într-un institut de cercetări, am intrat în comerţul exterior, care, pe vremea aceea, era monopol de stat. Am divorţat şi m-am recăsătorit, iar în 1987 a apărut primul copil. Am stat în comerţul exterior puţin după 1989 , după care am schimbat mai multe joburi, până am ajuns la LG-GoldStar, o firmă coreeană producătoare de produse electronice de larg consum.

Cu ajutorul reprezentatului firmei din acea vreme am pornit-o pe calea „privatizării”, înfiinţând un SRL care se ocupa cu service-ul aparaturii LG, pe tot cuprinsul României. Am funcţionat în această formă cam vreo 10 ani, după care dealer-ul la acea vreme al LG m-a înghiţit. Am mai vândut componente electronice încă vreo câţiva ani după care m-am retras la pensie anticipat. Între timp mai apăruseră încă doi copii, iar soţia mea s-a îmbolnăvit de cancer, în urma căruia, 4 ani mai târziu, a murit, deci menţinerea unei firme minuscule pe linia de plutire era o aventură pe care nu o mai puteam continua. Cred că nu are rost să subliniez „ajutorul“ pe care statul român îl dă micilor întreprinzători. Am fost cât am putut de scurt!

E.I. Cum a apărut pasiunea pentru scris în viața ta?

D. E. T. Pasiunea pentru scris mi-a fost insuflată de bunica maternă, de profesie invăţătoare, pe la vârsta de 7-8 ani. Povestirile m-au atras de la început. Am scris doar câteva poezii până pe la 14 -15 ani. Când am ajuns la Tarniţa, primul volum de povestiri „Capricii cuminţi“ era gata, dar, considerându-l nepublicabil pentru acele vremuri, a rămas în manuscris până astăzi. Erau în el toate influenţele lecturilor de până atunci: Buzzati, J.D.Salinger, Kafka, Camus şi lista ar putea continua.

Cartea despre şantier, căreia, iniţial, i-am spus „Arborele de lumină”, s-a născut mai greu , mai ales din cauza diverselor probleme din viaţa personală. A fost gata în 1987 şi înainte de a pleca în China, am lăsat-o la mai multe edituri. Pe vremea aceea, se debuta pe baza unor concursuri organizate de fiecare editură în parte. M-am întors în vara lui 1989 şi până atunci am primit un singur răspuns favorabil din partea editurii „Dacia“ din Cluj. Am luat legătura cu editura, cu dl. Ştefan Damian şi toate au mers bine până la revoluţie, când mi s-a spus că e vorba de o carte comunistă(!?) şi ar trebui să-i schimb titlul şi câte ceva din conţinut, pe ici, pe colo. Cartea nu era deloc comunistă, o să puteţi constata şi dvs., era o poveste de dragoste, care avea loc pe un şantier, pentru că acolo se şi întâmplase, de fapt. I-am schimbat titlul în „ Simţul iubirii”, dar alte modificări nu prea am fost în stare să fac. După o vreme, dl.Damian a părăsit editura, iar cei rămaşi mă duceau cu vorba, aşa că am retras manuscrisul şi, după câţiva ani, l-am publicat în regie proprie la o editură minusculă, „Alma Tip“.

După această încercare, evenimentele din viaţa personală m-au copleşit şi nu am mai scris nimic timp de 30 de ani! După moartea soţiei, am început o carte despre moartea ei, despre familia noastră, despre copiii noştri. Apoi am scris pe nerăsuflate o piesă despre revoluţia din 1989, folosind numai izvoarele găsite pe net, eu fiind, la momentul respectiv, plecat din ţară! Între timp, am terminat cartea despre soţie, copii etc. I-am zis, în cele din urmă, „Dincolo de durere şi tristeţe” şi am publicat-o la editura E-publishers, făcând un nou test în materie de edituri, deoarece piesa cu pricina am publicat-o la editura „Self Publishing“ sub numele de „Crăciun Roşu” şi am lansat-o la „Institutul Revoluţiei din Decembrie”, cu ajutorul d-lui Claudiu Iordache.

Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori disponibile pe Booknation.ro

La Smart Publishing, am publicat „Sex fără frontiere”. Am preferat Smart Publishing, pentru că oferă scriitorilor condiţii mult mai bune decât alte edituri, care pun tot felul de condiţii, oferă procentaje ridicole autorilor din drepturile de autor, cer cedarea exclusivă a drepturilor de autor, pe mai mulţi ani, dar nu se implică de loc în distribuţia cărţii şi apoi se plâng că vânzarea cărţilor româneşti merge foarte prost! Ar mai fi ceva de spus despre o piesă pe care am scris-o înainte de 1990. Deci interesul meu pentru dramaturgie nu este nici el de ieri-de azi! Piesa se numeşte „Conchistadorii cerului”. Am dus-o la Teatrul „Nottara“. Secretarul literar nr. 2 a spus că e OK, secretarul nr. 1 , după ceva timp, a zis că nu merge. Era o piesă de idei şi, probabil, unele dintre ele s-ar fi putut să deranjeze. Am trimis-o după revoluţie la concursul Uniter şi redactorul care a citit-o a scris ceva frumos despre ea, dar ceea ce mi-a plăcut cel mai mult este că  a zis: (citez) „scrisă sub impresia recentelor evenimente” (adică revoluţia din decembrie). Piesa fusese scrisă cu cel puţin 8 ani înainte! Şi, uite aşa, s-a închis o altă poartă spre literaratura oficială!

E.I. Cum s-a născut cartea „Sex fără frontiere”?

D. E. T. Câteva idei despre cum s-a născut cartea „Sex fără frontiere” se găsesc în „Cuvântul înainte” al cărţii. După „Dincolo de durere şi tristeţe”, o prietenă mi-a spus că ar fi bine să scriu şi ceva mai vesel. Am călătorit mult şi înainte, şi după 1989, dar nu m-am dat niciodată în vânt după cărţile de călătorii sau cele care sunt ghiduri turistice nedeclarate. Am ales această cale a unor povestiri cu nuanţă uşor erotică, a istorisirii unor întâmplări care au avut loc sau nu, pe diverse meridiane ale lumii (am precizat în repetate rânduri, cu diverse ocazii, că „frontierele“ din titlu sunt frontierele ţării), cu eroii menţionaţi în carte sau cu alţii care semănau cu ei (deşi la început se spune că „orice asemănare etc. …“). Oricum e vorba de o lume dispărută odată cu revoluţiile din estul Europei, dispărută atât în România, cât şi în ţările pe unde se perindă personajele cărţii. Primele oraşe sunt Moscova, Nairobi şi Praga. Dacă voi mai apuca, vor urma Damasc, Tripoli, Beijing şi Teheran.

E.I. Ce te inspiră să scrii?

D. E. T. După 30 de ani de absenţă din faţa mesei de scris, am atâtea idei, întâmplări şi evenimente despre care aş vrea să scriu, încât nu cred că mai poate fi vorba de inspiraţie. Un prieten (şi nu numai el) m-a întrebat: „Ce te-a apucat acum, la 70 de ani?“. „Scot din mine tot ce a zăcut latent, timp de 30 de ani“, i-am răspuns! Pe de altă parte, experienţa de viaţă mi se pare fundamentală pentru un prozator realist şi, slavă Domnului, am destulă. Este o garanţie a autenticităţii!

E.I. Crezi că o titlul este important pentru impactul cărții?

D. E. T. Evident, titlul este foarte important pentru impactul cărţii! Acum nu mai sunt sigur că titlul a fost foarte bine ales! Dau vina pe ipocrizia care ne guvernează viaţa în problemele legate de sex! Am spus câte ceva în „Cuvântul înainte“. Cele mai multe titluri le-am conceput în engleză şi traducerea lor, de multe ori, a fost diferită de ideea iniţială. Mai important decât titlul ar fi marketingul şi promovarea cărţii, dar acestea sunt minunate, sublime, dar lipsesc cu desăvârşire, în cele mai multe din cazuri!

E.I. Ai citit o carte care să te inspire să scrii?

D. E. T. Am povestit mult la celelalte puncte, aşa că la această întrebarea răspunsul va fi unul foarte scurt: „Nu, categoric nu! Stilul, ideile, poate, imaginile din cărţile anumitpr scriitori m-au influenţat, în mod sigur, dar nu o carte anume“.

E.I. În prezent lucrezi la o nouă carte?

D. E. T. În prezent, lucrez la mai multe cărţi!  Am terminat de curând o piesă de teatru, cu titlul „Carnevale, o piesă cu măşti”. O voi publica într-un tiraj foarte mic şi o voi duce pe la diverse teatre, pentru că mai multe persoane avizate mi-au spus că piesele de teatru nu se publică, ci se joacă!

Revenind la întrebarea anterioară, pentru piesele de tetru am un fel de inspiraţie, adică o idee pe care mi-o notez undeva şi, dacă, ulterior, îmi vine continuarea inspiraţiei, adică tot sinopsisul piesei, inclusiv sfârşitul, o scriu rapid, într-o săptămână sau două. Ideea pentru „Carnervale“ o am de 10-15 ani.  Și abia acum s-a concretizat. Ideea mea cea mai veche are cred peste 30 de ani, dar până azi nu s-a concretizat.

Se numește „Conspiraţia prostiei“ şi abia zilele astea am citit ceva care ar putea duce la finalizarea ei! Cu proza e ceva mai simplu. Ar trebui să scriu continuarea de la „Sex fără frontiere”, dar încă nu m-am apucat. Scriu destul de constant la un roman despre România post-revoluţionară, folosind tehnica naraţiunilor întretăiate (sper să fi folosit expresia corectă). Şi această carte se pretează la continuări, mai multe volume etc. Punând cap la cap cărţile din seria „Sex fără frontiere“ şi aceasta de care vă spun acum, bineînţeles, dacă apuc să le termin, se va putea recompune o imagine a României din ultimii 10-15 ani de ceauşism şi 20-30 de ani de „democraţie”.

E.I. Cine te-a susținut cel mai mult atunci când ai publicat prima carte?

D. E. T. Din păcate nu prea m-a sprijinit nimeni. Soţia mea, mama copiilor mei mi-a fost întotdeauna alături. Dar, nefiind ea eroina primei mele cărți, în care era vorba despre o poveste de dragoste, nu a fost prea entuziasmată de publicarea ei. Probabil, bunica maternă care m-a încurajat la început ar fi fost suportul meu principal. Din păcate, a murit înainte ca eu să termin liceul.

E.I. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?

D. E. T. Activitatea mea poate fi urmărită pe FaceBook, acolo unde e toată lumea. Am să-i fac şi acestei cărţi o pagină, aşa cum am făcut cu două din cărţile anterioare şi voi încerca să postez mai des. Am şi un blog mai vechi. Am să văd dacă îl voi reactiva sau voi face unul nou.

Cărţile despre care am vorbit pot fi găsite pe Libris, Librărie.net, Elefant.ro şi la librăria online a editurii Smart Publishing – de unde se pot comanda  foarte ușor, numai printr-un simplu telefon.

E.I. Câteva cuvinte pentru cititorii BookNation.ro?

D. E. T. Booknation.ro este una din acele iniţiative făcute de tineri sau grupuri de tineri, mari iubitori de literatură, care mai au şi alte joburi şi fac toată această activitate numai din pasiune, fără să urmărească vreun beneficiu material. Ei sunt singura speranţă ca literatura românească autentică să nu dispară în valul uriaş de traduceri care au invadat piața de carte din România. Varianta oficială are multe instrumente la îndemână şi, mai ales, mulţi bani de la buget, dar ca şi în cazul TVR, audienţa tinde către zero. Nu pot decât să urez succes în continuare, grupului de tineri de la BookNation.ro, să nu se lase descurajat de greutăţile de tot felul pe care le vor întâmpina şi de acum înainte.

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
BOOKNATION.RO ÎȚI FACE PLINUL DE CĂRȚI!
Am dat drumul la un concurs inedit în care poți câștiga 7 super cărți 📖! Dă click pe butonul de mai jos pentru a te înscrie și pentru a descoperi cărțile! 👍

PARTICIPĂ LA CONCURS

Iubim comentariile tale :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.