Interviu cu Ela Nicolau, autoarea cărții „Iartă-mă tăcere!”

E.I. Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască ne poți spune câteva lucruri despre tine?

E.N. Vai! Cine, ce sunt? Nu-i cel mai nimerit a mă întreba… Prea bine nu mă ştiu nici eu. Trăit-am clipe în care n-am fost în stare să mă recunosc. De eşti la fel, ai să înţelegi. M-aş preamări cu fapte şi virtuţi – precum se cere în aste vremuri – dar am destule lipsuri şi nu mi-e la îndemână. Nu am averi, nici şcoli înalte, diplome, onoruri… Nici cei „şapte ani de-acasă” nu i-am avut cum se cuvine şi a trebuit să supravieţuiesc şi cu această lipsă nepermisă. Ca simplu muritor de rând, cu înzestrări modeste, n-am reuşit mai mult decât să-mi aflu liniştea în simplitate. Mintea mi-a fost vioaie, cât să mă rătăcească în nori, dar nu destulă să-mi înlesnească zborul către performanţe sau evadarea din banalitate.

Încă mă întreb de unde vin şi unde-mi este locul. Iubesc viaţa şi fac ce pot ca zilele să nu îmi treacă precum umbra. Natura îmi este ca o mamă. Iubesc pământul cu păduri şi uscături, cu ape limpezi şi şuvoaie, cu flori şi buruieni… Dar inima îmi pulsează cu albastru. Iubesc şi cerul cu toţi aştrii statorniciţi în lumina veşniciei. Mai nou, iubesc şi pietre. A fost o vreme când iubeam bolovanii; doar de ei ştiam. Din frânturile lor scorojite născoceam mângâieri şi visam un liman. Din tăceri, din obscur, din noroi… am învăţat să iubesc pietre. Puţini ar vrea s-o creadă: la căldura din podul palmei tale, inima pietrei se poate deschide şi în ea găseşti adevăruri scrise cu lumină din cer. O inimă care pulsează cu iubire, te înalţă către stele. Cam asta sunt; bună-rea, oricum, ca mine – alta nu-i…

E.I. Care a fost momentul în care scrisul a apărut în viața ta?

E.N. Momentul a fost ca un fulger şi s-a petrecut în urmă cu cinci ani, chiar la Crăciunul dinaintea pragului către 2014. Eram la o şuetă ca de zile mari cu cele două fete ale mele, venite din lumea mare să-şi reîmprospăteze gustul copilăriei. Din vorbă în vorbă, m-am pomenit cu anumite întrebări, tocmai despre ceea ce mă ferisem totdeauna să le vorbesc. Nici nu ştiam ce să răspund. Totuşi, era dreptul lor să ştie. Şi datoria mea să le spun. Greu moment. Cu ce să fi început? Atunci a fost ca un declic: „Nu vă mai spun nimic! Am să scriu o carte!” – le-am zis. Nostim a fost că nici eu nu credeam ce spuneam.

E.I. Îți mai imaginezi viața fără scris?

E.N. Nu e nevoie să-mi imaginez viaţa fără scris. O ştiu prea bine. Problema este că prin scris mă simt ca într-o nouă viaţă. Şi este cea în care mă regăsesc. Mare noroc…

Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori disponibile pe Booknation.ro

E.I. Care este cartea ta preferată din copilărie?

E.N. Greu de spus. În copilăria mea citeam mai mult ce nimerem pe foi rupte din diverse cărţi, pe care le salvam din „maculatura” pentru foc, donată de o mătuşă înstărită. Aşa se face că la vremea mea de poveşti citeam Sofocle, Eschil, Euripide… Preferam cititul. Totuşi, la sufletul copilăriei mi-a rămas Legendele Olimpului.

E.I. Care este cea mai dificilă parte a procesului tău artistic?

E.N. Partea cea mai dificilă îmi este atunci mă fură scrisul şi uit de mine. Momentul acela ingrat, în care mă uit la ceas şi nu înţeleg cum a zburat timpul… Când îmi dau seama că trebuia să fi fost deja pe baricadele luptei pentru existenţă. Când mă văd obligată să las fraza neterminată, să ies pe uşă nepieptănată şi să alerg pe stradă ca nebuna, cu ideile de-a valma peste mine… Şi dacă mă mai pomenesc plecată şi fără chei sau ochelari sau portofel… atunci aproape că urăsc viaţa. Pe cea în care nu totdeauna reuşesc să mă adun şi să mă regăsesc.

E.I. Ce îți place să faci când nu scrii?

E.N. Câte n-aş vrea să fac! Din păcate, mai tot timpul mi se duce pe ce trebuie de făcut; pe acele lucruri multe şi mărunte la care mă obligă nevoile vieţii. Aşadar, când nu scriu – alerg încoace şi încolo… Şi ca să scriu, mai fur din orele de somn.

E.I. Ce crede familia ta despre cărțile tale?

E.N. Nu prea ştiu. Fetele mele încă nu şi-au găsit curajul să citească şi le înţeleg. Omul de lângă mine îmi spune că ceea ce scriu reprezintă valoarea sufletului meu. Mai am de aflat părerea celor trei nepoţei adorabili care, deocamdată, sunt tare ocupaţi cu lumea basmelor.

E.I. Care a fost unul dintre cele mai surprinzătoare lucruri pe care le-ai învățat în crearea cărților?

E.N. Gândul şi pornirea mi-au fost să scriu o carte, dar apoi am constatat că de fapt cartea mă scrie pe mine.

E.I. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?

E.N. Cartea a fost publicată în două ediţii şi se poate cumpăra de pe libris.ro şi librăriile Alexandria. Cu prezenţa virtuală… nu stau bine: profil Facebook – Ela Nicolau. Ar trebui mai mult – ştiu şi regret! Deocamdată, atât îmi permite timpul.

E.I. Câteva cuvinte pentru cititorii BookNation.ro?

E.N. Nu vin cu sfaturi şi îndemnuri. Şi cititul este o artă. Iar arta nu se poate face cu de-a sila. Cât despre cartea mea, nu îndemn pe nimeni să o citească. Nădăjduiesc că îşi va alege singură cititorii, la fel cum şi cititorii adevăraţi ştiu să aleagă. Mulţumiri alese am şi pentru cei care trudesc în promovarea cărţilor. Dincolo de beneficiul pentru cititori, cumva, îi mai scutesc şi pe autori de… incomode ploconeli.

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)

📚 CONCURS NOU:

PLINUL DE CĂRȚI!

Am dat drumul la un concurs inedit în care poți câștiga 7 super cărți 📖! Dă click pe butonul de mai jos pentru a te înscrie și pentru a descoperi cărțile! 👍

PARTICIPĂ LA CONCURS

POST A COMMENT.