Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori oferite de Booknation.ro

Î: Ne-ar face o mare plăcere să descoperim cine este autoarea Emanuela N. Șoimu.

R: Emanuela N. Șoimu este o banală și insignifiantă încarnare a Scriitorului – persoană abstractă, ideală sau generică –, a individului care iubește necondiționat Logosul și arta cuvântului, care se delectează cu sonoritățile lui și le valorifică în manieră estetică, creează lumi și dă viață unor ființe la fel de (im)posibile sau de (i)reale ca el, transmite gânduri și generează sentimente, emoții și senzații dintre cele mai variate și mai umane. Pe de altă parte, Emanuela N. Șoimu – pseudonimul este și nu este un „nume de împrumut” – e autorul mai multor volume (șapte romane mai exact, care deocamdată stau cuminți „la sertar”), din care a văzut lumina tiparului numai tripticul acesta dureros al iubirii, culegerea de nuvele psihologice Amor, adorare, alienare.

Î: De unde te-ai inspirat pentru a scrie despre această iubire în ipostaze diferite?

R: Într-un fel sau altul, toți am trăit acest sentiment – dragostea – și, real, ori ca pură idealitate sau simplă năzuință, fiecare a trecut prin cele trei ipostaze, că a realizat sau nu, că recunoaște sau infirmă faptul acesta, că are curajul să se uite în adâncurile lui sau se neagă pe sine însuși. Așa că răspunsul este simplu: m-am inspirat din experiența proprie și, până la urmă, a tuturor oamenilor.

Î: Ce simbolizează cele 3 denumiri centrale ale secvențelor cărții tale: Păpușa, Îngerul, Vipera?

R: Oricare dintre cele trei titluri trimite la mai multe niveluri de lectură, implicit de interpretare. Putem rămâne la suprafață, la cea mai facilă și mai comună lectură, și atunci „păpușa” e jucăria pe care o primește Magda, „îngerul” e statuia din curtea bisericii, pe care o adoră Agata, iar „vipera” e șarpele care o mușcă pe Cristina. Dar câte femei nu s-au simțit păpuși în propria casă sau familie, nu pentru că au fost tratate ca niște ființe drăgălașe și amuzante, cu care te joci și pe care le ocrotești, ci pentru că erau închise într-o colivie, fie ea și din aur? Și câți bărbați nu au trăit oare sentimentul, aidoma lui Valer (atenție! numele complet al protagonistului este Valerian, un nume care trimite la valeriană – planta din a cărei rădăcină se extrage o substanță sedativă – și pe care personajul nu îl poate suferi) că sunt niște marionete în mâna destinului și, orice ar face sau oricât s-ar opune, parcă nu sunt stăpânii lor ori ai propriei voințe și sunt prinși într-un vis continuu, în care fatalitatea vine peste ei și un păpușar invizibil le conduce pașii?

Astfel putem săpa tot mai adânc în acest text sau celelalte două și vom găsi tot mai multe sensuri, pe care e păcat să le sugerez eu, cu atât mai mult cu cât orice cititor e posibil să descopere acolo niște simboluri sau semnificații la care eu nu m-am gândit, pentru că opera e deschisă interpretărilor, după cum ne învață Umberto Eco. Și apoi, amintiți-vă că la școală degeaba ne spunea profesorul sau cartea de comentarii că „scriitorul zice asta sau ailaltă în cartea lui”,… că noi simțeam cu totul și cu totul altceva!

Î: Ce reacție au avut cititorii la cartea ta?

R: Incredibilă, cu adevărat neașteptată și încurajatoare, și, chiar dacă au fost cititori care mi-au transmis că e un pic cam multă suferință în tripticul meu nuvelistic, invariabil, toți au declarat că le place, iar unii au mărturisit că așteaptă cu nerăbdare să citească toate viitoarele mele cărți. Acest fapt m-a convins că a fost un lucru bun să public un prim volum, de proză scurtă, și mă gândesc serios să dau tiparului și alte texte.

Pe această cale le mulțumesc încă o dată celor care mi-au citit cartea și îi asigur că mă voi strădui să nu îi dezamăgesc nici pe mai departe, pentru că scriu cu adevărat din inimă și durerile sau bucuriile despre care vorbesc eu sunt reale, sunt ale lor!

Î: Te identifici personal cu vreunul dintre personajele cărții tale?

R: Artiștii în general și scriitorii în particular sunt schizofrenici de factură estetică, care văd, aud, simt, gustă și pipăie lucruri și realități pe care nimeni din lumea reală și așa-zis normală nu le percepe; totodată, ei sunt demiurgi (a)normali și (ne)buni, care alcătuiesc din nimic, din eter, din neant sau infinit, universuri de anormalitate normală. Astfel, orice scriitor se identifică personal cu toate, cu absolut toate personajele lui, intră în fiecare și le părăsește pe rând, atunci când trebuie sau e nevoit să o facă. Prin urmare, și eu sunt toate personajele mele, principale sau secundare, bărbați sau femei, copii sau adulți, tineri sau bătrâni, vorbesc prin gura tuturor și acționez odată cu ele, dar, cu adevărat… nu sunt niciunul.

Î: Crezi că fericirea este un ideal intangibil?

R: Prefer să răspund cu un citat dintr-o viitoare carte a mea, al cărei titlu nu e definitiv stabilit, dar în care replica aceasta va figura, poate cu mici modificări: 

„Fericirea e o trăsătură, o caracteristică a spiritului, sau, și mai precis o funcție psihică, o funcție superioară a creierului. Ea presupune activarea unei anumite zone a cortexului nostru, nu mă întreba care, că habar n-am, formarea unor sinapse care apoi se întăresc și dau o anume stare – fericirea. Unii oameni au activată această zonă misterioasă încă de la început, de când se nasc, sau imediat după; altora însă, ea nu le este atinsă sau aprinsă niciodată, de niciun impuls, și astfel, în timp, zona se atrofiază, iar oamenii aceștia nu cunosc niciodată acea stare minunată și inexplicabilă, inefabilă și indefinibilă, care e fericirea. (…) Ei, bine, că există sau nu zona de care îți spuneam în creierul nostru, că teoria mea e bună sau e rea, că mă crezi sau nu, dar trebuie să admiți că am dreptate când îți vorbesc despre cele două categorii de oameni: fericiții autentici și nenorociții inveterați, pentru că ceea ce inițial e doar o predispoziție, spre fericire sau insatisfacție în formă continuă, se adâncește în timp și devine o trăsătură a spiritului, ba chiar un viciu.”

Î: Identifici pasiunea ca și element contradictoriu legilor omenești?

R: Pasiunea e un catalizator miraculos, pentru toate activitățile umane, dar aidoma ucenicului vrăjitor din poveste, trebuie să înveți cum să te folosești de ea ca să fie eficientă și să te ajute și, pe cât posibil, să nu o lași să îți scape din mână. Fără pasiune, în viața publică sau personală, nu faci nimic, ci doar supraviețuiești și te conformezi unor legi omenești, care nu ți se potrivesc, nu sunt ale tale și pe care, din acest motiv, le simți străine sau dușmănoase.

Î: Lucrezi în prezent la continuare a cărții sau la o carte nouă?

R: Un gen de continuare a cărții deja există. Mai exact, cea de a treia nuvelă, care, pentru un lector mai atent, e clar că nu face parte din ansamblu și cumva „sparge” perspectiva masculină, ce domină în primele două texte, s-a dezvoltat încă de acum trei ani, într-un roman amplu, total separat, care există „la sertar” – Agonia Galateei. E un roman despre iubire, în care tema incestului s-a pierdut pe parcurs, rămânând doar metamorfozele unei pasiuni morbide, pe care o prezint, din perspectivă strict masculină, pe o perioadă de mai bine de optsprezece ani, o monomanie ciudată, cu suișuri și coborâșuri, cu împliniri și eșecuri, a unui orfan exaltat și temperamental, care se îndrăgostește fulgerător, asemenea lui Dante, la nici nouă ani, și o face pentru toată viața, de o fată cu șapte ani mai mare ca el. 

În prezent, lucrez la un alt roman psihologic, pe care ar trebui și mă străduiesc să îl termin în maxim o lună, pentru că deja am schițate alte două romane și un cvartet nuvelistic, ca să nu mai vorbesc de caruselul de subiecte, scene și scenarii care îmi bântuie prin minte.

Î: Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea?

R: Deocamdată, într-o oarecare măsură, pe Facebook. Dar să nu se aștepte la prea multă „vizibilitate” sau activitate pe site-urile de socializare, pentru că munca mea e scrisul în singurătate și cu adevărat voi apărea mai mult în cărți, tipărite sau e-book-uri. Eventual îmi pot trimite mail la emanuelansoimu@gmail.com și le voi răspunde cu drag.

Î: Ai un mesaj pentru comunitatea BookNation?

R: Citiți! Citiți cât mai mult și cât mai variat, din toate domeniile activității umane și în toate formatele posibile, pentru că, așa cum au spus-o și alții înaintea mea, trăim atâtea vieți câte cărți citim și vorba lui Borges, acest fenomenal, extrem de cult și teribil orb: „Eu mi-am imaginat întotdeauna Paradisul sub forma unei biblioteci.”

 

📫 Abonează-te la noutățile noastre


Îți trimitem un email pe săptămână cu cele mai interesante concursuri și reduceri irezistibile la cărți!