Booknation: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poți spune câteva lucruri despre tine?
Am lucrat în TVR, peste 20 de ani, ca realizator și producător de documentare. Unele dintre acestea au primit distincții la importante festivaluri europene. Sunt laureată a Asociației Profesioniștilor de Televiziune din România (APTR) și am fost nominalizată la premiile HBO pentru scenariu de scurt metraj.

După vreo cinci ani de muncă, am creat și un site educativ gratuit (atelierulcopiilor.ro), cu povești și exerciții, care încearcă să-i “împrietenească” pe școlarii mici cu știința. A fost mulțumirea adresată profesorilor ce își fac datoria, cu modestie și devotament.
Așadar, deși aceasta este prima mea carte, nu sunt o debutantă într-ale scrisului.

B.N.: Ce ne poți spune despre cartea pe care ai scris-o?
Este inspirată de opera fotografică a lui René Magritte, faimosul suprarealist belgian. El recunoștea, într-un interviu: „Detest trecutul – pe al meu și pe al altora.” Crescut într-o familie lipsită de iubire, trebuie să fi fost împovărat cu numeroase traume și secrete. Nu întâmplător, unele dintre celebrele sale tablouri înfățișează personaje cu fețele acoperite de obiecte, sau văluri.

Cu atât mai mult aprecia prezentul, luminat de Georgette, frumoasa lui soție și de câțiva prieteni fideli. Era micul grup, pe care l-a imortalizat în fotografii. Valoarea acestora a fost înțeleasă abia după dispariția pictorului. Adunate într-o expoziție itinerantă (ajunsă, în 2009 și la Muzeul Național de Artă) ele au uimit, intrigat, entuziasmat.

Povestirile mele sunt un omagiu adus talentului său de a ascunde magia lumii, la vedere.
Pentru că nu perfecțiunea tehnică (deseori, absentă) face memorabile asemenea poze. Ci impresia că asiști la un captivant joc de societate, căruia doar artistul îi știe regulile. Și, fără ele, nu poți decât să privești, fermecat, cum Magritte și ai lui se distrează, pentru eternitate, în misteriosul lor univers alb-negru…

B.N.: Dacă trebuie să alegi între personajele tale, care îți este cel mai drag?
Fotografiile au fost făcute de René Magritte, așa că nu autorul apare cel mai des în ele, ci soția lui. Deoarece una dintre imagini, ce o înfățișează scrutând o frunză și un pahar cu apă, este intitulată Regina Semiramida, am numit personajul său – Regina; ea are rolul principal și unificator în carte.

Apoi mai sunt Sirenele. Trebuie să știți că reprezentarea sirenelor ca făpturi semi-umane, cu cozi de pește, s-a impus abia în Evul Mediu. În carte apar cele “veritabile”, ale Antichității, cu trupuri jumătate femeie – jumătate păsăre (doar de aceea aveau glas minunat!). Cunoscătorii vor obiecta că aceste creaturi mitologice nu aparțin operei lui Magritte. Totuși, în unele dintre tablourile sale (precum Insula comorii) există niște păsări-vegetale aflate pe un țărm dezolant, ce mi-a adus aminte de “insula cu flori și oase”, unde sirenele atrăgeau nenorocoșii marinari.

B.N.: Există o ordine în procesul creativ? Întâi intriga și după aceea personajele? Sau invers?
Cred că depinde de temă. Aici, fiind vorba de oameni reali, le-am ales pseudonime adecvate ocupației, ori caracterului și, apoi, mi-am inchipuit intriga fiecărei povești.

B.N.: Cât de greu este să respecți deadline-urile impuse de editură?
Eu încerc să termin munca, înainte de a-mi impune cineva un termen limită. Lucrez bine și sub presiune, dar prefer să n-o fac.

B.N.: Ai transpus anumite trăsături de caracter personale în personajele cărții tale?
Deloc. Chiar dacă nu explicit, cartea e rezultatul unui intens efort de documentare. Am vrut să ilustrez personalitatea și pasiunile familiei Magritte și ale amicilor acesteia. Am citit tot ce am putut găsi despre ei. Dar nu numai atât! Căutările m-au dus de la o veche teză de doctorat în medicină, la cântece de petrecere din secolul trecut, părți componente ale automatelor muzicale, vedete ale bâlciurilor de odinioară, stele ale cinematografului mut, sau istorie a unor monumente…

B.N.: Ce teme delicate ai vrea să abordezi dar încă nu ai curajul să le așterni pe hârtie?
Nu impart temele în “delicate” și “ne-delicate”, ci în interesante pentru mine, ori nu. Curajul nu are nimic de-a face cu asta.

B.N.: Ai câteva tips and tricks pentru autorii care aspiră să ajungă ca tine?
Să aibă mult respect pentru cuvinte și să nu le deranjeze fără motiv! La revizuire, orice text trebuie eliberat de informații redundante și înflorituri gratuite. Sunt destule cărți care cântăresc un kilogram și conțin trei idei, nici acelea originale!

B.N.: Se spune că prima carte publicată este întotdeauna cea mai dificil de realizat. Este adevărat sau procesul creativ este la fel de greu indiferent de numărul de cărți?
O carte n-ar trebui să fie niciodată ușor de scris! Scrisul este o treabă serioasă, chiar dacă e vorba de comedie. Cine nu crede, își poate găsi altă ocupație.

B.N.: Știm din statistici că românii citesc puțin. Cine și cum ar putea schimba asta?
Obișnuința de a citi se formează în copilărie. Gradul de educație al familiei și calitatea corpului profesoral sunt hotărâtoare. Cine nu a crescut cu o bibliotecă în casă, are mai puține șanse de a se bucura, mai târziu, de cărți. Și, un dascăl care nu s-a lăsat, el însuși, încântat de Alice în Țara Minunilor, Mary Poppins, Copiii căpitanului Grant, Cei trei muschetari, cum ar putea să-și inspire elevii să le prețuiască? Iar, fenomenul copy-paste este coma exercițiului intelectual și moartea lecturii!

B.N.: Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?
“Fotografii dintr-o expoziție”, http://www.librariacoresi.ro/shop

B.N.: Câteva cuvinte de final pentru cititorii Booknation.ro?
Dacă am o carte bună, pot uita cu orele de mine. Pe voi, toți aceia care cunosc atare sentimente de plăcut abandon, vă salut! Nu lăsați oalele pe foc!