E.I. Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască ne poți spune câteva lucruri despre tine?
I.T. M-am născut în 17 iunie 1981, într-o localitate înconjurată de munți, am urmat școala și liceul în orașul natal, urmând să fac facultatea la Cluj.

E.I. Care a fost momentul în care scrisul a apărut în viața ta?
I.T . Am citit și am scris de când mă știu ca pot sa fac asta cursiv, adică cam din clasa a 3-a, a 4-a.

E.I. Cât de importantă este cercetarea pentru tine atunci când scrii o carte?
I.T. Am iubit și iubesc poezia și oamenii, și de aceea mereu scriu despre și pentru oameni. Iar când nu scriu despre ei, lucrez cu ei, le caut prezenta. Caut să fiu mereu în mijlocul lor, iar când nu sunt fizic acolo, fac asta prin citit sau scris. Am scris aceasta carte pentru sufletul meu, și am decis sa o public la îndemnul unei drage prietene.

E.I. Crezi că titlul este important pentru impactul cărții?
I.T. Este extrem de important, mai ales în ziua de astăzi, când totul este viteză. Oamenii, inclusiv eu, decidem de cele mai multe ori după coperta. Este atât de importanta viteza și primul moment de contact, încât judecăm și luăm decizii după coperta pana și la oameni, cu atât mai mult la cărți.

E.I. Spune-ne despre stilul tău de a scrie, care este diferența între stilul tău și a altor scriitori?
I.T.  Eu cred ca poezia, cel puțin poezia mea, se citește cu sufletul, pentru ca este scrisă din suflet pentru suflet. Este o poezie plină de emoții și viață, în care încerc sa îmbin aceleiași energii întâlnite în fiecare dintre noi, pozitivul cu negativul, bucuria cu tristețea. Cum îmi zicea fiica mea deunăzi, cred ca bucuria și tristețea sunt gemene și vin la pachet 😊

E.I. Ce alte pasiuni mai ai pe lângă scris?
I.T.  Îmi place foarte mult sportul, am făcut triatlon și continui încât sa alerg și sa fac bicicleta cât îmi permite timpul.

E.I. Ai un obicei zilnic de a scrie?
I.T.  Scriu în general din și prin emoții, deci da, scriu aproape zilnic. Public însă rar, deși acum am decis sa lucrez la a doua carte.

E.I. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?
I.T.  Mă pot găsi pe pagina de facebook a cărții – Ioana Tarcea, cât și în libraria Sf Iosif, sau online pe libris.ro si carturesti.ro

E.I. Câteva cuvinte pentru cititorii BookNation.ro?
I.T.  Poezia o simți sau nu, în funcție de stare. Poezia mea se simte și curge ca o poveste, nu că poezii individuale. Așadar recomand din suflet sa citiți cartea seara, la o cană de ceai cald sau un vin bun, și sa o citiți „din scoarță-n scoarță” , cum se spune, 😊ca să-i prindeți trăirea și sa simțiți ce am simțit și eu, un periplu de întâmplări sub umbrela unei lumi oarecare din viața unui om.