E.I. Noua cartea se numește ”Copilăria fermecată”, este cartea care îți descrie într-un fel copilăria?

I.T. Nu chiar. Am avut o copilărie fericită, este foarte adevărat, oameni minunați în jurul meu, multă bucurie, însă mi-a lipsit „țara mea„. Defapt numai la asta visam, să merg la țară, unde să găsesc animale, grajd, mâncare proaspătă, apă, grădină și tot așa.

Toată familia mea era la oraș, bănuiesc că așa se întâmplă în viață. Din fericire am realizat că această lume minunată se găsește în sufletul meu, în imaginația mea, așa că am pus-o pe foaie.

Cândva sper să o aduc și în realitate. La asta lucrez și așa ceva sper.

E.I. Cum te-ai simțit atunci când ai creat personajele principale Gruia și Novac?

I.T. Am fost singură la părinți și m-am obișnuit cu asta, însă în copilărie am cochetat cu ideea de a avea un însoțitor, un frate. De aceea am ajuns la concluzia că mi-ar plăcea să fie gemeni în carte.

M-am distrat foarte mult atunci când i-am creat, sunt extrem de simpatici și de isteți, niște copii iubiți și înțelepți. Țin foarte mult la ei.

E.I. Ce ai vrea să simtă un cititor atunci când citește  ”Copilăria fermecată”?

I.T.  Aș vrea să zâmbească. Și mă bucur că am primit, până acum, doar astfel de feedback. Cititorii mari și mici s-au distrat și s-au simțit fermecați de lumea, până la urmă simplă, pe care am creat-o.

A fost un cadou pentru mine, cu ocazia împlinirii vârstei de treizeci de ani, un moment…pandemic din viața mea. Așa că m-am gândit să ofer un tribut copilăriei, să bucur copilul din mine și din ceilalți.

Am început cu Omul a uitat că trebuie să moară o bucată de apocalipsă și m-am gândit că este cazul să echilibrez balanța.

E.I. Care a fost locul preferat unde te-ai simțit inspirată să scrii?

I.T. Eu scriu oriunde, oricând. În mintea mea se petrec tot soiul de lucruri, personajele stau de vorbă, îmi tot spun diverse. Dacă pot atunci să notez bine, dacă nu le țin minte și revin asupra lor atunci când pot.

Mi-ar plăcea foarte tare să am și eu „țara mea„ cu o grădiniță plină de flori, o masă la care să scriu și o umbrelă deasupra capului. Iar pentru înăuntru o cameră răcoroasă, plină de amintiri și de fantome, să mă mai consult cu ele, nu de alta.

E.I. De la cine ai primit prima părere despre  ”Copilăria fermecată”?

I.T. Am oferit cartea cadou unei prietene și a doua zi am și primit părerea. A fost foarte încântată de bucuria și fericirea găsită în rândurile ei. La scurt timp după aceea am mai primit și alte păreri frumoase și încă primesc. Sper să fie tot așa!

Chiar mă bucur că am putut să fac oamenii să zâmbească.

E.I. Urmează o a doua parte sau o altă carte?

I.T. Gruia și Novac vor porni și în alte aventuri. Aveam de gând să continui aventurile lor, încă de la început, dar faptul că au fost primiți cu atât de multă bucurie m-a motivat și mai tare. Sigur că va mai dura, să vedem ce alte nebunii mai pun la cale năzdrăvanii!

Deocamdată lucrez la altă carte, sper să fie pregătită pentru începutul anului 2021. Se va intitula „Mofturi și dulcegării„, despre iubire, talent, obsesie și jocul sentimentelor.

E.I. A fost provocator procesul de publicare?

I.T. A fost un proces cât se poate de fin și de plăcut. Anghelescu Dana este, pentru mine, editorul de vis. Totul a mers ca uns și faptul că i-au plăcut și ei poveștile a fost pentru mine o bucurie și mai mare. Libris Editorial mi-a făcut viața mai ușoară și mai plăcută. Este o editură care dă dovadă de profesionalism și în care am încredere. Vreau să le mulțumesc pentru că sunt minunați și extrem de talentați.

E.I. Ce sfat ați oferi pentru un autor la început de drum?

I.T. Nu sunt eu în poziția de a da sfaturi, dar aș vrea să le spun doar să scrie, dacă asta le face plăcere! Să nu se uite în stânga și în dreapta și să nu se lase măcinați de cei din jur.

E.I. Unde vă pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?

I.T. Pentru cine dorește să vadă ce mai scriu, am un blog: https://slashacudetoate.eu/, acolo scriu de toate, de la povești, la impresii din călătorii și așa mai departe. Blogul are și o pagină de facebook: https://www.facebook.com/slashacudetoate.

Cărțile se găsesc pe libris.ro. Copilăria fermecată: https://bit.ly/2Z2PI6D și Omul a uitat că trebuie să moară: https://bit.ly/3dryc12

E.I. Câteva cuvinte pentru cititorii BookNation.ro?

I.T. Vă recomand Copilăria fermecată, pentru că sunt acolo animăluțele care au făcut parte din viața mea, ba unele încă fac parte bine-mersi și sunt niște suflete deosebite alături de care vă veți distra.

Toate personajele au un fler aparte, sunt mereu pregătite pentru o vorbă bună, o faptă frumoasă, o învățătură folositoare și o mâncare apetisantă, într-o lume de poveste.

Gruia și Novac vor reveni pe marile ecrane cu o gașcă și mai mare!