E.I. Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască ne poți spune câteva lucruri despre tine?
I.D.P. În 2009 am lansat blogul Frica de proză, pe nișa de experiment literar. De atunci, am publicat volume de proză și poezie, am colaborat cu publicații online.
Am 45 de ani, studii de filologie și filozofie; locuiesc la țară, într-o zonă deșertificată.
Acum, de pandemie, comand prin curier tot ce am nevoie pentru a supraviețui: cărți, cerneală, hârtie de scris, stilouri.
În mod excepțional, pentru că îmi slăbește vederea, am comandat trei afini pe rod, din specii diferite, pentru polenizare încrucișată.
Cresc găini ouătoare. Săptămânal, tund gazonul.
Am o grădină de legume pe care o ud la două zile. Vântul bate necontenit și efectul de foen (foehn) se face simțit. N-a mai plouat ca lumea de șapte luni. Iarna, zăpadă ioc.
Sunt foarte mândru de cititorii blogului meu. Aprecierile lor sunt vitale, comentariile lor sunt euforizante. Cele pozitive, se înțelege. Tot ce public pe hârtie apare mai întâi pe blog.
E.I. Care a fost momentul în care ai știut că trebuie să scrii o carte?
I.D.P. Vara lui 2012. Rezultatul a fost un roman cu mari imperfecțiuni, pe care trebuie să-l rescriu, dacă va fi să-l republic vreodată.
E.I. Cât de importantă este cercetarea pentru tine atunci când scrii o carte?
I.D.P. Experimentul literar e muncă de laborator, cu substanțele imaginației și limbii. Bați câmpii, asta e înclinația.
Totuși, documentarea e permanentă, pe varii niveluri. De exemplu, descrierea unei senzații olfactive e mai bună dacă știi cum apare ea în aparatul respectiv-eu prefer să arăt drumul parcurs de la senzori la receptori. Sigur, unii pot numi această înclinație-bombastică-după cum, de exemplu, iarăși, pot foarte ușor să lipească eticheta urâtă de mizerabilism, dacă tonul pe care scrii e mai melancolic decât le place lor.
Am scris o povestire, și cu asta închei, despre un nefericit agent de vânzări directe care colindă un oraș bântuit, pe timp de crivăț. Mi-ar fi plăcut să am de unde să mă informez, să am o cunoștință care să-mi descrie acest job. N-am avut. Așa c-am inventat. Mă aștept s-apară un adevărat agent de vânzări directe, unul în carne și oase, care să-mi râdă în nas și să-mi spună că habar n-am. Din fericire, volumul s-a vândut slab spre deloc, deci riscul meu e mic.
E.I. Crezi că titlul este important pentru impactul cărții?
I.D.P. Textul îl scrii și de la un punct încolo se scrie singur, dar nu ușor, ci cum vrea el, intră pe o cusătură.
Titlul e o mare bătaie de cap. Acumulezi un bazin de titluri, ai carul plin de titluri. Te scarpini în cap: pe care să-l aleg. Titluri, titluri. titluri. Le întorci cu furca. Visezi titluri. La urmă-lucru pe care-l observi mai târziu-nici măcar nu-l alegi pe cel mai bun.
E important pentru cititor să simtă înțepătura titlului, când îl vede, pentru că există un singur leac pentru asta: să cumpere și să 
citească.
E.I. Cum descrii stilul tău de a scrie?
I.D.P. Fragmentar. Spontan. Insolit.
Ziua, în timpul altor ocupații, prind cât pot din ce-mi trece prin cap. Folosesc funcția Recorder la un Nokia antic. Seara, în funcție de zi, rescriu ce am strâns. Pe gonfalon aș scrie, dacă aș avea unul, următoarea deviză sau motto: Fă în așa fel încât fiecare frază pe care o scrii să nu semene cu nimic din ce ai citit sau scris anterior. E imposibil de atins, dar se poate aspira cu folos la el.
E.I. Ce alte pasiuni mai ai pe lângă scris?
I.D.P. Stilouri, cerneală, hârtie de scris. Rândurile de față le scriu cu un Pilot Custom 74, pe hârtie Clairefontaine, cu cerneală Diamine Majestic Blue.
E.I. Ai obiceiul zilnic de a scrie?
I.D.P. Zilnic. Firește că zilnic. Măcar trei fraze pline. Rar trec de trei pagini, în zilele ploioase.
E.I. Ce crezi că lipsește pieței de carte din România?
I.D.P. Nu mă pricep. Eu, cu toată sărăcia, cumpăr cărți în fiecare lună. La cum se vede prin periscop, Ardealul și Banatul sunt mai vii, mai vivace. Din sud am primit numai refuzuri, da, știu, am multe hibe, dar măcar sun ca mine, nu ca o mie alții. Reviste din Cluj și Timișoara au avut agerimea să-mi sară în ajutor, în cel mai frumos mod: mi-au publicat niște mici texte.
Sudul este elitist. Prea elitist, aș spune. Sunt exagerat de scrobiți.
Partea proastă e: n-ai tu o revistă să spună, ia, nene, cinci lei pe o poezie, zece pe o povestire. Aș scrie maxim, aș lăsa porcii, găinile, spanacul și dovleceii în plata Domnului și aș scrie. Asta e trist. Măturătorii, vidanjorii și gunoierii sunt regi, lângă muncitorul cu peniță. E o meserie fără cea mai mică șansă. Dar, firește, paradoxal e că disperarea hrănește textul-nu și pe autor.
E.I. Care e cea mai mare provocare din viața unui scriitor din România în opinia ta?
I.D.P. Nu sunt poduri, punți, măcar pietricele pe care să sari. Numai elite și acoliți. Academism și carierism, seceta minții. Sudul e Gobi cu birocrați în loc de cactuși și dinozauri. Așa îl văd eu. Osuarul elitelor, locul unde mor alozaurii și dilemele. Îmi public singur cărțile. Asta fac. Scriu timid și în engleză, într-o zi, curând, voi scrie numai în engleză.
E.I. Se poate trăi din scris în România? E acesta un obiectiv la care aspiri?
I.D.P. Nu. Aspir, firește, dar trebuie să schimb limba. Engleza e singura opțiune.
E.I. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?
I.D.P. Pe blogul Frica de proză. Îi rog să citească, pentru început, categoriile -apar în titlurile din meniu- Jurnoir, TYC și Empo. Mai scriu și un jurnal care e pentru cititorii mai vechi și mai răbdători ai blogului. Cărțile mele pot fi cumpărate aici și aici, mulțumesc. Fragmentul care apare pe coperta a patra a volumului Trei Yeti cucuieți este un comunicat oficial și erorile care apar aparțin celor care l-au emis-nu mie! Mai multe voci m-au criticat (mama și un prieten), așa că dau explicații.
E.I. Câteva cuvinte pentru cititorii Booknation.ro?
I.D.P. În această vară public – la începutul lui iulie, sper, romanul la care scriu de câteva luni. Titlul e, deocamdată, Întoarcerea lui Esplandian, dar are și o groază de alte titluri. Vă rog să citiți pe blog -categoria Jurnoir/Mottocultura- și, dacă vă trezește un fior, poate cumpărați cartea, la apariție.
Închei c-o glumă lividă: fraților, știu că sunt amator, dar, cu suficientă publicitate, poate ajung profesionist!
