Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori oferite de Booknation.ro

Booknation: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poți spune câteva lucruri despre tine?
M-am născut într-o dată de pătrate perfecte (16.1.64, ora 9, a 4-a zi a săptămânii), poate de aceea în gimnaziu eram atras de matematici. De mic am fost pasionat de citit, iar scrisul intens l-am încercat încă din adolescenţă. La sfârşitul liceului finalizasem un volum de poezii cu titlul Manufactură de gesturi. Cutreieram nu numai cenaclurile literare din Bucureşti, dar şi câteva din alte oraşe. Purtam corespondenţă cu diverşi poeţi, atunci neexistând reţelele online de socializare, doar prin scrisori puteam să facem schimburi de impresii şi gânduri. Citeam toate revistele literare şi toate cărţile de poezii din biblioteci şi librării, inclusiv unele scrise în limba franceză. La liceu am avut noroc de o clasă boemă, i-am avut colegi, printre alţii, pe nepotul pictorului Tonitza şi pe fiul poetului Miron Radu Paraschivescu. Cu acesta din urmă am petrecut, de altfel, o vacanţă memorabilă la moşia tatălui său de la Vălenii de Munte, unde am putut să-i ating biroul la care scria şi să citesc cărţi din impresionanta sa bibliotecă.

Totuşi, situaţia personală de atunci nu mi-a permis să urmez cursurile facultăţii de litere, iar şocul armatei obligatorii, pe care am resimţit-o ca pe o închisoare în care am intrat nevinovat, m-a îndepărtat o lungă perioadă de scris.
Am reînceput să scriu târziu, la îndemnul iubitei mele, Daniela Toma. Astfel, debutul meu într-o carte a avut loc în 2014, la 50 de ani, după 25 trăiţi în comunismul restrictiv şi ceilalţi 25 în capitalismul sălbatic. Deseori, mă gândesc că am debutat la vârsta la care Nichita deja murea.

B.N.: Ce ne poți spune despre cartea / ultima carte pe care ai scris-o?
Scrierea volumului Oraşul Tatuat, cea de-a 7-a mea carte, a fost firescă şi spontană, am lucrat cu mult entuziasm şi pasiune, aproape cu disperare, simţind, poate, că am de recuperat timpul trecut. Nu am încercat să transmit neapărat mesaje, ci mai degrabă sentimente, emoţii care m-au marcat pentru că am trecut prin această pandemie neobişnuită. Acum, am impresia că acestea s-au scris singure, eu nu cred că am realizat cum s-a întâmplat, am fost pur şi simplu un soldat al cetăţii de hârtie.

Bine, recunosc, uneori am scris aşa, ca o provocare, ca şi când aş fi oprit un taxi şi i-aş fi cerut să mă ducă către o destinaţie imposibilă. Bineînţeles, este important ca poeziile să lase o cicatrice cititorului, adică ceva mai tare decât o urmă în sufletul său, atunci când citeşte, el să se regăsească în versuri. Parafrazând, aş putea spune că o poezie care nu spune o poveste nu primeşte nimic, de aceea am şi pus subtitlul Proze ultra-scurte în stil maximinist. Trăim într-o lume complexă, în continuă schimbare şi mişcare, dar cel mai important este să nu ne pierdem umanitatea. Poate că mesajul meu principal este că putem avea o lume mai bună şi că o putem face chiar noi înşine aşa.

B.N.: Cum arată spațiul în care lucrezi la cărțile tale?
Nu prea contează spaţiul în care scriu, nu l-am vizualizat niciodată. Eu scriu, în general, despre lumea mea interioară, mai puţin despre cea exterioară, iar această lume intimă este ca un fel de univers paralel pe care îl recreez în permanenţă, în funcţie de stările pe care le am la un moment dat. Îmi place mult să-mi antrenez imaginaţia, nu mă satisfac descrierile fade care imită realitatea. Mă bucur când pot să evadez din cotidian şi să mă retrag în lumea mea fantastică. Îmi place, pe de altă parte, să respir aerul veşted din biblioteci. Şi probabil că la un moment dat o să devin un ascet poetic.

B.N.: Dacă nu ai scrie, ce altă pasiune sau carieră ai urma?
Poezia e cea care mă ajută acum să respir, probabil că fără ea m-aş sufoca. Sunt un fel de dependent narcotic de poezie. Scrisul şi cititul m-au marcat toată viaţa cu cea mai puternică pasiune, dar, de-a lungul timpului, am avut şi alte pasiuni, ba chiar cariera mea profesională a fost cât se poate de tehnică, în domeniul instalaţiilor electrice. La şcoală eram mereu olimpic la matematică, iar de muzică am fost legat încă din copilărie, până nu demult am cântat în câteva trupe cu diverse stiluri rock.

B.N.: Ce autori români contemporani admiri?
Probabil că sunt un fel de optzecist întârziat, pentru că atunci m-am format ca poet. Nichita a avut o influenţă majoră în formarea gustului meu poetic. Dintre contemporani îi citesc cu admiraţie pe Matei Vişniec, Ion Mureşan, Paul Vinicius, iar dintre cei mai puţin cunoscuţi îi dau ca exemplu pe Daniela Toma şi pe Costel Stancu. Am numit pe cei care mi-au venit acum repede în minte, dar lista este mult mai bogată pentru că zilnic citesc zeci de poeţi şi de la fiecare reţin măcar câte o frază sau câte o expresie. Citesc atât de multă poezie încât am luat în urmă cu 3 ani iniţiativa să selectez ce e mai bun, din punctul meu de vedere, şi să pun într-o revistă pe care am numit-o „Monitorul de Poezie”, ca să conserv câteva imagini inedite din tot acest aflux creator.

B.N.: Ai anumite etape din publicarea unei cărți care nu îți plac?
Nu aş putea să afirm că este ceva care să aibă legătură cu cărţile şi să nu îmi placă. Etapa pe care o iubesc cea mai mult e, desigur, cea în care creez, mai ales în momentele când cred eu că am scris ceva bun. E adevărat că mă stânjenesc perioadele când trebuie să promovez o carte, dar sunt bucuros să discut oricât pe seama ei.

B.N.: Care este visul tău suprem în materie de colaborări?
În adolescenţă visam să fiu în preajma lui Nichita pentru că simţeam că din aura lui aş fi putut să-mi hrănesc dorinţa de a obţine maximul de poezie din cuvinte. Probabil, acesta a fost visul suprem.

Există totuşi o colaborare pe care mi-am dorit-o şi care chiar s-a concretizat. Este vorba de volumul de poezii al Danielei Toma din 2014, „Ziua când am semănat cu tine”, la care eu am participat cu ceva aparent şocant în acel moment, am scris note de subsol care, sub motivul că sunt explicaţii ale poeziilor Danielei, erau, de fapt, reintrepretări lirice ale acestora. Ea le-a numit adevărate poeme şi a crezut mult în mine la momentul acela. A rămas o carte dragă nouă pentru că punea în pagină şi toată pasiunea şi intensitatea dragostei noastre, ba a avut chiar un mare succes, ajungând în topurile naţionale.

B.N.: Consideri că audiobook câștigă din ce în ce mai mult teren pe piața de carte?
Da. Apar tot mai multe platforme online şi aplicaţii de unde le poţi obţine. Chiar şi legislativ sunt încurajate prin scăderea recentă a TVA-ului. În plus, consider că alternativele acestea de lectură nu pot să aducă decât beneficii. Personal, nu am experimentat prea mult audiobookurile, dar ideea este bună. Este o formă relaxată de contact cu o carte, dar şi de intimitate cu ea când este narată chiar de autor, sau de mai bună înţelegere a tuturor nuanţelor ei când o ascultăm prin vocea unui actor profesionist.

B.N.: Ne poți spune o întâmplare haioasă sau interesantă din perioada în care ai scris cartea?
Am început să scriu cartea asta în perioada când eram turist pe termen lung prin camera mea, când obişnuiam să mă plimb prin oraş ajutat de ochii trecutului, văzându-l doar prin imaginile tatuate în memoria mea. Angoasa stârnită de carantina începutului de an 20-20 şi şocul purtării unei măşti reale în public au constituit momente inedite şi intense, nu cred că vor mai exista vreodată unele ca acestea în care să mă dedic scrisului unei cărţi.
Această carte trebuia, conform planului iniţial, să apară într-un singur exemplar, dar manuscrisul a câştigat un concurs, astfel că volumul a fost publicat gratuit de o editură foarte bună.

B.N.: Știm din statistici că românii citesc puțin. Cine și cum ar putea schimba asta?
Nu sunt atât de pesimist precum vor să sugereze aceste statistici. Poate că sunt mai puţin folosite cârţile în formatul pe hârtie, dar e normal, au apărut atât de multe alternative în societatea asta tot mai digitală, de la reţele sociale, grupuri de lectură, e-book-uri, audio-book-uri etc. În cercurile în care mă învârt oamenii chiar citesc, se informează în permanenţă. Făcând o paralelă cu perioada comunistă, îmi aduc aminte cât de greu puteam să găsim orice carte ne-am fi dorit, multe pentru că nu treceau de cenzură. Cele bune se dădeau pe sub tejghea, sau în pachet cu unele pe care nu le voiam, ca să nu mai amintesc de faptul că aproape nu aveam deloc contact cu literatura universală a momentului.

Desigur, se mai pot face multe pentru a stimula lectura, începând cu şcoala, unde ar trebui să fie predate texte mai potrivite gusturilor copiilor şi adolescenţilor. Apoi, de exemplu, pot fi acordate tichete pentru achiziţia de cărţi, pe modelul celor de vacanţă sau de hrană.

B.N.: Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?
Cel mai activ, din punct de vedere al promovării literare, sunt pe reţeaua facebook, pentru că mi se pare cea mai potrivită profilului meu şi pentru că acolo îi găsesc uşor pe cei cu care am afinităţi literare. Am participat şi la întâlniri reale de cenaclu, când acestea erau posibile, la festivaluri literare, lecturi publice, lansări şi alte evenimente.

Editura Universitară, cea care a acordat premiul I manuscrisului volumului Oraşul tatuat şi a decis să-l publice, face o promovare deosebită acestei cărţi, astfel că se poate găsi în toate librăriile importante, adică oricine o poate comanda uşor, la un click distanţă. Ea se află fizic şi în librăria bucureşteană 13 Cafenea cu poezie, pe care o administrez şi unde pot să acord oricând şi un autograf cu dedicaţie.

B.N.: Câteva cuvinte de final pentru cititorii Booknation.ro?
Vă felicit în primul pe voi, creatorii acestei platforme, pentru tot ceea ce realizaţi în beneficiul promovării cărţilor. Este nevoie de entuziaşti ca voi. Cititorilor le doresc să aibă parte de lecturi de calitate, să descopere cărţi care să le aducă satisfacţii spirituale, iar printre acestea să se afle şi volumul meu, Oraşul tatuat.

Vezi Top 100 cărți ale anului 2022