Despre ce este vorba în acest roman?
Este o măreață și captivantă poveste de dragoste care se petrece în cea mai mare parte în Veneția, pe fundalul turismului de masă. Cartea pune întrebarea: ce înseamnă să fii european? Avem în Europa groaznic de mult trecut. Acum sunt în Roma și îl văd pe tot în jurul meu. În același timp, vechii noastre industrii europene îi vine tot mai greu să concureze cu economiile emergente din restul lumii, așadar devine tentant să ne vindem trecutul. În Veneția, acest lucru ia forme extreme. Veneția este frumoasă de-ți taie răsuflarea, dar nu prea o mai poți numi un oraș adevărat. Este un muzeu în aer liber. Dacă vrei să cumperi o sticlă de lapte, poți la fel de bine să te duci pe continent. Nu mai există niciun cinematograf, niciun teatru – o monocultură turistică totală.
Marea întrebare care plutește deasupra romanului este: în ce măsură este Veneția un simbol al întregii Europe? Căci această problemă, firește, nu apare doar în Veneția. Amsterdamul o ia și el foarte mult pe urmele Veneției și mi se pare că nu ne gândim dacă asta chiar e ceea ce ne dorim.
Ce înseamnă pentru dumneavoastră să fiți european?
Nostalgia continentului nostru, îndelungata istorie, e poate una dintre cele mai importante caracteristici ale sufletului european. Mă regăsesc foarte tare în această nostalgie. Îmi place grozav să mă aflu acum la Roma, un oraș pe care îl pot citi aproape ca pe un palimpsest – unde toate straturile istoriei sunt așezate unele peste altele. Mă delectez cu asta. Deci, din acest punct de vedere, sunt un european tipic. Și poate, prin asta, sunt și o părticică din problema Europei. Europa este un continent care stă cu fața întoarsă către trecut. În general, este mai înțelept să te uiți spre viitor.
Ați scris acest roman într-un an de zile. Cum arată o zi obișnuită de lucru?
La ora zece o conduc pe iubita mea Stella la serviciu – zece minute pe jos de la locuința noastră din Genova. Mai întâi luăm undeva micul dejun, într-un bar, apoi încep să scriu până la ora unu, când luăm prânzul. După masă scriu până la șapte și jumătate, când Stella termină munca. De obicei seara nu mai scriu.
Și cu ce scrieți?
Am un stilou frumos, marca italiană Delta. Modelul se numește Dolce Vita. Cu acest stilou am scris Grand Hotel Europa de la cap la coadă. Varianta scrisă de mână o prelucrez apoi pe calculator. Cu stilou și hârtie, încerc să formulez cât mai bine o versiune definitivă, să fac niște fraze cât mai frumoase. Asta te silește să te gândești dinainte la întreaga frază, de la majusculă până la punct.
Asupra casei cărui scriitor ați dori să lansați un bombardament?
A niciunuia. Mi se pare de-a dreptul o tâmpenie. Sunt împotriva bombardamentelor. Sunt într-adevăr un mare susținător al polemicii, dar taman asta e diferența dintre civilizație și lipsa civilizației. Polemica o faci cu vorbe, nu cu bombe. Polemica trebuie să aibă loc la nivel înalt și cu stil. Dacă aș polemiza, aș face-o cu niște articole bine construite și frumos scrise într-un mediu serios. Înainte făceam asta mai des ca acum. Poate că, din cauza distanței până la cuibul de șerpi din inelul de canale al Amsterdamului, am devenit mai moale. Mai ales dușmanii mei se bucură de asta.
Fragment din interviul despre Grand Hotel Europa, apărut în HP De Tijd, autor Kevin Van Vliet, traducător Irina Anton
Top 100 cărți ale anului 2023