Emanuela Istrate: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să vă cunoască ne puteţi spune câteva lucruri despre dumneavoastră?

Klimowicz Gabriel: Toată viaţa mi-am dorit să fiu scriitor. Simţeam că am chemarea asta. Dar părinţii, perioada comunistă cu atmosfera ei proletcultistă, aculturală, familia pe care trebuia să o întreţin în condiţii care astăzi ar părea foarte grele şi alte întâmplări piezişe ale vieţii mele, m-au făcut să-mi văd cărţile tipărite mai târziu decât alţii. După ’89 am devenit jurnalist şi m-am ocupat mai ales de zona politică. Am lucrat mulţi ani în televiziune unde am parcurs treptele jurnalistice de la reporter la director editorial sau de producţie. I-am cunoscut îndeaproape pe cei mai importanţi oameni politici, implicaţi în transformarea României ceauşiste într-o democraţie. Şi mai ales i-am cunoscut pe cei care s-au străduit din răsputeri să împiedice acest lucru. Sunt unul dintre jurnaliştii care au participat intens la aparitia presei „libere” de după 1989. Am participat la construcţia primelor redacţii de ştiri de la PROFM, PROTV, NationalTV sau Gardianul. Sunt autorul a peste o mie de editoriale şi articole de presă în ziare cum ar fi Cotidianul, Ziarul Financiar, Evenimentul Zilei, Gardianul, revista ”Flacăra”. Sunt realizatorul a sute de ediții de emisiuni de televiziune şi radio cu frecvenţă săptămânală sau zilnică la PROTV, Realitatea TV, Naţional TV, PROFM, Radio România Actualităţi.

A fost o experienţă foarte importantă pentru un scriitor. În 1992 am avut norocul să alcătuiesc (de la prima la ultima literă) prima carte a marelui român care a fost Petre Ţuţea. Îl cunoscusem încă de pe vremea lui Ceauşescu. Cartea a apărut la Fundaţia Anastasia – Editura Arta Grafică. În 2006 am publicat la editura C.H. Beck manualul de jurnalism „Agora vremurilor moderne”. Este o carte care conţine, pe lângă informaţia necesară celor care vor să se iniţieze în meseria de jurnalist de televiziune, texte jurnalistice şi literare. În 2010 am publicat la editura ARCB traducerea din italiană a cărţii de spiritualitate creştină „Iubire în Tăcere”, de Carlo Carretto. În 2016 mi-au apărut două romane. Primul, ”Lumea Ticăloșilor” – editura Ratio et Revelatio, este o frescă de circa 900 de pagini a lumii lui Ceauşescu din anii ’80 şi a României din anii ‘90. Cel de-al doilea roman, „Nunta”, a apărut la editura Cartea Românească şi este o privire tăioasă asupra relaţiilor dintre bărbat şi femeie, într-o lume debusolată, care suferă în urma unei crize a valorilor.

Anul acesta, în 2018, va apărea romanul „Străinul”, care se află în curs de publicare la editura „Cartea Românească”.

E.I. Cât de importantă este cercetarea pentru tine atunci când scrii o carte? 

G. K. Cercetarea este cea care îmi ocupă cel mai mult timp atunci când scriu o carte. Dacă ştii ce să scrii, turnarea într-o formă literară a sufletului tău, a trăirilor, a gândurilor despre viaţa noastră, nu ia foarte mult timp. Personajele însă, ca să trăiască, ca să respire, au nevoie de “carne”. Ideile nu sunt personaje. Această “carne” îmbracă ideea întruchipată de personaj, îi dă o imagine veridică, îi dă o viaţă proprie. Această imagine nu se poate obţine decât din experienţa personală sau din cercetare. Personajele, atunci când se mişcă într-o lume reală, trăiesc într-un anume timp şi spaţiu care trebuie să fie cât mai veridic. Dacă acţiunea aruncă un personaj în Chişinăul anilor 1940, ai nevoie de cunoştinţe amănunţite, de istorie, de  politică a vremii, despre mentalitatea acelei lumi, ierarhia socială, vestimentaţia oamenilor şi înfăţişarea străzilor cu magazinele, cârciumile şi teatrele lor. Acestea şi multe alte amănunte, de care este nevoie într-un roman care are ambiţia de a înfăţişa destine în cadrul lor firesc, se obţin numai prin cercetare.    

E.I. E o vorbă care spune că “haina face pe om”. Dar, cred că o vorbă şi mai adevărată decât asta ar fi “Cartea îl face pe om”. Ce citeşti? 

G. K. În tinereţea mea am descoperit Biblia. De atunci, de fecare dată când o citesc, mai ales Noul Testament, descopăr noi şi noi înţelesuri. Am ajuns să gândesc că, dacă scoţi „Evanghelia” din viaţa noastră, nu mai rămâne nimic cu rost. De asemenea, dacă scoţi „Evanghelia” din cultura Europei, toată civilizaţia europeană devine un fel de carcasă goală, de formă fără fond, lipsită de sens, precum o piele moartă de iepure, din care iepurele a dispărut. De asemenea, cele două genii literare, Dostoievski şi Shakespeare fac perte dintre lecturile pe care le consider obligatorii, atât pentru mine, cât şi pentru ceilalţi. Cred că ar trebui să fie studiaţi în şcolile de toate gradele.  

E.I. Care credeţi că este stilul din cărţile dumneavoastră? Ce vă deosebeşte de ceilalţi scriitori?

G. K. Stilul meu este, în primul rând, un stil jurnalistic, frust, atât în exprimare, cât şi ca mesaj. Există o caracteristică importantă a romanelor mele care le deosebeşte de celelalte: stilul meu jurnalistic descrie o realitate frustă care poate să fie din lumea văzută, pe de o parte, iar pe de altă parte, din lumea nevăzută, din lumea ideilor. De exemplu, în romanele „Nunta” şi „Străinul” unul dintre „persoanje” este „Marele Nimic”, „personajul” nevăzut care invadează lumea relităţii văzute, a simţurilor noastre.  

E.I. Scriţi zilnic?

G. K. Da. De circa 20 de ani încoace scriu aproape zilnic. Dar nu pot spune că este vorba exclusiv despre scrieri literare. Pot să fie articole de presă sau tot felul de materiale cerute în meseria de jurnalist. De 6 ani încoace încerc să scriu texte literare zilnic. În mare parte îmi iese. Fiecare dintre cele trei romane pe care le-am terminat până acum mi-a luat câte doi ani de muncă. Este foarte important să scrii zilnic, chiar dacă nu scrii neapărat literatură. Este un exerciţiu necesar pentru a-ţi păstra abilitatea de a te exprima în scris. Fără acest exerciţiu, abilitatea se pierde şi te trezeşti că atunci când vrei să să spui ceva, nu reuşeşti, oricât te-ai strădui. O posibilă definiţie a unui scriitor este următoarea: „Este scriitor cel care, după ce se scoală de dimineaţă, în timp ce se spală pe dinţi, se întreabă: Ce scriu astăzi?”

E.I. Cum vedeţi scrisul, ca pe o pasiune sau ca pe o muncă? 

G. K. În mod evident scrisul, mai ales scrierea unor romane, este o muncă. Este o muncă pe care nu o poţi face bine fără pasiune. Un scriitor are şansa să se definească pe sine prin operele sale şi să lucreze în interiorul spiritual al lumii din care face parte. El face artă şi în acelaşi timp e un „constructor”. Se construieşte pe sine prin scris, dar construieşte şi în spiritul naţiunii din care face parte, lucrează la formarea mentalităţilor oamenilor, în ordonarea unei ierarhii a valorilor, fie că sunt artistice sau morale, construieşte cultură şi civilizaţie. Şi face asta cu fiecare cuvânt tipărit care devine public. Să nu uităm că la început a fost Cuvântul. La sfârşit va fi tot Cuvântul. Iar scriitorii fac parte din această lume specială a celor care muncesc cu pasiune pentru a da sens cuvintelor.

E.I. Unde vă pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile? 

G. K.  Cărţile se pot găsi în librării sau pe net. Orice cititor poate să dea căutare pe google cu cuvintele cheie “Nunta, Gabriel Klimowicz” sau “Lumea Ticăloşilor” şi va găsi pe site-urile specializate cărţile respective.  

E.I. Câteva cuvinte pentru cititorii BookNation.ro? 

G. K. Le doresc cititorilor BookNation acum, la început de an, îndeplinirea tuturor dorinţelor lor bune. Le doresc să-şi împlinească destinul, indiferent câte eforturi şi câtă suferinţă presupune asta. Altfel nu vor fi fericiţi.

Mai vreau să le spun cititorilor să se oprească o clipă, să se detaşeze de realitatea în care sunt prinşi şi să vadă că râdem şi ne distrăm, ne străduim, facem eforturi teribile să ne simţim cât mai bine, să fim cât mai mulţumiţi, căutăm plăcerea şi tot felul de satisfacţii, dar din toate astea, la sfârşit, nu rămâne nimic. Sunt bune cărţile cu bancuri pentru că ne fac să râdem şi să ne simţim bine, sunt bune şi cărţile cu reţete culinare pentru că ne ajută să ne diversificăm plăcerea de a mânca şi toată această literatură de consum care ne ajută să pierdem timpul, dar din când în când sufletul nostrum are nevoie şi de altceva, de puţină substanţă, de puţină reflecţie. Cărţile mele sunt dintre cele care stimulează imaginaţia şi reflecţia. Cumpăraţi-le că merită!