Interviu cu Maria Mazilu, autorul cărții „Frământările unui pisoi salvat”

E.I. Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască ne poți spune câteva lucruri despre tine?

M.M. M-am născut și am copilărit în Bușteni, în coasta muntelui și la marginea pădurii. Am fost un fel de Mowgli pe variantă feminină și ceva mai modern. Când a venit vremea să merg la școală și părinții m-au luat la București, lumea mi s-a schimbat brusc. Atunci s-a născut și s-a și terminat relația mea cu orașul. În anii ce au urmat, a fost un loc în care am funcționat bine și atât. ”Acasă” a rămas mereu Bușteni și de el am rămas prinsă cu un elastic invizibil. Am revenit aici în toate vacanțele, la sfârșituri de săptămână și de multe ori chiar și pentru o zi.

La scurt timp după absolvirea facultății, am ales calea pionieratului în două domenii. Cum insolvența era la început în România, iar eu eram dezamăgită de câțiva angajatori, am decis să clădesc ceva după mintea mea. Am devenit antreprenor, punând bazele propriului birou de insolvență. Timp de 15 ani ne-am crescut unul pe altul și am adunat în jur o echipă de încredere.

Când am ales Facultatea de drept, a fost o opțiune de conjunctură, în contextul schimbărilor de după ’89. Am făcut-o fără să iau în considerare înclinațiile și preocupările literare vechi din adolescență. Pe măsură ce a trecut timpul, eu am fost tot mai absorbită de activitatea profesională, iar ele s-au manifestat tot mai timid. Însă plăcerea de a scrie nu m-a părăsit. Eu cred că și-a așteptat partenera să crească, pasiunea mea pentru călătorii. Iar când s-au întâlnit, în viața mea a fost un boom: m-am regăsit. Eram în călătorie în Asia când m-am surprins scriind cu bucuria din adolescență. Se întâmpla în al 13-lea an al biroului de insolvență. 
Am mai avut nevoie de încă 2, ca să pot pune punct profesiei și să îmi recunosc oficial pasiunile. Prima noastră realizare a fost blogul personal, www.mariamazilu.ro (fost mazy.ro – Povestiri din realitate). I-a urmat “Frământările unui pisoi salvat”, cartea cu două chipuri: pentru copii este o istorie cu pisici, plină de tâlcuri, iar pentru adulți, povestea unor îndoieli și căutări personale.

Cartea este doar începutul unui drum, pe care eu și pisoiul Bumbi am pornit. Ascunsă în blana lui, vom călători împreună, căutând oameni și locuri să ne inspire.

E.I. Care a fost momentul în care scrisul a apărut în viața ta?

M.M. Încă din adolescență am avut preocupări literare: în perioada liceului am participat la cenacluri literare, lor le-au urmat colaborări la Radio România Tineret și publicarea unor articole în reviste (cea mai importantă a fost ”Plai cu boi” a Dlui. Mircea Dinescu, articolul „Ochii scoși ai justiției”). Deși viitotul meu profesional părea deja stabilit, Facultatea de Filologie, după ’89, m-am alăturat celor care aleseseră Dreptul.

E.I. Ce ne poți spune despre cartea “Frământările unui pisoi salvat”?

M.M. Ideea unei cărți despre pisici a început dintr-o joacă, cum probabil încep lucrurile serioase. În urmă cu câțiva ani, părinții mei au salvat viața a 2 pisoi. Fuseseră fătați în albia pârâului Valea Albă, trece chiar pe lângă casa noastră și părăsiți de mamă. Grigore și Ilie. La 2 ani distanță, în același loc a fost abandonat un pisoi, ceva mai mare ca vârstă: avea în jur de 2 luni. Bumbi sau Bumbirică. El a devenit eroul cărții. Toți au avut parte de dragoste și grijă ca-n povești: n-au fost lăsați niciodată să doarmă noaptea afară, au paturi din coșuri de răchită, cu saltele, postavuri și cârpe, iau masa la anumite ore, ca și oamenii și bine-nțeles li se poartă de grijă ca unor sugari. “Nu cumva să pățească ceva”, a fost mereu justificarea alor mei.

Bușteni, decembrie 2016, când părinții au plecat pentru o săptămână la București și mi i-au lăsat pe cei 3 în grijă. Mai în glumă, mai în serios, mi-am luat în primire rolul de bonă.

Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori disponibile pe Booknation.ro

Era prima dimineață, când am constatat că eram deja obosită deși nu făcusem nimic altceva decât să răspund nevoilor lor de intră-ieși, închide-deschide ușa. Mi-a venit ideea să postez pe facebook câteva rânduri despre sutele de genuflexiuni făcute și le-am intitulat ”Jurnal de bonă”. Textul a avut succes, așa că am continuat și-n ziua următoare. Descriam cu umor mica aventură din casă: îi lăsam să exploreze aproape tot ce vroiau și părinții mei nu le dăduseră voie. Erau pe și în dulapuri, în chiuvetă, în paharul cu apă, trăgând mâncarea cu laba din farfuria mea. Am ajuns la un mini serial de 5 zile. Cititorii erau amuzați de povestiri. Am primit comentarii laudative, iar unii dintre ei chiar mi-au sugerat să scriu o carte pentru copii.

După o pauză de aproape 2 luni, am reluat povestirea. La vremea aceea deja nu mai eram în apropierea lor, plecasem chiar din țară. Mi s-a părut ciudat, dar simțeam nevoia să scriu despre ei. Nu am avut o un subiect concret, așa că mi-am lăsat mintea liberă și rândurile să ducă încotro vor. Au ieșit scurte episoade în care personajul principal, Bumbi, era învățat lucruri de către cei doi motani frați. Un fel de minipovestiri motivaționale și inspiraționale, pentru că seniorii îl educau cu înțelepciune și plini de povețe. Numărul cititorilor care se manifesta a scăzut, aveam maxim 20 de “like-uri” la o postare, ceea ce recunosc că m-a descurajat. Așa a început în mine o luptă: între a-mi urma plăcerea, cea de a scrie despre ei și a scrie despre ceva util, de care oamenii au nevoie. Dar toate îndoielile nu m-au oprit și am continuat să scriu: așa neclară, povestea fierbea în mine.

Îmi propusesem să postez pe facebook o poveste pe săptămână. În privat scriam însă mai mult de-atât. Lucrurile curgeau fără să le-nțeleg și fără vreo putere de control. În continuare scriam fără să am vreun fir al povestirii. Ideea de carte a revenit și s-a întors și din drum de câteva ori: toate povestirile așternute nu le vedeam închegate într-o carte. O amică m-a susținut insistent:

– Tu scrie, o să se lege totul la un moment dat, ai încredere! Continuă să scrii!

I-am urmat sfatul și, recunsosc, și flăcăruia din mine care pâlpâia temătoare. Când mă apropiam de ea, mă încălzeam de bucurie. Cum s-au întors lucrurile nu mai îmi amintesc, dar dintr-o dată povestea a-nceput să se lege. Când am devenit sigură de ea și-am știut că va prinde formă, am renunțat să mai postez pe facebook. Eram prinsă în povestire și mi se părea că dac-aș fi redat fragmente, n-ar fi avut înțeles. În 4 luni a, adus povestea la lumină: “Frământările unui pisoi salvat”. Când am terminat-o, am făcut public și am început să caut editură. Cum au decurs lucrurile mai departe, sunt formalități. Nu pentru că a fost ușor, ci pentru că odată ce-am avut convingerea că această carte va vedea tiparul, toate îndoielile au căzut. Întâmplările neplăcute sau potrivnice n-au făcut decât să-mi schimbe unghiul de abordare, nu să mă-ntoarcă din drum.

Bumbi, personajul principal al cărții, a fost aruncat în albia pârului. Trei zile a plâns de foame li speriat. Cu greu, ai mei au reușit să-l prindă. L-au adus acasă, unde erau cei doi pisoi frați, Ilie și Grigore. Ei îi devin familia pe care n-a avut-o, îl adoptă și învață pisicisme. Numele personajului vine de la bumbii canapelelor de piele sau ai plăpumilor vechi, pentru că ochii lui mari chiar așa par prin contrast cu blana neagră tăciune. Aruncat după o perioadă de timp în care trăise într-o casă și nu ca un vagabond, este marcat de experiența abandonului. Mai mult, auzindu-l pe omul care l-a adus în gârlă că nu-l poate lua cu el la copii pentru că “este negru și le-ar băga ghinionul în casă”, crede că este vinovat de ce i s-a întâmplat pentru că e urât. Prima parte a cărții aduce în prim-plan relația dintre cei  trei pisoi, comportamentul și atitudinea fiecăruia dintre maturi în educarea lui Bumbi, încercările de a-i reda încrederea în el. Partea a doua este despre aventura lui în pădure. Într-o noapte, supărat fiind, fuge de acasă și decide să colinde pădurea, sperând că acolo va găsi răspunsuri la întrebări și îndoieli. Bumbi este diferit de celelalte pisici (nu poate să omoare, mănâncă numai boabe) și pentru că nu-și cunoaște părinții, nu este sigur de natura sa de pisică. Știe că “unchii” săi, Ilie și Grigore, îl iubesc, la fel și oamenii care l-au salvat, dar întrebările și frământările despre cine și cum e nu-i dau pace. În povestire mai apar și alte personaje: sunt prietenii de cartier ai celor doi frați, dar și vietăți sălbatice ale pădurii. Eroul negativ este reprezentat de Golanul, un motan din cartier, pe care toți îl știau de frică. El este fratele vitreg al lui Grigore și Ilie, un pisoi nedorit de oamenii în al căror pod s-a născut. Ca să evite atașamentul și suferința, preferă să țină la distanță toate pisicile prin frica față de el.

“Frământările unui pisoi salvat” este o carte despre temeri, neîncrederi, dar și despre diferitul din noi și acceptarea lui. Povestea este și un semnal de alarmă tras oamenilor în relația cu animalele. Chiar dacă nu vorbesc ca noi, ele înțeleg, simt și știu, și ar trebui tratate ca niște ființe cu nevoi și dorințe și nu ca niște accesorii însuflețite. Pe de altă parte, oamenii sunt responsabili de viața animalelor și tot ce li se-ntâmplă este rezultatul acțiunilor lor!

Alegerea pisicilor ca personaje de carte nu a fost rezultatul unui studiu de marketing sau a faptului că ele conduc internetul. Cartea ”a ieșit” singură din mine, cum îmi place să spun, iar alegerea personajelor a fost conjuncturală, de cele care ”mi-au fost la îndemână”. De mic copil îmi închipui animalele vorbind, având trăirile și viața lor, așa că mi-a venit firesc să pun pe hârtie întâmplări între ele.

E.I. Spune-ne despre stilul tău de a scrie, care este diferența între stilul tău și a altor scriitori?

M.M. Despre stilul  meu cred că cel mai bine vorbesc alții. Nu am un stil ”studiat”, cred că este liber, transmite cu ușurință sentimente, stări, descrie împrejurări și este accesibil indiferent de vârstă și pregătire profesională.

E.I. În prezent lucrezi la o nouă carte?

M.M. ”Frământările unui pisoi salvat” este prima dintr-o trilogie. Am intrat în blana pisoiului Bumbi ca să-mi exprim temerile, îndoielile, să mă arăt așa cum nu am avut curajul să o fac ca om. În celelalte cărți Bumbi va îmbrățișa pasiunea mea cea veche, călătoritul. Prin ochii lui, cititorii vor vedea locuri, întâlni oameni și trăi experiențe noi, ale altor locuri.

E.I. Pe plan literar unde te vezi peste 5 ani?

M.M. În imaginația mea, voi fi o scriitoare recunoscută pentru stilul său inovativ. Voi scrie inedit despre experiențe și trăiri personale, prin intermediul alegoriilor. În egală măsură mă văd ca un scriitor de travel, care împărtășește impresii din mediul unor comunități restrânse, pe cale de dispariție.

E.I. Cât de activă ești pe social media?

M.M. Nu știu ce unitate de referință ați avut în vedere, dar vă pot spune frecvența cu care sunt prezentă pe unele medii online: pe Facebook postez zilnic, în medie cam de tri ori pe zi, pe Instagram o dată la două-trei săptămâni.

E.I. Câteva cuvinte pentru cititorii BookNation.ro?

M.M. Ce îmi doresc pentru oricine mă citește: să se regăsească în rândurile mele, să se bucure și să trăiască experiențele mele ca și când ar fi ale sale.

E.I. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?

M.M. Despre experiențele mele, cei interesați pot fi la curent urmărind site-ul personal (www.mariamazilu.ro), iar pentru un plus de veselie și bună dispoziție pot fi la curent cu năzdrăvăniile pisoilor și animalelor mele pe contul de Facebook (Maria Mazilu).

Scriu cu drag pentru fiecare dintre noi!

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)

📚 CONCURS NOU:

PLINUL DE CĂRȚI!

Am dat drumul la un concurs inedit în care poți câștiga 7 super cărți 📖! Dă click pe butonul de mai jos pentru a te înscrie și pentru a descoperi cărțile! 👍

PARTICIPĂ LA CONCURS

Article Tags

POST A COMMENT.