Interviu cu Mihai Cotea, autorul cărții „Fosfene dintr-o altă viață”

E.I. Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poți spune câteva lucruri despre tine?

M.C. Vă salut cu drag, numele meu este Mihai Cotea, sunt istoric de profesie, dar am profesat puțin meseria mea până acum. Am debutat în literatură în anul 2015, de ziua mea de naștere, când s-a lansat romanul „Vremea tornadei” la editura Singur. Îmi semnez cărțile cu numele meu real, cu asumare. De la debut, am publicat încă trei cărți (romanul Oameni și granițe, volumul de eseuri & proză foarte scurtă Eu și Mia și, cea mai recentă, o carte cu versuri și micro-proze, intitulată Fosfene dintr-o altă viață) și o traducere pentru o carte cu povești (Aventurile lui Lulu), la care am lucrat împreună cu scriitoarea și editoarea Daniela Marin, și care a fost lansată anul trecut la editura Cartea Daath. De asemenea, voluntariez de anul trecut la Asociația Culturală „Cartea, izvor de cultură” (unde sunt co-fondator), ca redactor și corector la revista „AC”. Hobby-ul meu e administrarea și conceperea unor articole de cultură pe blogul Colțul Cultural, iubesc cărțile, călătoriile și limbile străine. 

Pe scurt, am 30 de ani, iar scrisul e pasiunea mea, asta e tot ce contează. 

E.I. Când ți-ai dat seama că vrei să fii scriitor?

M.C.  Nu cred că mi-am dat vreodată seama că „vreau” asta, poate la început aveam ideea asta, că un scriitor e scriitor când publică și gata, dar nu e așa, nu e nici după niște cărți publicate, dacă nu transmite ceva, un mesaj al său care rămâne. E un autor. Eu mi-am atribuit peste tot această încadrare, de autor, nu din falsă modestie, ci pentru că încă mă consider la început în ceea ce privește scrisul, mai am multe de învățat, de experimentat și mă simt ok cu asta. Scrisul ține de o pasiune, publicarea e, deseori, un simplu orgoliu. Scriu din pasiune și abia apoi mă gândesc dacă merită să public, pentru că publicarea implică unele aspecte care nu se potrivesc mereu cu latura aia din mine care simte nevoia să pună într-un document word o poveste care se leagă tot mai tare în mintea mea și care coboară, apoi, în suflet și de acolo nu mai pleacă, stă lipită. Asta e o concepție care s-a format de puțin timp. 

Nu știu dacă vreau să fiu scriitor, vreau să fiu un om care scrie pentru cei care simt cu adevărat nevoia să citească poveștile mele. De la „Vremea tornadei”, romanul meu de debut, m-am depărtat tot mai mult de realism și mă bucur că am făcut-o. Acum construiesc, pas cu pas, un mic univers al posibilităților, iar asta mă fascinează. Poate voi fi scriitor când îi voi fascina și pe alții cu micul meu univers interior. ☺  

E.I. Cum s-a născut cartea „Fosfene dintr-o altă viață”?

M.C. Cartea s-a născut dintr-un pariu cu mine. În urmă cu câțiva ani mă juram și mă dădeam de ceasul morții că nu voi publica poezie, că nu e zona mea, că trebuie să te naști poet pentru a fi unul, că… ei bine, nu mă consider nici acum poet, ar fi stupid să cred asta și nici n-am să bat mult moneda pe poezie, ea rămâne, în continuare, o stare de excepție în viața mea literară. Sunt unele povești care vin îmbrăcate așa, asta e tot. Și-apoi, nici nu scriu poezie de-aia dulce, de obicei scriu una care pune mai multe întrebări decât oferă răspunsuri. 

Volumul „Fosfene dintr-o altă viață” repetă, oarecum, structura celei de-a doua cărți lansate de mine, „Eu și Mia”, cu eseuri și micro-proze, doar că am înlocuit eseurile cu versuri (albe și în proză, cu o structură mobilă, pot fi citite în mai multe chei) și am păstrat personajul feminin din micro-proze, doar că i-am schimbat numele și i-am dat mai mult curaj. Mia a devenit Sofía. Mia, alter-egoul meu feminin a prins bine la grupul meu de cititori și așa speram să facă și Sofía, dar fiind o carte ce conține și versuri, e mult mai puțin căutată la noi. Avem mulți scriitori de poezie și foarte puțini poeți… încă și mai puțini oameni care citesc poezie românească, din păcate. Fiindcă am primit încurajări de la persoane pe care le respect în lumea scrisului cu privire la versurile mele, am zis, „hai s-o fac, că tot ziceam la începutul lui 2019 că, pentru mine, e Anul Asumărilor”. Așa s-a născut cartea „Fosfene dintr-o altă viață”, din curaj și asumare.

E.I. Cum vezi scrisul, ca pe o pasiune sau ca pe un loc de muncă?

M.C. Mereu ca pe o pasiune, niciodată ca pe un job. Scrisul întregește și dă un țel în viața mea, cât timp e el, sunt și eu. Știu, sună patetic, dar chiar e adevărat ☺. Iau scrisul foarte în serios, iar scrisul și stresul n-ar fi niciodată prieteni în viața mea.

E.I. În prezent lucrezi la o carte nouă?

M.C. Da, pregătesc un roman S.F. & mistery pentru la anul. Sunt în faza de editare și ultimă revizie… după 5 ani de lucru, până ce am ajuns la o formă care să mă mulțumească și pe mine și să-mi pară coerentă în bizareria ei. La celălalt antipod a fost volumul „Fosfene dintr-o altă viață”, care s-a închegat de la sine, în decurs de câteva luni. 

Cât privește noul roman, pornește de la o ipoteză mult vehiculată și-n presă, dar neînfăptuită încă, din câte știu, transplantul de cap. Am încercat să duc ideea aceasta înspre zona implicațiilor psihologice și spirituale ce decurg asupra persoanei care efectuează operația în sine și de acolo… spre unele „realități holografice, paralele”. Nu pot spune mai multe. Încă nu sunt în discuții cu nicio editură, voi căuta la anul una care să-mi accepte manuscrisul. Sper să și găsesc. ☺  

E.I. Cum te-ai simțit atunci când ai publicat prima carte?

M.C. Unic, doar cei care au trecut prin această experiență pot ști exact ce înseamnă asta. E o emoție care te petrece, ca un șuvoi. Mulți scriitori aseamănă lansarea unei cărți cu nașterea unui copil, și pe undeva așa și e, simți cum povestea aia care era în tine, te locuia, acum există și se pot bucura și alții de ea. Un copil e o bucurie, nu? Sau așa ar trebui să fie…

E.I. Care este motivația ta atunci când scrii?

M.C. Să descarc din mine toată viața poveștii care se croșetează în mintea mea încontinuu și se împletește cu propria-mi viață, apoi s-o împărtășesc și altora. Așa cum facem cu un prieten, „știi ce mi s-a întâmplat? Ia uite…” și începi să-i spui povestea, doar că în scris nu sunt doar unul, sunt împărțit în bucățele cu mai multe personaje din poveste. Practic, spun mai multe povești unor prieteni, așa îmi place să-i văd pe cititori. Sunt mai generos și cred că prin scris generozitatea îmi iese cel mai bine. De asemenea, profit de expunerea pe care ți-o oferă publicarea unei cărți, atât cât e ea, pentru a introduce și un mesaj puternic în care cred, fără iluzia că voi schimba lumea cu cartea mea, ci că voi ajunge acolo unde e nevoie. 

E.I. Ai un jurnal în care scrii?

M.C. Am și acum, dar e un jurnal de vise, unde-mi notez unele vise pe care le țin minte după ce mă trezesc, alea spooky și care mi-au plăcut mult. Uneori, folosesc detalii de acolo în scris, la poveștile suprarealiste. Visele sunt și revelații, uneori. În rest, un jurnal adevărat am avut de la 10 ani până la 18 ani și am mai ținut unul de călătorie, la 22 de ani, când am mers cu Erasmus în Spania. Apoi, nu mi-a mai ieșit să țin un jurnal zilnic.  

E.I. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?

M.C. Am un blog de autor, care se numește MiCo (mico89.wordpress.com), iar cărțile mele se pot achiziționa de acolo (vorbesc de romanul „Oameni și granițe” și de „Fosfene dintr-o altă viață”, celelalte s-au epuizat și sunt disponibile online, gratis și integral pe Wattpad sau Issuu) sau de pe pagina de Facebook a blogului. Romanul „Oameni și granițe” e disponibil și la librăria online a editurii Eikon, dar și la mai multe alte magazine online/librării online (Librăria Mihai Eminescu, Librăria Delfin, Humanitas). Cât despre „Aventurile lui Lulu”, poate fi achiziționată direct de pe site-ul editurii Cartea Daath. Cărțile achiziționate de la mine vin cu autograf. 

E.I. Câteva cuvinte pentru cititorii BookNation.ro?

M.C. Le doresc întâlniri fericite cu cât mai multe cărți esențiale! Să citească diversificat, căci doar așa reușim să ne mai lărgim orizonturile, nu doar citind ca să treacă timpul ori pentru a bifa. Să se îndrepte și spre autori români, fără teamă, sunt destui scriitori buni care au cărți actuale și moderne. Nu în ultimul rând, le urez sărbători frumoase și să primiți multe daruri cu file! Bucuros de cunoștință!